Ziarul de Duminică

O sacoşă de amintiri/ de Felix Nicolau

O sacoşă de amintiri/ de Felix Nicolau

O sacoşă de amintiri/ de Felix Nicolau

Autor: Felix Nicolau

16.09.2011, 00:03 110

Vremurile de crizǎ întotdeauna inspirǎ soluţii interesante. Aşa este cazul din ce în ce mai captivantei reviste Stare de urgenţǎ, preocupatǎ în special de realizǎrile culturale ale basarabenilor de pretutindeni. Redactorii au avut o idee excelentǎ - anume inserarea unui volum de poezie în cadrul revistei. Prima ispravǎ de acest fel a fost publicarea Dianei Iepure, cunoscutǎ deja prin volumul Liliuţa, apǎrut la Editura Vinea.

O sutǎ cincizeci de mii la peluze este un grupaj de poeme în care se mai poate regǎsi ceva din pitorescul savuros şi alintat al Liliuţei. Propriu-zis, este vorba despre o continuare a acestei cǎrţi în ordine autobiograficǎ. Amintiri din frageda pruncie, pânǎ la stabilirea în Bucureşti şi noul stil de viaţǎ de aici. Substanţa liricǎ este mai variatǎ, iar forma a devenit mai laxǎ. Cu alte cuvinte, o oareşce modernizare a scriiturii. Liliuţa era mai omogenǎ. O sutǎ cincizeci de mii la peluze este variatǎ, cu ton egal, fǎrǎ proteste, patetisme sau imaginaţie fabuloasǎ. O zicere fireascǎ, contrapunctatǎ uneori de instantanee sau concluzii ironice ori simbolice.

"eu am o familie nouǎ/o casǎ nouǎ ce miroase a vopsea şi a nivea for men after shave/un copil nou/şi eu nou-nouţǎ" (Eticheta). Relatarea este la nivel minimal, fǎrǎ pretenţii. Firescul cotidian cu bucuriile lui simple este miezul confesiunii. Însǎ nu e bine sǎ dai totul în vileag: "mi-am zis sǎ nu mai enervǎm pe nimeni/cu fericirea noastrǎ/fericirea e lipsitǎ de bun-simţ/e un fel de curvǎ de lux" (O sutǎ cincizeci de mii la peluze). Şi atunci narativul confesiv deviazǎ înspre autoficţiune. Parcǎ citesc din Femeia în faţa oglinzei a Hortensiei Papdat-Bengescu, într-o variantǎ mai resemnatǎ: "azi mǎ simt precupeaţa numǎrul unu a minişului/azi fac din pǎrul meu legǎturele//ş...ţ//hai la pǎǎǎǍǎǍr la pǎǎǎǍǎǍr la pǎr/îmi modulez vocea/vreau sǎ fie caldǎ/ca un pǎr lung cǎzut peste fese" (Cântǎreaţa chealǎ). Alter-egoul liric îşi trǎieşte simplitatea cu o resemnare bucuroasǎ şi nu se ia prea tare în serios. Nicio bǎşcǎlie ori sarcasm, nici secţiuni transversale înspre o realitate ascunsǎ, ameninţǎtoare. Pur şi simplu un drum la Piaţa Miniş din cartierul Titan este doar un drum la cumpǎrǎturi. Poezia îşi conservǎ, cu toate acestea, poeticitatea, datoritǎ delicateţei şi a unor minifantezii înscenate de o imaginaţie simpaticǎ, cuminte. Delicioase sunt şi frânturile de dialog casnic, jocuri şi tachinǎri tandre: "cine te-a nǎscut de eşti/aşa de frumos şi deştept?/-tata,/rǎspunde cel mic şi/râde/nu sunt tare grasǎ, nu?/-ei, cum poţi vorbi aşa?/tu pur şi simplu/ai sâni" (Alte mame sunt dinozauri).

Unele dintre aceste scenete de sufragerie nu spun mare lucru. Le citeşti şi nu-ţi rǎmâne în minte mai nimic. Atunci scriitoarea simte cǎ riscǎ sǎ cadǎ în platitudine şi schimbǎ urgent registrul. Sobuşoara, de pildǎ, este un text desprins parcǎ din volumul anterior: "miros de sarmale rǎcituri şi clǎtite/uite tatǎ ce bine trǎiesc/am cǎrţi multe cǎrţi şi mai ales timp/sǎ le citesc aşa cum ai vrut tu/chiar şi când soarele e sus/la parter stau cu lumina aprinsǎ/trenul prietenia ajunge la şase/la gara de nord/pe peron inima mea/înţepeneşte ca o bucatǎ de carne/în zeama de rǎcituri".

Dacǎ ar ţine-o tot aşa, linia esteticǎ nu s-ar frânge nicicând. Din pǎcate, raportǎrile scriitoriceşti constituie o ispitǎ prea puternicǎ şi nu-i reuşesc Dianei Iepure aşa cum nu le reuşesc nici altora. Eu am un prieten snob e o poezie cu dedicaţie ascunsǎ, probabil: "excentric guraliv plin de sine/el citeşte mai mereu/citeşte pe nerǎsuflate biblioteci întregi de poezie/el ar citi şi de pe tǎbliţe de lut scrieri cuneiforme" ş. a. m. d. Neconvingǎtor.

Convingǎtoare sunt, în schimb, oglindirile de iatac, la fel de sincere ca ale Elenei Vlǎdǎreanu, doar cǎ mai indulgente: "s-a încheiat sezonul sânilor cu lapte/gata/nu se mai poate/nu se mai poartǎ/îi simt grei ca pe-o blanǎ de urs în arşiţa verii//ş...ţ//îi scot acum sǎ-i pun în şifonier/sǎ-i presar cu levǎnţicǎ şi sǎ-i am din când în/când mi se face dor de tinereţe/sǎ-i probez cu uşa încuiatǎ şi/sǎ mǎ privesc în oglindǎ" (s-a închis sezonul sânilor cu lapte).

Minunat este şi ciclul cosǎuţi.md. Memoria afectivǎ a clipelor de ingenuitate ale copilǎriei are ceva din Cristina Ispas, dar fǎrǎ simbolizǎri excesive, ceva din Carmen Dominte, dar fǎrǎ dureri înǎbuşite, filtrate prin muzicǎ, ceva din Lavinia Bǎlulescu, doar cǎ mai puţin poznaşǎ: "mama face feţe de pernǎ/din cǎmǎşile vechi ale tatei/scoate gulerul mânecile lasǎ doar/nasturii la mijloc/sidefaţi/toatǎ copilǎria am dormit ca pe pernǎ/ca pe pieptul lui tata" (ca pe pieptul lui tata). Suprasemnificaţia este derivatǎ din evocare fǎrǎ pic de scremere interpretativǎ. Este ceea ce aduce nou Diana Iepure. Şi mai aduce nou rememorarea copilǎriei de peste Prut: primele lecţii de pian, tot felul de figuri ciudate de basarabeni percepute prin ochii uimiţi ai unei fetiţe, locuri, senzaţii.

Un alt ciclu, à la guerre comme à la guerre, dǎ seamǎ de începutul ieşirii în evidenţǎ cu ceva anume, de adolescenţǎ şi tinereţe. În câteva poeme, scriitoarea reuşeşte performanţa de a trece în revistǎ o viaţǎ întreagǎ. Dragostea se amestecǎ cu lozincile partidului comunist sovietic, cochetǎria cu evenimentele tragice. În repertoriul imagistic apar pânǎ şi unghiile pe care le ştim de la Dumitru Bǎdiţa şi Teodor Dunǎ. Niciodatǎ, însǎ, nu este fǎcut pasul înspre încrâncenare sau alambicare. Totul este limpede, chiar şi atunci când descrierii îi este preferatǎ sugestia. Sǎ nu se înţeleagǎ cǎ ar fi vorba despre descriptivism. Poemele sunt scrise economicos, fiecare vers având o misiune precisǎ, iar balast nu prea existǎ. Construcţia este clasicistǎ doar în principiu. În fapt, poeta are ochi pentru orice, în tradiţie rilkeeanǎ - nimic nu i se pare nedemn de inclus în arta ei. Decenţa şi concentrarea nu dau deloc senzaţia de artificial - ele ţin de un bun-simţ excepţional. Ratarea nr. 2 cu minciunǎ depune mǎrturie despre cum se pot îngloba multe elemente într-un recipient poetic mǎrunt: "ne îmbrǎţişam sub plapumǎ/tremurând de frig/în pumnul ei o scrisoricǎ/plinǎ cu greşeli//mamǎ subliniat/tu a-i pe cineva tu nu a-i plecat la piaţǎ/e prea aproape subliniat/şi tu a-i stat prea mult şi-am plâns/ca atunci când am aşteptat/sǎ mergem sǎ-l vedem pe moş crǎciun/lasǎ mamǎ/cǎ nu-mi trebuie mie moş crǎciun/aşa ţi-am spus/dar a fost o minciunǎ".

Poezii ca nişte scrisorele sau file de jurnal simulat adolescentin. Cele mai bune mostre, şlefuite şi frizate exact cât sǎ nu parǎ prea aranjate, sunt parcǎ inspirate de noua sinceritate sau, şi mai bine, de experienţele holistice, intime ale performatismului. Diana Iepure este valoroasǎ pentru cǎ reuşeşte sǎ scape influenţelor. Uneori, poeţii e bine sǎ stea mai mult în casǎ, sǎ cânte la pian, sǎ vadǎ cât mai rar alţi poeţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO