Douazeci de ani - frumoasa vârsta! Daca ar fi sa luam in serios unitatea cronologica de masurare a democratiei propusa de Silviu Brucan, primele doua decenii de dupa decembrie 1989 au reprezentat perioada de acomodare a românilor cu democratia. Am depasit vârsta cresei, mergem la gradinita. Si putem privi, cu intelegere si amuzament, in urma, facând bilantul - inclusiv cel lingvistic, pentru ca vocabularul nostru cel de toate zilele s-a schimbat si el in nesfârsita noastra tranzitie. In doze homeopate administrate saptamânal, trecem in revista, pâna la sfârsitul anului, câteva dintre inovatiile lexicale de dupa 1989.

Când a aparut la televiziunea româna "libera", pe 22 decembrie 1989, intr-un studio care l-a aplaudat cu toate ca afara, in strada, se striga "Fara comunisti!", "emanatul", "omul de bine" Ion Iliescu l-a infierat cu calm proletar pe dictatorul fugit cu elicopterul, falsul comunist care "a intinat numele partidului comunist român". Aceste patru vorbe ale noului tatuc al natiei, subliniate de hotarâte spintecari ale aerului cu mâna dreapta, spun mai mult despre mentalitatea si adevaratele intentii ale puterii postdecembriste decât sute de pagini de analize si sinteze istorice: socialismul trebuia sa fie dat la spalat si, dupa ce era umplut "vidul de putere", urma sa fie dus mai departe, in stil gorbaciovist. Titlul pe care l-a pus Ion Iliescu primului sau volum, aparut in 1993, este si el graitor pentru mentalitatea si intentiile autorului: "Revolutie si reforma". Revolutia din decembrie nu ar fi trebuit sa schimbe orânduirea, ci sa o reformeze. Prin urmare, nu putem vorbi de revolutie. Sau putem vorbi de o revolutie anihilata de contrarevolutia reformei. Sau de reforma, pur si simplu, pentru care revolutia a fost doar un accident.

Nu e de mirare, asadar, ca ani si ani românii nu au stiut incotro se indreapta. Reforma oficiala a fost de fapt o baltire care a impiedicat schimbarea. Despre capitalism nu se vorbeste in România, cu gura plina, decât de câtiva ani. Sintagma menita a invalui sub falduri teoretice realitatea capitalismului salbatic si a "capitalismului de cumetrie" (varianta dâmboviteana a capitalismului) a fost aceea de "societate deschisa". Conceptul, dezvoltat de Henri Bergson si reluat de Karl Popper in celebrul volum "Open Society and Its Enemies" (1945), l-a fascinat pe tânarul, pe atunci, George Soros, emigrat dupa razboi din Ungaria comunista. Dupa ce a facut avere in Statele Unite, Soros a creat o retea de institutii filantropice cu scopul declarat de a promova mentalitatile si institutiile "societatii deschise". Fundatia Soros pentru o Societate Deschisa s-a deschis la Bucuresti in 1990 si, prin programele pe care le-a finantat de atunci incoace, a reusit sa impuna sintagma draga lui Soros in detrimentul altor sintagme precum "capitalism democratic" sau "democratie liberala". Intelectualii est-europeni trecuti prin programele sorosiste prefera, si sunt gata sa demonstreze cu o avalansa de argumente, sintagma bergsoniano-popperiana banalelor si trivialelor ei sinonime "capitalism" si "democratie".

Da, România ultimilor douazeci de ani a fost deschisa. Granitele au fost deschise, iar românii au plecat prin Europa, unii la mâncat lebede si la ciordit, altii la cules capsuni. Barierele au fost ridicate, iar capitalurile straine au intrat si au iesit nestingherite. Oprelistile au fost suspendate, iar fabricile construite sub comunisti fara ca românii sa fi fost intrebati daca vor sa le construiasca au fost furate sau vândute tot fara ca românii sa fi fost intrebati. Iar societatea româneasca, deschisa la tot ce venea de afara, a permis, cu o ridicare nepasatoare (sau fatalista) din umeri, patrunderea drogurilor, a retelelor mafiote, a mentalitatii consumeriste si a atâtor si atâtor lucruri de care suntem mândri.

Exemplificari si datari pentru sensurile si cuvintele noi din acest articol veti gasi in editia a treia a DCR (Dictionarul de Cuvinte Recente), aflat in pregatire la Editura Logos.