Christopher Clark
Somnambulii
Cum a intrat Europa în război în 1914
Editura RAO
Traducere de Cristina Mihaela Tripon.
„Cartea istoricului Christopher Clark oferă o imagine nouă asupra Primului Război Mondial punând accentul nu pe luptele şi atrocităţile acestuia, ci pe evenimentele şi interacţiunile complexe care au condus liderii statelor participante către brutalul conflict. Clark a urmat calea către război pas cu pas, acţiunile petrecute la Viena, Berlin, Sankt-Petersburg, Paris, Londra şi Belgrad şi a analizat decenii de istorie cu evenimente care au grăbit izbucnirea conflictului mondial în 1914. «Somnambulii. Cum a intrat Europa în război în 1914» este o cronică dramatică, meticuloasă, scrisă cu măiestrie, care surprinde pierderea echilibrului Europei şi izolarea acesteia de restul lumii. O carte importantă... Unul dintre cele mai impresionante şi antrenante studii ale perioadei care s-au publicat vreodată.” – Max Hastings, Sunday Times
„Un nou volum monumental... Revelator, chiar revoluţionar... Clark a făcut o treabă magistrală explicând inexplicabilul.” – The Boston Globe
„Această carte se străduieşte, astfel, să înţeleagă Criza din Iulie din 1914 ca pe un eveniment modern, cel mai complex din vremurile moderne, poate din toate timpurile. Se va concentra mai puţin asupra motivului pentru care a izbucnit războiul şi mai mult asupra împrejurărilor care l-au declanşat. întrebările de genul «De ce?» şi «Cum?» sunt inseparabile, dar ne conduc în direcţii diferite. întrebarea «Cum?» ne obligă să privim cu atenţie o serie de interacţiuni care duc spre anumite consecinţe. Prin contrast, întrebarea «De ce?» ne determină să cercetăm cauze îndepărtate şi absolute: imperialism, naţionalism, armamente, alianţe, finanţe înalte, idei referitoare la onoarea i uţională, mecanismele mobilizării. Abordarea «De ce?» aduce o oarecare claritate analitică, dar are şi un efect de denaturare, deoarece creează iluzia unei presiuni constante şi cauzale; factorii se tot adună şi forţează evenimentele; actorii politici devin doar nişte executori ai forţelor demult stabilite, pe care nu le pot controla.
Povestea din această carte este, prin contrast, plină cu factori. Decidenţii-cheie – regii, împăraţii, miniştri de externe, ambasadorii, comandanţii militari şi o mulţime de alţi oficiali mai puţin importanţi – s-au îndreptat către pericol cu paşi atenţi şi calculaţi. Izbucnirea războiului a reprezentat punctul culminant a unei serii de decizii luate de jucătorii politici cu obiective conştiente, posesorii unui nivel de autoevaluare, care au identificat o serie de opţiuni şi au luat cele mai bune hotărâri în baza celor mai pertinente informaţii de care au dispus în acel moment. Naţionalismul, armamentele, alianţele şi finanţele au făcut parte din poveste, dar li se poate atribui o pondere reală şi explicativă doar în măsura în care au modelat deciziile ce – combinate – au dus la izbucnirea războiului.”
1927 – 1945Michael Wildt, Katrin Himmler
Heinrich Himmler
Corespondenţa cu soţia
Scrisorile unui criminal de război
Editura RAO
Mult timp s-a crezut că scrisorile lui Himmler adresate soţiei sale, Marga, precum şi alte documente care au aparţinut Reichsfuhrerului SS, erau definitiv pierdute. Însă, după sinuciderea acestuia şi după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, scrisorile au fost găsite la Tel Aviv, în Israel. Completându-le perfect pe cele ale Margăi, păstrate în Arhivele Federale de la Koblenz, ele constituie un tablou inedit al vieţii private a uneia dintre cele mai importante figuri ale regimului nazist.
„În aceste scrisori personale, Heinrich Himmler apare ca un făptaş acţionează din convingere. Eul său nu a fost nevoit să se dedubleze, Himmler a fost în acelaşi timp dr. Jekyll şi mr. Hyde. Nu a separat în niciun fel activitatea de şef SS şi executant al politicii de exterminare de viaţa personală, de parcă ar fi trebuit să ascundă genocidul. Nici nu s-a lăudat cu acest lucru faţă de soţia sa, ci a privit genocidul ca pe o îndatorire necesară, care îi fusese trasată şi pe care trebuia să o îndeplinească cu conştiinciozitate. În scrisorile sale nu există niciun indiciu de ezitare, de mustrări se conştiinţă pe care să i le fi mărturisit soţiei. Dimpotrivă, ştia că amândoi au aceeaşi părere despre «corectitudinea» şi «necesitatea» acţiunilor sale. Marga nu doar că îi împărtăşise de la început opiniile privind antisemitismul şi rasismul, ci salutase, după «acapararea puterii», şi izgonirea comuniştilor, a evreilor, a «asocialilor» din comunitatea populară naţional-socialistă. Radicalizarea crescândă în urmărirea evreilor, de la izgonire la uciderea sistematică, este puţin probabil să nu îi fi fost cunoscută, datorită apropierii ei faţă de putere – chiar dacă soţul nu vorbea deschis despre această problemă. Nici în scrisorile ei şi nici în însemnările ei personale nu se găsesc îndoieli cu privire la corectitudinea activităţii soţului ei. În aceste scrisori nu apare «banalizarea răului». Himmler nu a fost în niciun caz ceea ce Hannah Arendt crede în mod fals despre Adolf Eichmann, şi anume o rotiţă dintr-un angrenaj totalitar, care împărţea sarcinile, un om care nu mai era în stare să îşi dea seama ce urmări aveau acţiunile sale. Himmler acţiona în mod voit şi dorea să facă aceste lucruri cu conştiinciozitate, într-un mod demn de încredere şi „dovedind o purtare ireproşabilă”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
