Virajul semnificativ pe care literatura romana l-a inregistrat pe la sfarsitul anilor '90, la aproape un deceniu de la evenimentele din 1989, arata cum cultura a urmat fidel regula unei societati care s-a hotarat foarte greu sa se urneasca si sa se desprinda de un trecut care a-nsemnat, timp de patruzeci de ani, distrugerea sistematica a reperelor culturale.
Nesfarsita perioada a "tranzitiei" inca nu dadea semne ca se va termina cand s-a petrecut o schimbare decisiva de atitudine. Care nu se petrecuse imediat dupa Revolutie, desi, trebuie s-o spunem, aceea a fost o perioada in care au aparut cateva dintre valorile literare cele mai sigure pe care le avem astazi. Timorati, marginalizati, neadaptati, scriitorii incetasera cam de mult sa mai reactioneze la ceea ce se intampla in jurul lor. Clamand adesea confuzia valorilor si deriva imaginilor, deplangand doar la nivel declarativ pierderea statutului lor din perioada comunista (care, daca e sa fim drepti, stim bine astazi ce compromisuri si ticalosii presupunea la origine), scriitorii s-au aratat incapabili sa-si refaca un statut care, in lumea ce incepea sa prinda contur, nu mai avea cum sa semene cu cel vechi, in care ei si-ar fi dorit sa lancezeasca la nesfarsit. Previzibili si "elitisti" (in sensul dat acestei sintagme prin anii '30), literatii romani nu s-au schimbat esential dupa Revolutie. Este un fapt. Chit ca au aparut uimitor de multi disidenti, cu jurnale, memorii si interminabile lectii televizate de rectitudine morala, cand noi nu am avut o disidenta reala si decisiva in Romania...
Revansa 90-ului literar romanesc, atata cat este, se vede astazi tot datorita autorilor aparuti dupa 2000, care par in majoritatea lor foarte atasati de cei mai buni nouazecisti. Nu ar trebui sa mire pe nimeni acest atasament marturisit de unii dintre cei mai tineri scriitori fata de poetii si prozatorii excelenti care debutau in valul relativ compact de acum 15 ani. Ciudat insa ca, in ochii publicului larg, Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Daniel Banulescu, Lucian Vasilescu sau Radu Aldulescu nu au ajuns niciodata sa aiba succesul si recunoasterea 80-istilor, acum ignorati (cu cateva exceptii) ca modele estetice si/sau morale.
Pentru unii, bataiosi si teribilisti, pentru altii "pornografi" nuli din punct de vedere literar, cateva lucruri in legatura cu noii scriitori 2000-isti au parut de la inceput clare: nu recunosc ierarhiile create exclusiv in si pentru breasla scriitoriceasca, nu mai accepta preponderenta esteticului (pe care uneori il exclud de tot din discutie), iar cei mai multi dintre ei doresc sa faca o literatura scoasa, asa cum s-a spus, direct din "venele existentei". Fara limbaj esopic si fara menajamente, fara "burti" intelectualiste si fara jumatati de adevaruri: pe scurt, fara edificiul rabdator al lenei balcanice. In aceste conditii, acum cand atat proza, cat si poezia generatiei afirmate in ultimii 7 ani incep sa se aseze si sa gestioneze capitalul de imagine pe care l-au castigat si deschiderea pe care au reusit-o, va fi interesant de vazut ce alegeri vor face mai departe asa-numitii "milenaristi". Vor accepta sa fie o generatie a unor frumoase promisiuni, vor repeta usuratatea si ezitarile 80-istilor (pe care atata i-au contestat) sau vor propulsa in prim-planul cultural mai multi scriitori importanti, adaptati la acest tsunami al globalizarii ce pare-n stare sa ingroape in anii urmatori limbi si literaturi deopotriva...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
