Nicolae Mavrocordat spunea la vremea lui (1730): „Dand bani la vreme potrivita, cumparam sperante". Intr-o zona de falie politica, culturala si economica, speranta devine cuantificabila. Seamana cu o polita de asigurare care trebuie platita la timp, cu tot cu indexari, care nu sunt determinate de fluctuatia vreunei monede, ci de oscilatiile in atitudine ale taxidarului. „Politica pungilor cu bani" catre viziri, pasale, catre administratia otomana in general, apoi catre austrieci (dupa 1700) sau rusi (dupa 1812) a calmat pretentiile agresive fata de platitor. Ce insemna o punga cu galbeni? Caci pretul politei de asigurare catre Inalta Poarta a crescut intr-un ritm galopant de-a lungul Evului Mediu, de la trei-patru pungi cu galbeni pe an pe vremea lui Mircea cel Mare, la cateva sute de pungi in secolul al XVIII-lea. Plus alte inlesniri economice.
Separat de acest mecanism care asigura importul de siguranta, a mai existat, evident, si un altul, care a disparut abia prin secolul al XIX-lea. Domnitorii valahi si moldoveni se bucurau de privilegiul a doua atribute absolute. Unul se numea «dominium eminens», stapan al tarii, in virtutea caruia domnitorul putea «haini» pe vreun boier, „nationalizandu-i" averea si topind-o in domeniul domnesc, al statului, aflat sub administrarea directa a domnului. Prin acelasi drept, domnul tranzactiona diverse apanaje catre diversi „antreprenori" care rasplateau domnia cu varf si indesat: se cumparau ranguri boieresti sau se embaticau (inchiriau) de la ocne de sare la puncte vamale. Apoi mai era si dreptul de «dominium utile», in virtutea caruia domnitorul putea administra cum considera de cuviinta domeniul domnesc, fapt care insemna cea mai parte din suprafata tarii, cu mii de sate de clacasi. Constantin Brancoveanu a guvernat Valahia ca pe o intreprindere care trebuia sa-i aduca venituri in schimbul unor cheltuieli minime. Constantin Cantacuzino scria despre Brancoveanu la 22 octombrie 1705 lui David Corbea: „Nu da doi bani, iar tara se prapadeste, de care ce sa zicem, de sta maria sa tot la acest narav, numai sa-si caute dobanda".
Politica lui Brancoveanu a fost una pragmatica: „A investi totul si cu orice pret, a intregistra profituri de pretutideni si de pe urma tuturor". Nu ezita sa imprumute sume considerabile detestabilei administratii imperiale din Transilvania ori sasilor din Brasov. Acorda subventii si bani cu dobanda propriilor sai competitori si adversari politici din Constantinopol – Nicolae Mavrocordat si Mihai Racovita. Se credita, ca o suprema ingeniozitate fiscala, pe el insusi, adica Domnia, atunci cand avansa boierilor echivalentul impozitelor pe care acestia le datorau visteriei. A distribui fonduri si a imprumuta bani cu dobanda erau, de cele mai multe ori, acte motivate de un calcul politic. Puterea este o marfa. Cea mai scumpa. Dar si cel mai bun plasament, cel putin pentru cineva care vrea sa devina sau sa ramana principe. Oricum, tehnica financiar-politica dusa la desavarsire de Brancoveanu se va bucura de un larg succes pe intreaga perioada fanariota. Asadar, politica lui fiscala excesiva, politica apanajelor atat de cultivata de fanarioti isi au inceputul in perioada brancoveneasca.
Astfel Constantin Brancoveanu a reusit sa adune o avere consistenta pentru vremurile sale destul de indepartate ca sa se poata asigura de conturile elvetiene sau de alte posibilitati protectoare. Brancoveanu a fost poreclit de turci Altin Bey, adica «printul aurului». Avutul lui Brancoveanu se ridica la zece mii de taleri in anul 1714. O avere oarecum echivalenta a facut si Ion Caragea, numai ca vremurile se mai schimbasera intre timp. Chiar daca moneda otomana s-a devalorizat fata de „cursul" anului 1714, precum si galbenul ca etalon monetar la 1818, totusi Caragea a reusit sa fuga cu „economiile" domnesti in Transilvanuia si de acolo spre centrul Europei. Il asteptau conturile elvetiene si austriece unde isi depusese „economiile" adunate in timpul anilor de domnie. Cele doua drepturi domnesti descrise mai sus dispar catre mijlocul secolului al XIX-lea odata cu aparitia statului modern roman. De acum totul este supus unui buget atent calculat si monitorizat. De pilda, in anul 1866, pentru asigurarea veniturilor casei regale i se legaliza lui Carol I o lista civila de 3.200.000 lei anual.
Romania nu era insa doar o tara de boieri si domnitori. Negustorii au razbit destul de greu, iar munca lor a fost rasplatita din plin numai in cateva cazuri, din care-l selectam aici pe acela al lui Stancu Becheanu. La numai 25 de ani, in anul 1851, a deschis pravalie in Bucuresti, fiind asociat cu un alt negutator, Luca Teodorescu. Aveau impreuna un capital de zece mii de lei. Peste numai patru ani, in 1855, Becheanu si-a cumparat case in mahalaua Olteni cu 400 de galbeni. In anul 1858 s-a „desfacut" de asociatul sau, ramanand singur cu negutatoria sa. Casatoria cu Emilia, bucuresteanca de pe Podul Mogosoaiei, i-a adus negustorului nostru o zestre de 2.500 de galbeni, suma care i-a oferit prilejul sa plece in luna de miere la Paris, in anul 1861. Nu avem informatii detaliate pentru a cuantifica veniturile negustorului Becheanu in vremea lui Cuza, dar detinem lista achizitiilor sale: la 1863 cumpara mosia Talpa Bascoveni cu 7.000 de galbeni, iar in anul urmator inca zece stanjeni de mosie, cu 176 de galbeni. In anul 1866 si-a ridicat case noi, proiectate de arhitectul constructor Gheler Frit, pe locul celor cumparate in 1855. In anul 1867 a achizitionat prin licitatie partea de mosie a lui Costache Leonte cu 21.280 lei. In 1868 a lichidat afacerea de familie din orasul Slatina, vanzand pravalia de acolo cu 6.400 lei, iar via din afara orasului cu 1.340 lei. In anul 1869, Becheanu a cumparat mosia Lipovat Bold si Cretuleasca din Ilfov cu 1.400 de galbeni. A ridicat apoi, la 1871, un han pe mosia Bascoveni-Talpa, in valoare de zece mii de lei noi. Stancu Becheanu avea deja 45 de ani.
Sunt foarte multe exemple in istoria noastra, recenta sau mai indepartata, de cariere implinite chiar si in conditii istorice si economice vitrege, cand cel mai adesea abilitatea in negociere si viziunea innoitoare in investitie au suplinit vidul legislativ si nesiguranta politica. Vom incerca sa recuperam impreuna, incepand cu urmatorul episod, povestea unor reusite de odinioara.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
