Pentru a doua oară în mai puţin de un an scriu despre poetul Mircea Ivănescu. În primăvara lui 2011 împlinise 80 de ani, în mare măsură în indiferenţa confraţilor. Noroc cu volumul publicat de Editura Paralela 45, coordonat de Al. Cistelecan, în seria "Aniversaria", cu interviuri, mici fragmente din literatura poetului, amintiri despre personaj, analize etc.
Mircea Ivănescu este pentru mulţi o enigmă, nu numai pentru că a fost şi a rămas în general un personaj retras, care a evitat să apară în prima scenă şi mai ales să se bată cu pumnul în piept pentru reuşitele sale incontestabile în mai multe domenii, poezie şi traduceri în primul rând. Mulţi nu-i înţeleg nici azi poezia, chiar dacă acceptă că e un poet mare. Şi mai mulţi nu cunosc mai nimic despre farmecul omului M. Ivănescu, despre epoca în care acesta s-a impus şi despre cei care i-au fost aproape. La câteva luni după ce împlinise 80 de ani, M. Ivănescu a plecat definitiv, într-o indiferenţă şi mai mare a confraţilor, abia de a fost consemnat faptul ireparabil.
Între cele două evenimente, Gabriel Liiceanu a avut inspiraţia să-l intervieveze în cinci întâlniri succesive, în casa sa de pe strada Vasile Aaron din Sibiu, în care zăcea imobilizat, "sihăstrit". Rezultatul este această carte apărută în colecţia "Portrete din dialog" - "Măştile lui M.Ivănescu".*) "După prima noastră întâlnire, s-a întâmplat ceva neaşteptat. Stând de vorbă, ne-am pomenit prinşi în complicitatea pe care o crea însuşi dialogul nostru. A început să ne placă jocul nostru. Mircea Ivănescu s-a lăsat împins, pentru o ultimă oară, pe coridoarele vieţii lui, lăsându-mi senzaţia că i-am prilejuit o mare şi finala recapitulare a ei. Şi că, într-un fel nerostit, îmi era recunoscător pentru asta. Iar eu, la rândul meu, urmându-l pe drumul pe care i-l deschideam prin întrebările mele, eram fascinat de ceea ce vedeam şi, mai ales, de felul în care el se vedea pe sine. Muzica vieţii lui a venit simplu spre mine...", scrie Gabriel Liiceanu.
O carte interesantă înainte de toate prin diferenţele enorme, totale aproape dintre cei doi. Gabriel Liiceanu mărturiseşte că nu-i era emul, nu-i fusese discipol poetului, nu evoluaseră împreună pe acelaşi teritoriu. "Trăiam pe continente culturale extrem de îndepărtate. Ce ar avea de discutat traducătorul lui Joyce cu cel al lui Heidegger?" Gabriel Liiceanu se simţea liber să-l contrazică, să-l provoace. Dar "tocmai distanţa dintre noi ne-a apropiat în mod optim şi ne-a instalat în spaţiul unui dialog autentic." Aşa că filosoful îl descoperă treptat pe poet, se apropie de cheia acestei existenţe "atât de unice, de stranii, de indescifrabile". Îi descoperă măştile.
Personajul pe care îl are în faţă este uluitor, cu umor rafinat, ironic, bagatelizându-şi viaţa despre care vorbeşte, simulând umilinţa, râzând despre temele mari ale vieţii şi despre propria-i poezie... "Toată viaţa am fost un idiot"; sau: "am trăit într-un anume fel mai tot timpul absent din lume"; sau: "n-am fost nicodată convins de faptul că aş fi poet. " Lumea pe care o evocă poetul pare să fie alta decât cea pe care şi-o imagina filosoful şi prin care poetul susţine că a trecut fără doar şi poate fiind "agent sub acoperire", fără să ştie, altfel n-ar fi devenit în anii 50 angajat la Agerpres, iar în anii 60 la revista Lumea.
Textul acestei cărţi îmi provoacă memoria, mă obligă să mi-l amintesc pe M. Ivănescu aşa cum l-am cunoscut cu decenii în urmă. Constat, uluit aproape, că imaginea pe care o aveam se mulează perfect pe năluca apărută din carte. L-am întâlnit pe Mircea Ivănescu în 1966, la revista "Lumea", pe când eram student. N-am avut norocul să-i fi fost prieten, dar l-am văzut de nenumărate ori în anii care au urmat, până la mutarea sa definitivă la Sibiu, şi am avut şi am o admiraţie fără margini pentru om şi pentru poet. Eram în acel 1966 încă student la limbi străine, nu mai ţin minte cu cine am ajuns în redacţia revistei "Lumea", sunt aproape sigur că am fost trimis acolo, chiar la M. Ivănescu, de profesoara mea, traducătoarea şi poeta Irina Mavrodin. La fel de sigur este că mi se vor fi părut copleşitoare, mai mult decât apăsătoare, culoarele enorme de la etajele trei şi patru ale "Casei Scânteii", aripa dinspre Şosea, unde erau birourile redacţiilor "Contemporanul" şi "Lumea", conduse de George Ivaşcu. M. Ivănescu nu mi s-a impus prin nimic în primele momente - era mic de statură, cu fruntea enormă, părul mare dat pe spate, dar mai degrabă nepieptănat, un nas enorm, un mers uşor dezlânat, dar în spatele ochelarilor cu lentile groase ochii jucăuşi îi străluceau şi nu ştiu cum se făcea că zâmbea aproape tot timpul - sau cel puţin aşa ţin minte - şi încerca glume la tot pasul. Nu puteam să nu reţin expresiile pe care nu le mai auzisem. Îşi zicea "meivănescu". Sau "cememepe" sau "cememepeve" - adică, traducea tot el, "cel mai mare poet în viaţă". Se răsfăţa spunând că "nimeni nu-l iubeşte pe meivănescu". Folosea gerunzii forţate - "stătând", de pildă - care erau preluate imediat de cei din jur. Inventase "sasofilia". Obişnuia "să pună baze", adică să treacă prin cât mai multe cârciumi bucureştene şi era de parcă şi le-ar fi adjudecat. (M-am întrebat mereu, dar nu l-am descusut pe tema asta, cum inventase acest termen şi m-am gândit că poate izvora din cultura lui americană, între altele - în sportul naţional american, baseballul, unul dintre jucători aleargă în jurul terenului şi pune "baze",adică se înstăpâneşte pe rând pe câte un colţ...) Existau nu mai puţin de 312 "baze" în care obişnuia să bea măcar o votcă. Bea înfiorător de mult, de parcă ar fi vrut să se distrugă. Avea o memorie prodigioasă şi în general era omul capabil să dicteze direct linotipistului (ei, da, aşa se făcea presa pe acele vremuri!) un articol cu câteva minute înaintea deadline-ului revistei, dacă se petrecea undeva în vreun colţ de lume vreo lovitură de stat, să zicem. În mare măsură pe asta se concentra activitatea sa la revistă. Îi plăcea enorm să scrie poeme, cerea o temă, se aşeza la vreuna din maşinile de scris butucănoase de dinainte de război şi dactilografia un poem în oricare din cele şapte limbi străine pe care le cunoştea la perfecţie. Îi plăcea să fie înconjurat de lume, mai ales de femei, care întâmplător erau şi frumoase, nu doar tinere - toate "domnişoare cu sufletul curat" spunea el. Îl inventase deja pe atunci pe "mopete", un alter ego ce va deveni celebru în anii următori. Din diverse motive, prieteni apropiaţi îi populau versurile, dar se transformaseră, îi recunoşteau doar iniţiaţii, de pildă "v. înnopteanu", "tatăl lui vasilescu" ş.a. Ţinea enorm la soţia sa Stela, căreia avea să-i dedice toate volumele de versuri. Avea o grămadă de pisici, culese de pe stradă. Nu-i plăcea să vorbească despre el însuşi ori despre trecutul lui.
A debutat în volum, spuneam, în 1968 şi şi-a publicat versurile sub titluri voit banale ("Versuri", "Poeme", "Alte poeme", "Poesii nouă" etc.). Traducerile sale din literatura universală (James Joyce, William Faulkner, Robert Musil, Franz Kafka, Hermann Broch, poezie engleză şi americană etc.) au primit, ca şi opera sa poetică, numeroase premii.
Târziu am aflat, din surse diverse, că nu fusese un copil dorit şi se născuse după ce pierise o soră de-a sa; şi că avusese un frate care s-a sinucis la începutul anilor 40, teribil de inteligent ("am trăit tot timpul în umbra morţii fratelui meu... el era cu adevărat genial"), căruia, mult după 90, în regimul nou, Institutul Cultural Român i-a publicat un volum uimitor.
Nu ştiu dacă cel care va citi această carte îl va descoperi ori nu pe M. Ivănescu. Sigur, oricine o va citi pe nerăsuflate. Mai sunt unii care îl socotesc şi azi un poet minor, uitând că a influenţat decisiv generaţii de poeţi apăruţi după el şi care se considerau postmodernişti. E posibil să-şi schimbe părerea?
"Uitaţi-vă la mine - replică M. Ivănescu la un moment dat. Pare că sunt un tip vesel, care râde foarte mult. Poate că toată viaţa a trebuit să îngrop ceva, ceva pe care acum, în mod impudic, ajung să-l scot - şi nu ştiu de ce o fac -, într-o conversaţie, la lumină."
*) Măştile lui M.I. -Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Editura Humanitas, colecţia Portrete din dialog
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
