Ziarul de Duminică

Livada cu poeme la metrou/ de Ziarul de duminică

galerie foto

galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

26.03.2015, 23:55 56

Întâi a fost  „Copacul cu poezie al Irinei Mavrodin”, realizat în colaborare  cu designerul Radu Vişan. La MNLR, în anul 2011, cu ocazia Târgului Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP) şi a evenimentului Tu Nu Citeşti Poezie?, a fost lansat primul „copac cu poezie”. „Obiect ludic” asemănător bibliotecii, destinat depozitării literare, dar şi jocului, Copacul cu Poezie este „un organism viu, materie însufleţită”. În crengile sale sălăşluieşte eul liric. Ales ca o reprezentare simbolică pentru valorile forţei vitale, pomul cunoaşterii aparţine vieţii, afecţiunii şi dragostei, fericirii şi deplinei sănătăţi, prevestind dezvoltarea personalităţii când se umple de rod. Rodul lui în acest caz este poezia şi comunicarea. Ca reprezentant al schimbării şi reînnoirii, în cadrul TNCP, „Copacul cu Poezie” a fost un obiect, pretext de interacţiune şi „comunicare ludică”, în relaţie sinestezică şi materialitate asemenea volumului de poezie, dar extrem de diferit. Aşa cum spunea poeta Irina Mavrodin „Mâna care scrie (desenează), cea care pictează, cea care sculptează etc. sunt instrumentul prin care hazardul se transsubstanţializează în necesitate, iar necesitatea se regăseşte în hazard.” În sensul acesta, mâna artistului este o mână instrumentală, iar designul copacului s-a născut dintr-o necesitate dar şi din hazard, punte în timp şi spaţiu între un „utilizator” de poezie (cititor) şi autorul ei, în-fiinţarea copacului cu poezie săvârşindu-se într-o dublă determinare: cea a trebuinţei şi a neaşteptatului (hazardart), dar şi a comunicării. 

Începând  din 2011 şi până astăzi, Copacul  cu Poezie, obiect pretext de comunicare lirică, îşi propune, în această însumare poetică care este „Livada cu Poeme”, să marcheze în fiecare an, împreună cu MNLR şi Filiala Bucureşti Poezie a U.S.R., Ziua Internaţională a Poeziei cât şi venirea primăverii (21 martie – echinocţiul de primăvară).

Ziua Internaţională a Poeziei se aniversează pe 21 Martie a fiecărui an şi este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume şi-au adus o contribuţie remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. De asemenea, „Ziua internaţională a poeziei” urmăreşte să susţină creaţia poetică, stabilirea unui dialog între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

În Pasajul Universităţii  au fost amplasaţi 16 copaci (oranj, mov, verde, turcoaz, galben, roşu), care alcătuiau „Livada cu poeme”. Fiecare copac era constituit din 4 segmente, rezultat al intersecţiei dintre 2 planuri. În orificiile a 2 segmente au stat poeziile unui poet în viaţă; pe celelalte  2 – un poet aflat în Raiul literaturii. Fiecare copac prezenta o poezie cu pereche. În acest sens, câte un poet a citit din poezia lui, dar şi din poezia unui poet canonic. Au fost prezentaţi cu precădere poeţii oraşului Bucureşti. Fiecare dintre copaci ascundea în crengile sale poeme pe care trecătorii şi participanţii le puteau citi sau pleca cu ele.

10 copaci au fost destinaţi pentru 10 poeţi pereche: 1. Dan Mircea Cipariu – Traian T. Coşovei, 2. Florin Iaru – Ion Stratan, 3. Horia Gârbea – Ioan Flora, 4. Eugen Suciu – Augustin Frăţilă, 5. Paul Vinicius – Alexandru Muşina, 6. Ioana Nicolaie – Cristian Popescu, 7. Ioan Es Pop – Mariana Marin, 8. Adrian Suciu – Iustin Panţa , 9. Octavian Soviany –  Mircea Ivănescu, 10.      ioana craciunescu andrei bodiu

Au participat actorii: Claudia Drăgan, Raluca Grumăzescu, Cristi Dionise, Sebastian Vâlcea.Muzica:  Cvartet Cromatic – Alexandra Rogalski (vioară), Alexandra Milea (vioară), Ana-Maria  Nicolae (violă); Emese Achim (violoncel).

Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Regia: Mihai Lungeanu. Art Director: Andra Vişan. Concept Designer: Radu Vişan.

2 copaci au fost rezervaţi debutanţilor iar 4 copaci au fost rezervaţi pentru Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Nichita Stănescu, George Bacovia. Fiecare din aceşti 4 copaci au fost însoţiţi de câte un şevalet cu portretele poeţilor şi adresele caselor lor memoriale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO