Biografia lui Marin Gherasim este deopotriva de bogata in exterior si in interior, asa cum arta sa e bogata in premii nationale si internationale. Un numar important de lucrari care-i poarta semnatura se afla in muzee si colectii particulare din tara si din strainatate. Din 1962, a publicat numeroase eseuri si cronici plastice si a participat la emisiuni radio si TV. In 2003, i-a aparut, la Editura Paralele 45, volumul "A patra dimensiune". (Marcela Gheorghiu)
Minunea de a exista
Ma simt provocat sa vorbesc despre cateva dintre miracolele vietii mele. Primul si cel mai important este faptul ca exist si gandesc, pentru ca puteam sa fiu piatra sau arbore. Al doilea - ca m-am nascut in Bucovina, pe care o consider mirifica din multe puncte de vedere: o natura de o rara frumusete, un loc incarcat de spiritualitate, un spatiu plin de duh. In al treilea rand, a fost un miracol faptul ca am avut parintii pe care i-am avut.
Tatal meu a fost preot la biserica Sfantul Nicolae din Radauti - Bogdana. In afara de faptul ca era un preot de vocatie, era un om cu mare apetit pentru cultura. Si el, si mama mea m-au inteles foarte bine atunci cand, foarte de timpuriu, am optat pentru Arte. El insusi a tinut o revista culturala, "Cuvantul preotesc", inainte de cel de-al doilea razboi mondial. In familia mea a mai existat un caz care a fost, cumva, exemplar pentru noi toti. Ma refer la fratele tatalui meu, Vasile Gherasim, care a intreprins o ampla ancheta sociologica pentru a stabili si hotari o data pentru totdeauna originea romaneasca a lui Mihai Eminescu. El este mentionat in bibliografia lui George Calinescu, la sectiunea consacrata vietii poetului, drept cel care a statornicit aceasta origine, fiindca, se stie, Eminescu a fost considerat ba rutean, ba ucrainean, ba polonez... Acest unchi al meu, care a facut studii de filosofie la Viena impreuna cu Lucian Blaga, a mers pana la actele doveditoare ca Eminescu este nascut in satul Calinestii lui Cuparencu, intr-o familie de tarani romani. Toate aceste fapte sunt esentiale pentru mine, fiindca ele alcatuiesc cadrul in care m-am format, mediul cultural in care am crescut. Ele sunt foarte importante pentru cei interesati de mediul in care se formeaza un artist, fiindca nu e suficient numai talentul; mediul in care creste trebuie sa fie formator, carcterizat de o anumita densitate spirituala. In ce ma priveste, am beneficiat din plin de un asemenea cadru.
Faptul ca unchiul meu a fost prieten cu Lucian Blaga m-a determinat, inca de timpuriu, sa-l citesc pe acesta din urma, "Spatiul mioritic", fiind una dintre lecturile filosofice care m-au marcat, ca si "Trilogia culturii". Astfel, acest mediu al copilariei mele, cu locul acela mirific, cu parintii pe care i-am avut, cu activitatea dens culturala, m-a influentat benefic pentru totdeauna. Sa mai amintesc si faptul ca in familia mea, gratie unei frumoase traditii austriece, se facea muzica. Eu am facut pianul, iar un frate de-al meu a urmat vioara. In momentul de fata, este profesor de vioara la Capetown, in Africa de Sud.
Pasul decisiv
In anii adolescentei, important pentru mine a fost faptul ca am reusit sa intru la Institutul "Nicolae Grigorescu"; pe vremea aceea era foarte greu. Erau cate cincisprezece, douazeci de oameni pe un loc. Sigur ca a trebuit sa asaltez de doua ori aceasta reduta pentru a intra. Momentul cand m-am inscris pe acest fagas in mod cert, cu gandul de a deveni un profesionist, a fost evenimentul decisiv al vietii mele.
Un conceptualist avant la lettre
In primii ani ai tineretii mele, am avut parte de intalniri extraordinare, cu cateva mari figuri ale lumii artistice romanesti. Chiar inainte de a intra in facultate, l-am cunoscut pe pictorul Catul Bogdan. Astazi este poate mai putin cunoscut de catre tinerele generatii, dar el e fiul lui Bogdan Duica, figura celebra intre cele doua razboaie mondiale. Eu am intrat in facultate in anul 1956, cand realismul socialist era suveran, facand ravagii in lumea artelor. Or, Catul Bogdan, om de aleasa noblete, cu o origine nobila in sensul propriu al cuvantului, mi-a deschis ochii catre adevarata arta, el insusi fiind un artist de o mare inteligenta, de un mare rafinamentul al stilului, format la Paris - un artist conceptualist avant la lettre. Lectiile lui erau un sistem de dezvoltare a gandirii despre imagine care te facea sa concepi imaginea ca pe un sistem unitar structural, logic si, in egala masura, inspirat, fiindca arta nu se poate face numai cu gandirea discursiva, e nevoie de o anumita stare. Catul Bogdan a fost marele profesor pe care l-am intalnit in anii de formare. Apoi, la Institut am prins atunci o pleiada teribila de mari profesori ai Istoriei Artelor, oameni pe care vreau sa-i evoc. Toate aceste mari personalitati mi-au umplut existenta si mi-au directionat-o inspre calea minunata care m-a angajat pe drumul lung si greu al carierei artistice.
Mari cat istoria artelor
Primul este George Oprescu. Avea foarte importante relatii internationale, fiind prieten si corespondand o viata intreaga cu Paul Valery si cu aproape toti marii reprezentanti ai acelei extraordinare pleiade de intelectuali ai Frantei, ceva simtindu-se in fiinta lui din acel mediu in care si el traise ani buni (fusese reprezentantul Romaniei la un fel de UNESCO de pe atunci).
Un alt mare profesor a fost Ionel Jianu, cel care a redactat mai tarziu biografiile unor mari artisti, s-a stabilit la Paris, a avut o editura si a scris despre Brancusi carti fundamentale. Jianu preda Istoria artei romanesti. L-am avut profesor si pe Ion Frunzetti, care tinea niste cursuri despre Renastere cum putini profesori de specialitate stiu s-o faca. La Arta moderna l-am avut pe Eugen Schileru, un om de mare poezie a fiintei. Dincolo de faptul ca era caracterizat de acribie, avea un farmec personal si o generozitate aparte.
La un moment dat, am reusit sa-l cunosc pe Petru Comarnescu. Omul acesta era o mitologie vie, o figura uriasa. Scria in perioada aceea o istorie a picturii din nordul tarii si, cunoscandu-l pe tatal meu, care i-a prezentat biserica Bogdan Voda din Radauti, acesta i-a pomenit ca are un fiu la Bucuresti care face Artele. In felul acesta, am inceput sa-i frecventez salonul cultural de sambata seara, in care isi dadeau intalnire multi intelectuali. Se purtau acolo niste discutii de un foarte inalt nivel.
Steinhardt, omul complet
O intalnire mirabila si determinanta a fost cea cu Nicu Steinhardt. El era prieten cu tatal lui Horia Bernea, iar eu eram prieten si coleg de atelier (pe strada Selari) cu Horia. In felul acesta l-am cunoscut pe Steinhardt, care a si scris despre noi: despre Bernea in revista "Secolul 20", despre mine in volumul "Incertitudini literare" (1980). Nu acesta este insa cel mai important aspect, ci faptul ca am avut sansa sa cunosc un om cu totul iesit din comun. Evreu prin nastere, prin educatie si prin mediul in care s-a format, faptul ca in inchisoare a avut extraordinara revelatie a ceea ce inseamna deschiderea catre divinitate a ortodoxiei a facut din el un fel de martir senin. Dupa ce iesise din puscarie, devenise un om cu o afabilitate extraordinara, cu deschidere catre ceilalti. Steinhardt nu a parasit inchisoarea inchistat si inrait, rumegandu-si ura; a iesit luminos si foarte intors de la sine catre ceilalti. Cand te intalneai cu el, aveai senzatia ca te imbratiseaza cu privirea.
Inainte de a se duce la Rohia pentru a se calugari, mi-a dat telefon si mi-a zis ca trece pe la mine. Mi-a adus o bocceluta cu niste lucruri si un tablou realizat de un prieten vechi al sau, George Tomaziu, care a murit la Paris. Era un portret al sau si mi-a zis: "Draga domnule Gherasim, sunt singurele lucruri care ma mai leaga de aceasta lume si vreau sa ma desprind de ele, pentru ca eu ma duc la Rohia". La Bucuresti a mai lasat un timp si biblioteca, pe care apoi a dus-o acolo. Apartamentul si l-a pastrat, insa.
Nu stiu daca lucrul acesta se stie, Nicu Steinhardt era foarte legat de lumea din afara zidurilor manastiresti. Era calugar, intrase in monahie, dar era foarte legat de viata culturala. Fiind calugar, scria critica literara, facea cronica literara; era macinat de o neliniste pe care nu as numi-o lumeasca, dar care il tinea in legatura cu lumea. Venea des in Bucuresti, se intalnea cu prietenii si cunostintele, voia sa afle tot ce se intampla, sa fie la curent cu toate, sa scrie, incat omul acesta (i-as spune complet), care imbina o mare spiritualitate cu o mare umanitate, pentru viata mea a fost un exemplu si binecuvantez momentul in care mi-a iesit in cale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
