învăţasem să arunc cuvintele în sus
ca pe nişte bulgări de lumină
aşteptând să se prefacă-n
stele căzătoare, ca să lumineze
răsăritul făpturilor.
Am pierdut această îndemânare
o dată cu viaţa,
clipele nu mai erau secunde
ci bucăţi din infinitul meu.
Am început să confecţionez măşti,
de diferite mărimi şi forme,
de diferite culori şi anotimpuri,
pentru mulţimea prietenilor
ce le-ar fi purtat după trebuinţă.
Mi-am dat apoi seama
că măştile nu se poartă între prieteni
ci sunt suma judecăţilor
adunate, meschin,
în gândurile noastre
închipuite.
Din volumul „Nostalgii”, Editura Pastel, Braşov
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
