Până la noi descoperiri, putem afirma că prima lucrare lexicografică românească în care apare substantivul maracas este ediţia a doua, din 1966, a Dicţionarului de neologisme (DN), de Constant Maneca şi Florin Marcu. Îl întâlnim aici, deja, în forma de plural maracáse, accentuată paroxiton, pe care o vor prelua toate dicţionarele următoare. La fel cum vor prelua şi etimologia propusă de DN: sp. maracas, cu explicarea fantezistă „copac din Peru”. Dicţionarele româneşti din dicţionare se fac, iar năzbâtiile tot din dicţionar în dicţionar se perpetuează…
Spre deosebire de română, dicţionarele englezei, francezei, italienei, portughezei, spaniolei sunt unanime în a consemna forma de singular, maraca, menţionând însă că se foloseşte mai ales la plural, pentru motivul că instrumentul muzical pe care îl desemnează se prezintă sub forma a doi dovleci uscaţi (sau nuci de cocos sau alte fructe tropicale) umpluţi cu seminţe, pietricele ori nisip, care, ţinuţi de coadă (sau de un mâner aplicat) cu mâinile şi scuturaţi, scot zgomote care marchează ritmul muzicii. Instrumentul este socotit unul de percuţie de tip autofon (produce, adică, sunete datorită vibraţiei materialului din care este construit). Originar din America Latină, instrumentul este disputat de spaniolă şi portugheză, care afirmă a-i fi preluat numele din limbile amerindiene pentru a-l transmite lumii. Engleza afirmă că a luat cuvântul din portugheză, iar franceza şi italiana – din spaniolă. Cum, în toate limbile amintite până aici, marca de plural o constituie un „s“ final, nu a fost dificil pentru vorbitori să delimiteze corect singularul, maraca, de forma de plural, maracas, mult mai frecvent utilizată. Pentru români, în schimb, .un „s“ final, ca în maracás nu denota obligatoriu ul plural. Există în română singulare terminate în „s“, accentuate tot pe ultima silabă, de pildă atlás,contrabás, iconostás, prin analogie cu care a fost format un plural neutru în „-e“: maracase. Este forma unică propusă de DN2 (care nu indica o formă de singular), pe care dicţionarele următoare (ediţiile DN, ediţiile DEX, DOOM) nu au mai socotit-o a fi a unui substantiv plurale tantum, ci au refăcut, pornind de la ea, singularul maracás, care era de fapt un plural.
Nu doar forma de singular consemnată în dicţionarele româneşti este aberantă (ca şi cea de plural, de altfel), ci şi etimologia propusă. Dacă ar fi venit din spaniolă, aşa cum unanim indică dicţionarele noastre, accentul nu ar fi căzut în română pe ultima silabă, ci pe penultima. Credem, în schimb, că împrumutul ne vine din franceză, limbă cu accent fix pe ultima silabă.
Să recapitulăm, aşadar: fr. pl. maracas (accentuat oxiton) > rom. pl. maracás, confundat însă, sub influenţa unor substantive terminate în „-as“ accentuat (atlas, contrabas) cu o formă de singular, pentru care s-a format un plural în „-e“, normal pentru neutre. DN2 a consemnat pluralul, fără să indice şi forma de singular, pe care au refăcut-o, însă, dicţionarele următoare. Şi uite aşa, avem în română un singular care trebuia să fie plural şi un plural tautologic. Nu este, însă, singurul caz. Mai avem, ba chiar DOOM ne recomandă, şi singularul chips (care în engleză, de unde l-am luat, e un plural), cu pluralul tautologic chipsuri.
Se vede treaba că aşa ne place nouă, românilor, să avem şi mai mult acolo unde este, deja, mult…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
