“18 octombrie 1981. Strict secret. Exemplar unic. Redat din limba romana. Ora 4.50. Mama da telefon la sora ei. Mentionez ca, in timpul convorbirii, mama a plans tot timpul. Discuta urmatoarele:
Mama: ...Nu stiu unde sa ma duc...
Sora: Dar tu stii unde mai avea obiceiul sa mearga?
Mama: Nu, tu, nu mergea in alta parte nicaieri.
Sora: Si a plecat in trening si pijama?
Mama: Da... si a facut si baie aseara si e bolnav. Unde sa ma duc sa-l caut, tu? Sa vina Fanica, cumnata-meu, sa mergem la Militie sa intrebam...
Sora: Dar ma gandesc ca, daca ar fi la Militie, n-ar fi dat astia azi-noapte telefon, ca vorba ceea, e de aici...
Mama: Vai, tu, dar unde e, tu... Sa nu-l fi prins cineva, niste golani, niste vlajgani, sa-l bata...
Sora: Uite, are sa se imbrace Fanica si are sa vina pana la tine.
Mama: Dar unde sa ma duc, unde sa-l caut?... Si este in capul gol si uite, trebuia sa-si ia medicamentele, lumina la bucatarie este aprinsa, a stat aprinsa toata noaptea, inseamna ca el este plecat de aseara si e aproape cinci dimineata. Unde sta el la ora asta?
Sora.: Lasa ca se imbraca Fanica si vine...”
*
In noaptea de 17 spre 18 octombrie a anului 1981, dupa ce la ora 1 a fost adus la sediul Securitatii din Botosani elevul de clasa XI-a Mugur Calinescu, prins in flagrant in vreme ce scria cu creta pe un panou metalic “VREM DREPTATE SI LIBERTATE”, una dintre inscriptiile care vreme de o luna si jumatate albisera noptile organelor de partid si de stat, s-a intrunit rapid un colectiv operativ, coordonat de locotenetul major Irimia Ovidiu, ofiterul de serviciu din acea noapte. Prima actiune prevazuta in planul de masuri a fost consemnata succint: “Folosirea mijloacelor I.C.T. (interceptarea convorbirilor telefonice, n.n.) dupa retinere, pentru a stabili reactia mamei sale. Raspunde: maior Craciun Mihai.” Dialogul reprodus mai sus este primul dintre sutele inregistrate de atunci incolo, care s-au purtat de la numarul de telefon 18.319, inregistrat pe numele Mariei Uncescu, mama lui Mugur Calinescu. Incepand din 18 octombrie 1981, acesta a fost botezat de Securitate cu numele de cod “Elevul”. Si iata ce a urmat la capatul acelei nopti pe care mama n-o va uita niciodata si din care, de fapt, n-a mai putut niciodata iesi.
“Din anul 1981, ca urmare a unor recomandari medicale, fiul meu Mugur, seara, inainte de culcare, trebuie sa faca plimbari in aer liber, situatie in care iese la cate o jumatate de ora sau mai putin afara. Copilul sufera de bronsita astmatiforma alergica, este mai tot timpul racit si urmeaza un tratament. In seara zilei de 17 octombrie 1981, in jurul orei 22.30, m-am culcat, iar copilul a ramas sa mai citeasca. Am adormit si m-am trezit in jurul orei 4.30, cand am constatat ca nu se afla in camera, lumina la bucatarie era aprinsa iar usa descuiata. Am constatat de asemenea ca patul nu era deranjat, ceea ce inseamna ca Mugur nu a dormit acasa. Ingrijorata de situatie, am incercat sa deduc ce s-a putut intampla. In acest sens, am dat telefon la sora mea. Crezand ca s-a intamplat ceva deosebit, m-am consultat cu cumnatul meu si ne-am prezentat la organele de militie, unde am sesizat cazul. Aici am fost informata de tovarasul locotenent-colonel Boboc ca fiul meu se gaseste in cercetare la organele de securitate, pentru o fapta ce ar fi comis-o in noaptea de 17 spre 18 octombrie 1981. La organul de securitate am ramas pana in jurul orei 7.30, cand am discutat pe tema faptei fiului meu cu ofiterul comandant al acestui organ. Luand la cunostinta ceea ce a comis fiul meu, declar pe propria raspundere ca nu am cunoscut in nici o imprejurare preocuparile sale de acest gen. Am fost permanent preocupata sa asigur copilului meu tot ceea ce era necesar pentru a avea conditii de trai si invatatura corespunzatoare. Alaturi de el, care a facut eforturi pentru trecerea examenului de treapta la liceu, si eu i-am creat conditii pentru a se odihni dupa examen, la mare si apoi la munte. Impreuna cu tatal sau, i-am facut cadou un radiocasetofon.” Este un fragment din declaratia pe care Maria Uncescu, de 45 de ani, de profesie vanzatoare, o dadea in fata “organului de securitate” la o zi dupa arestarea lui Mugur. Nu stia si nu a aflat decat in zilele noastre ca tocmai amabilul militian Boboc, care o ajutase sa fie primita de colonelul Hulubas, seful Securitatii, fusese cel ce pornise tavalugul care deschisese pentru ea si fiul ei o fereastra spre o alta viata si in cele din urma catre moarte. Securitatea isi urma, imperturbabila, procedurile. Chiar cand Maria Uncescu scria declaratia din care am citat, colonelul Boboc finaliza concluziile expertizei prin care s-a stabilit cu certitudine ca inscriptiile cu creta care tulburasera zilele si noptile autoritatilor de partid si de stat din Botosani vreme de o luna si jumatate “au fost scrise de numitul Mugur Calinescu”. Conform procedurilor, toate probele au fost trimise la Bucuresti, de unde, dupa numai 24 de ore, specialistii grafologi Visan Constantin si Nicolae Gheorghe au confirmat aceasta concluzie. Comunicarea a fost transmisa la Botosani de colonelul Grigorescu Eugen, seful serviciului S de inscrisuri dusmanoase din Securitate, cel care cativa ani mai tarziu avea sa “analizeze” si in cele din urma sa distruga jurnalul “dusmanos” al unui inginer pe nume Gheorghe Ursu. In urma comunicarii, planul de masuri si-a continuat mersul. In timp ce Maria Uncescu statea de vorba cu colonelul Hulubas, comandantul Securitatii, care o asigura ca “organele” vor analiza “cazul” tinand, fireste, cont de varsta si de boala fiului ei, dar atragandu-i in acelasi timp atentia asupra “gravitatii faptelor”, acesta aproba si referatul intocmit de subalternul lui, maiorul Craciun, seful Serviciului I de informatii interne, prin care urmau sa se introduca “mijloace de tehnica operativa” in apartamentul in care Maria locuia alaturi de fiul ei. Introducerea microfonului s-a facut “sub pretextul efectuarii unei perchezitii la domiciliul lui Mugur Calinescu, cu acceptul mamei acestuia”.
Trei ofiteri de Securitate au sunat la usa ei imediat dupa ce s-a intors acasa, in vreme ce baiatul se afla in continuare la sediul Inspectoratului, “pentru cercetari”. Instalarea microfonului s-a facut tocmai in aparatul de radio la care Mugur Calinescu ascultase Europa libera si a durat doar sapte minute.
La noul dispozitiv se aud si transcriu in dimineata de 18 octombrie a anului 1981 urmatoarele: “Ora 8.00. Este adus acasa obiectivul. Mama incepe sa planga. Obiectivul ii spune sa se linisteasca, ca face galagie si aude tot blocul. S-au dus in bucatarie”. De aici, se aud plansetele amestecate ale lui Mugur si ale mamei sale. Apoi, din nou, “obiectivul ii cere sa se linisteasca, ca altfel afla tot blocul si pe urma se mai afla si la scoala. Mama inceteaza plansul. Discutiile nu se inteleg, fiind departe de sursa”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
