CRONICA

Pacatele tineretilor

10 dec 2008 Autor: Andrei Terian

Intr-o insemnare din toamna anului 1941, E. Lovinescu inregistreaza vizita pe care i-o face un "tanar din Sibiu" in care se vedea indreptatit sa-si puna mari sperante: "Presimt ca e "altfel", ca e un tanar "exceptional", pe care il asteapta un destin singular."

Fraza cu pricina va fi reluata doi ani mai tarziu, intr-o Planeta de tanar scriitor, care, din cauza disparitiei venerabilului critic, nu va vedea lumina tiparului decat in 1970, fiind inclusa de catre Eugen Simion in volumul 3 al Scrierilor lovinesciene. Insa deja in 1943 afinitatea dintre E. Lovinescu si I. Negoitescu (astfel se numea scriitorul sibian) nu mai era un secret pentru nimeni. Tonul calduros pe care Lovinescu raspunsese, in luna mai a respectivului an, scrisorii adresate de catre tinerii care vor intra in istorie cu numele de Cercul literar de la Sibiu (si redactate de catre Negoitescu insusi) parea sa rezolve atat problema succesiunii (pentru cel dintai), cat si pe aceea a magistraturii (pentru ultimul).

De altfel, ceea ce se constata inainte de toate la lectura publicisticii de tinerete a lui I.
Negoitescu*, antologata acum intr-un volum datorat Leliei Nicolescu, este tocmai obsesia modelelor. Intre care, fireste, cel dintai ramane Lovinescu. Nu intamplator va afirma Negoitescu, atunci cand va rememora dupa trei decenii intalnirea din toamna lui '41, ca "pentru toata viata mi-am daruit intreg sufletul acelui om".
Numai ca intalnirea cu Lovinescu isi are talcul ei. Caci, venind in Bucuresti pentru a-si cumpara Istoria literaturii romane... a lui G. Calinescu si ghidandu-se prin marele oras dupa Istoria... lui G. Calinescu, Negoitescu nu va fi fost, probabil, prea surprins sa descopere pe biroul de lucru al lui Lovinescu aceeasi Istorie... a lui G. Calinescu. "E o carte mare", mi-a spus (Lovinescu), adaugand bineinteles si un "insa"..." Ei, bine, acest "insa" va avea un rol cu nimic mai putin decisiv in evolutia intelectuala a tanarului Negoitescu. Caci e destul de limpede ca, desi in scrierile sale de tinerete (dar si de mai tarziu) Lovinescu are parte de toate elogiile posibile, cel mai frecvent invocat aici ramane tot G. Calinescu. Or, tocmai aceasta oscilatie intre "maestrul iubit" si "maestrul detestat" (cum i-a numit Stefan Aug. Doinas) constituie una din trasaturile definitorii ale formatiei critice a lui Negoitescu.
Ce-i drept, surprinzatoare nu-i aici ezitarea in sine, ci chiar nevoia de modele. Si aceasta intrucat Negoitescu intra in viata literara - cum ar veni - de capul lui. Ba, mai mult, pare atat de sigur pe sine incat s-ar zice ca intreaga literatura romana se sprijinea doar pe umerii sai. Dovada faptul ca, la scurta vreme de la aparitia manifestului adresat lui Lovinescu (care avea semnificatia unui program de grup al Cercului), tanarul critic publica in martie 1945 textul intitulat Viitorul literaturii romane?, ce are valoarea unui program critic de data aceasta personal. Nu e greu de observat ca Negoitescu se delimiteaza aici de ambele sale modele. De Lovinescu, care manifesta indoieli fata de orice incercare de circumscriere etnica a fenomenului artistic, il separa incercarea de a reabilita "ideea specificului, care numai din cauza unor erori prea zgomotoase si prea amagitoare s-a compromis la noi". Dar, totodata, Negoitescu se disociaza acum si de Calinescu, care vedea nota fundamentala a "specificului national" in caracterul rural al literaturii noastre; or, pentru tanarul "cerchist" de la Sibiu, identitatea noastra literara nu putea fi izolata de "viata noastra urbana", care a produs un fenomen specific ("balcanismul"), adeverit de cele doua culmi ale literaturii romane: Arghezi ("poetul national") si Hortensia Papadat-Bengescu (creatoarea "celui mai perfect edificiu epic din literatura noastra"). In fond, pe aceasta axa citadina se va construi nu numai proiectul de istorie literara aparut in revista oradeana Familia in februarie 1968, ci chiar Istoria propriu-zisa a literaturii romane pe care Negoitescu o va publica in 1991.
Si totusi, de ce nu a ajuns in cele din urma "tanarul din Sibiu" sa joace acel rol decisiv in evolutia criticii noastre pentru care Lovinescu il credea predestinat? Comentatorii Istoriei literaturii romane au invocat in primul rand lipsa unor surse adecvate de informare (in 1980, Negoitescu e obligat sa se exileze in Germania Federala, unde va ramane pana la sfarsitul vietii). Insa motivul acestui semiesec poate fi detectat deja in paginile de tinerete. Sa luam, de pilda, cronica la romanul Revolutia de Dinu Nicodin (autorul preferat al lui Negoitescu, care nu va ezita sa-l aseze, in Istoria sa, deasupra lui Liviu Rebreanu): desi cartea se prezinta o reflectie asupra unui fapt istoric de prima marime, criticul se opreste exclusiv asupra detaliilor picante si pitoresti ale evenimentului. Nu atat mersul revolutiei ori meditatia morala il pasioneaza aici pe Negoitescu, cat pornirile libidinoase ale unui Rousseau ("golanul genial, care se tavaleste in patul "mamelor", cu ingenuitatea si pofta cosmica insasi a Naturii") ori carnagiile pe care le contempla cu rafinamentul unui aristocrat ce se delecteaza alternativ cu un pahar de vin si cu spectacolul strazii privit prin lornion: "Dupa acele pagini admirabile, de psihologie colectiva in deruta ale Spaimei, care anunta deszagazuirea fortei oarbe a inteligentei, dupa un scurt istoric, suculent, al Bastiliei, incepe povestea trepidanta, uluitoare, a crimelor si terorilor, care au acel aer fatal, de totdeauna, al intamplarilor istorice. (...) Ororile, masacrele sunt intr-o intrecere nebuna, se incaleca, se unesc, tot atatea artere prin care curge mereu sangele libertatii. Viziuni apocaliptice, ca aceea a cainilor tavaliti in lichidul rosu si alergand pe ulitele golite de oamenii cutremurati de dezgust."
Pe scurt, Negoitescu nu ne arata aici ca ar avea cap ideologic, ci doar un imens apetit senzual ce se lasa impregnat de toate stimulentele literaturii. Tocmai de aceea citim astazi aceste "pacate ale tineretilor" nu atat cu interesul de a afla verdictele si argumentele unui critic, cat mai degraba cu curiozitatea de a descoperi viciile unui estet innaravit intr-ale artei.
*) Ion Negoitescu, De la "elanul juvenil" la "visatul Euphorion". Publicistica de tinerete: 1938-1947, editie alcatuita de Lelia Nicolescu, Casa Cartii de stiinta, Cluj-Napoca, 2007, 502 p.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.12.2008

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
E. Lovinescu
, insemnare
, Ion Negoitescu
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine