Ziarul de Duminică

Paul Neagu la Lavacow/ de Ziarul de duminică

Paul Neagu la Lavacow/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

24.03.2016, 23:40 48

La 29 martie, orele 8 pm, Lavacow organizează o nouă licitaţie. Lavacow.com este prima casă de licitaţie exclusiv online din Europa de Est, având ca model platforme similare din Germania şi SUA, un element de originalitate fiind faptul că potenţialii cumpărători de artă îşi pot alege un avatar şi pot licita într-o sală virtuală, ca într-un joc video. Cristina Olteanu, unul dintre fondatorii platformei, declara anul trecut Ziarului financiar: „Proiectul a fost lansat anul trecut şi vrem să devină un reper în regiune. Avem cumpărători din România, dar şi din alte ţări din Europa de Est, participarea la licitaţii nefiind restricţionată de prezenţa într-un anumit loc. Avem cumpără­tori care participă la licitaţiile online în timpul vacanţei, de exemplu.” „Licitaţiile online sunt un trend care se manifestă de vreo 4-5 ani. Deja anul trecut 6% din piaţa internaţională de artă s-a tranzacţionat online, în creştere cu 25% faţă de 2013.”

Casa de licitaţii va scoate la vânzare, pentru început o dată pe lună, opere de artă ale tinerilor artişti români, pe care îi va lansa deocamdată doar în ţările Europei de Est. În plus, pe piaţa artei s-a lansat şi un concept nou, care îmbină arta cu tehnologia modernă.

La licitaţia din 29 martie va fi prezentată o lucrare rară a lui Paul Neagu.

Bronze Hand este o lucrare complexă realizată de Paul Neagu, complementară operelor Full Hand  şi  Empty Hand, create de Neagu între 1970 şi 1971, aflate acum în colecţia muzeului Tate. Lotul poate fi dezasamblat şi reconstruit de către public, structura sa inedită revelând preferinţa artistului pentru proprietatea tactilă a artei în detrimentul caracteristicilor sale vizuale. Viziunea originală a lui Paul Neagu a influenţat puternic sculptori contemporani de renume, precum Anish Kapoor  şi Tony Cragg, câştigători ai prestigiosului Premiu Turner.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO