Scrie C. Bacalbasa despre George Panu: "Avea o frumoasa cultura, minte agera, un talent original si o mare putere de atractie. Era unul din acei oameni pe care americanii ii numesc oameni magnetici. Si cu toate acestea, n-a avut noroc in viata. Ravna lui cea mare era sa ajunga ministru, insa de-a curmezisul acestui om superior s-au pus apatia, dusmani implacabili si un numar de intamplari nenorocite. Afara de asta, Panu insusi a fost dusmanul sau".
G. Panu a debutat ca istoric in cercul Junimii. Societatea ieseana i-a procurat o bursa in Occident pentru a urma studii literare si istorice. A fost atras insa de stiinta dreptului si, la intoarcerea in tara, a fost numit avocat la "Spiridonia" din Iasi. In aceeasi perioada, redacteaza ziarul "Liberalul". Ii place lui C.A. Rosetti, care-l numeste seful lui de cabinet (primul cu aceasta functie in Romania). Demisioneaza din post pentru a se alege deputat - desigur, in grupul rosettistilor. E cu totul atras de lupta opozitiei din acei ani contra guvernului I.C. Bratianu. In iulie 1884 editeaza "Lupta", mai intai la Iasi si din noiembrie 1886 la Bucuresti. Condus de un om foarte bine pregatit, inteligent, care stie sa scrie si mai ales ce sa scrie, ziarul castiga repede teren, devansand popularitatea "Epocii". Initial, ii ataca pe toti apropiatii lui I.C. Bratianu si o face cu un sarcasm si intaratare putin intalnite in presa romana. Aprobarea listei civile a lui Carol I in 1884, crearea domeniilor Coroanei, o alta conventie comerciala cu Austro-Ungaria in 1887 il arunca pe Panu in randul celor mai ferventi opozanti ai lui Carol I (nu impotriva regalitatii ca institutie, pentru ca "a voi ca regele sa nu alunece pe povarnisul regimului personal nu inseamna a fi contra regalitatii, dimpotriva, inseamna a o apara... Dusmanul regalitatii este insusi regele").
In aprilie 1887, publica articolul "Omul periculos": "Omul care a impus vointa sa straina ministerului (Bratianu, n.n.) si Camerei este acea fiinta care de ani este la noi instrumentul strain, este acel personagiu egoist si neiubitor de tara care se numeste rege si care in realitate nu este decat cand o catana nemteasca, cand un ulan prusian... Calatoriile acestui om sinistru sunt totdeauna fatale tarii, totdeauna el vine aducand in poalele sale de ulan umilinta si injosirea... Culpabilul cel mai mare este el; el trebuie lovit fara scrutare, el trebuie aratat cu degetul... Il faut se soumettre ou se demetre"...
Articol fara nici o indoiala injurios. Peste doua zile, in redactia "Luptei" apar oamenii Parchetului, cautand manuscrisul. Acuzatia este de crima de lez-majestate si Panu e trimis in judecata la Tribunalul Ilfov (doar delictele de presa obisnuite se judecau de Curtea cu Jurati, nu si acelea impotriva familiei regale). Procesul, tinut la 17 aprilie 1887, il condamna pe Panu la 2 ani inchisoare. Apararea face recurs, la 27 si 28 aprilie. Panu se apara singur. Dar sentinta ramane definitiva.
Opozitia reactioneaza violent. La sfintirea la Iasi a noii catedrale, regele e fluierat. Dupa pronuntarea definitiva a sentintei, la restaurantul Broft, unde-si lua pranzul, Panu e sfatuit de fruntasul liberal Porumbaru sa plece din tara: "Sa nu faci, Panule, copilaria de a ramane la Bucuresti. Nu intelegi ca tu, cu inteligenta ta vie si impresionabila, ai sa iesi, dupa cateva luni de incarcerare, cu desavarsire deprimat si schimbat? N-ai idee cat consuma inchisoarea si cat slabeste inteligenta".
Si altii ii soptesc la fel. Si Panu nu e un om de curaj. "Un om superior din toate punctele de vedere, insa slab in fata ispitelor carnii". Asa ca isi anunta prietenii ca pleaca la Iasi, dar pleaca de fapt la Paris. Ziarul liberal "Vointa Nationala" putea sa scrie ca a procedat ca toti borfasii care, condamnati de lege, fugeau dincolo de granita. Fugind, isi anuleaza curajul dintai si pierde toate marile foloase politice pe care inevitabil le-ar fi avut daca s-ar fi supus legii. Pentru ca ar fi devenit un erou al opozitiei si un om popular.
Dar oameni care sa sufere pentru idei nu sunt multi. Iar Panu nu s-a numarat printre ei. A platit pentru asta. In aprilie 1899, cand Gh. Cantacuzino, seful conservator, il include pe lista viitorului guvern, regele obiecteaza: "Un om care nu s-a supus legilor tarii (aluzie la fuga lui din 1887) nu poate fi ministru".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
