Diplomaţi/ataşaţi militari/negociatori germani la Bucureşti în al Doilea Război Mondial
Interesul Germaniei, implicată în Al Doilea Război Mondial (1939-1945), pentru petrolul şi resursele agricole ale României au determinat conducerea celui de-al Treilea Reich să trimită la Bucureşti diplomaţi de marcă, dar şi ataşaţi militari bine pregătiţi, având misiunea de a organiza apărarea câmpurilor petroliere de pe Valea Prahovei. Un prim pas a fost semnarea Tratatului comercial româno-german (1939).
Fabricius Wilhelm (n. 1882 - m. 1964) Ministru al Germaniei la Bucureşti (1936 - 24 ian. 1941), îşi începe mandatul când România avea relaţii strânse cu partenerii tradiţionali, mai ales Franţa, şi relativ reci cu Germania. Primele sale iniţiative au vizat o apropiere între cele două ţări, Germania angajându-se să garanteze României frontierele, în schimbul unei neutralităţi "sincere şi riguroase". Începând din 1938, pe măsură ce Germania devine tot mai agresivă şi începe să-şi pună în practică politica revizionistă, cererile la adresa României devin tot mai greu de acceptat. Astfel, în nov. 1938, după anexarea Austriei şi a regiunii sudete, alianţa celor două state era condiţionată de retragerea României din Liga Naţiunilor, denunţarea tuturor tratatelor oficiale şi secrete cu alte state şi aducerea la putere a Mişcării Legionare. F.(foto 2)a acţionat în direcţia protejării acesteia în faţa acţiunilor lui Carol II şi pentru accesul ei la putere. Şi-a intensificat intervenţiile pe lângă autorităţile române odată cu declanşarea războiului. În prima parte a lui sept. 1939, în plină ofensivă germană, va reproşa României acordarea permisiunii de tranzit pentru oficialii şi emigranţii polonezi şi pentru tezaurul acestei ţări. Dacă în 1939 românii încă îşi mai permiteau gesturi de inamiciţie la adresa Germaniei, scoaterea din război a Franţei, prin campania fulger din mai-iun. 1940, a reprezentat o grea lovitură pentru moralul României, care, rămasă fără nici un sprijin extern, s-a văzut la dispoziţia Germaniei şi a vecinilor săi revizionişti. În faţa ultimatumului sovietic din 26 iun. 1940, privind cedarea Basarabiei şi a N Bucovinei, F. a transmis regelui punctul de vedere german: "noi nu putem decât să sfătuim guvernul român să cedeze în faţa guvernului sovietic". În problema cedării unei părţi a Transilvaniei către Ungaria, Germania a avut o atitudine de sprijin faţă de solicitările maghiare, arbitrând demarcarea noului teritoriu (în ciuda dorinţei saşilor din Transilvania de a rămâne sub administraţie românească, aşa cum reieşea dintr-un sondaj de opinie realizat de F., care arăta că 80% dintre saşi preferau ca situaţia să rămână neschimbată şi doar 5% să treacă sub administraţie maghiară; restul de 15% doreau o Transilvanie autonomă). La 31 iul. 1940, F. comunica României că Hitler considera îndreptăţită şi solicitarea Bulgariei de restituire a Cadrilaterului, ce va avea loc în urma tratatului româno-bulgar din 7 sept. 1940. F. s-a implicat în aducerea la putere a gen. Ion Antonescu, considerat de Germania cel mai potrivit pentru interesele ei. Dând curs solicitării, regele l-a numit pe Antonescu prim-ministru la 4 sept. 1940. În aceeaşi zi, F. a avut o întrevedere cu generalul, îndemnându-l să-şi asume "drepturi dictatoriale", să înlăture camarila şi să acţioneze pentru abdicarea regelui. În primele luni de coabitare a lui Ion Antonescu cu legionarii, F. s-a străduit să consolideze cooperarea lor, ulterior Hitler optând pentru Antonescu, din cauza "experimentelor diletante, lipsei de disciplină şi abuzurilor de tot felul din economie şi administraţie", ale legionarilor, raportate de F. A părăsit ţara la 30 ian. 1941, înlocuit de Manfred von Killinger. Rolul lui F. în politica internă a ţării a urmat evoluţia relaţiilor româno-germane, la rândul lor influenţate de raporturile de putere dintre marile puteri europene. Un observator cu o influenţă minimă asupra cercurilor de putere în primii ani, în ultimul an de mandat a devenit un factor activ, chiar decisiv, al schimbărilor. Subliniindu-i influenţa, Mihai Antonescu îl numea "Wilhelm I-ul", ca şi cum el ar fi fost "suveranul" României. (S.S.)
Killinger Manfred Freiherr von (14 iul. 1886, Leippen, Imp. German -2 sept. 1944, Bucureşti). Ministru plenipotenţiar al Germaniei la Bucureşti (24 ian. 1941-2 sept. 1944), K.(foto 3) era un bun cunoscător al realităţilor româneşti, nefiind la prima misiune diplomatică în ţară. În mart.-mai 1940 făcuse parte din delegaţia germană la discuţii pentru încheierea tratatului economic dintre cele două ţări. La 27 iun. 1940, după ultimatumul sovietic privind cedarea Basarabiei, în audienţă la regele Carol II, îl sfătuise să nu se opună militar URSS, căci "…fără echipament adecvat, colosul rus îi va zdrobi" pe români. K. preia mandatul de ministru al Reich-ului în România de la W. Fabricius în contextul înlăturării legionarilor de la putere de către gen. Ion Antonescu, cu acordul lui Hitler. A acordat o atenţie specială problemelor legate de producţia şi exportul petrolului către Germania şi de siguranţa câmpurilor petrolifere, de care depindea alimentarea maşinii de război germane. O altă preocupare de bază a fost "problema evreiască". Convins de justeţea politicii lui Hitler, K. a fost un factor de presiune asupra autorităţilor române pentru luarea măsurilor antisemite din anii 1941-44. Între "reuşitele" sale se numără decizia lui Ion Antonescu de a dizolva toate organizaţiile evreieşti şi de a înfiinţa un "Consiliu al Evreilor", singura organizaţie autorizată a acestora, uşor de controlat. După declanşarea războiului împotriva URSS, eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi continuarea războiului dincolo de Nistru, în România a avut loc o variantă locală a Holocaustului - deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina în Transnistria. Considerând măsura prea blândă, în nov. 1942 K. intervine pe lângă Ion şi Mihai Antonescu pentru trimiterea evreilor în lagărele de exterminare din Polonia, solicitare refuzată de cei doi. Acordând relaţiilor cu Germania cea mai mare importanţă, autorităţile antonesciene nu au pregetat însă să ia măsuri împotriva criticilor lui K. Astfel,poetul Tudor Arghezi a fost închis în lagărul de la Târgu Jiu aproape trei luni (oct.-20 dec. 1943) după ce a publicat, în "Informaţia Zilei" (30 sept. 1943), pamfletul "Baroane", cu referire la K., în care critica subordonarea economică şi politică a României faţă de Reich. Sfârşitul activităţii lui K. în România a fost determinat de evoluţia războiului şi de schimbarea de regim de la 23 aug. 1944. Prompt, s-a prezentat în seara zilei de 23 aug., orele 21, la Palatul Regal, pentru a cere lămuriri asupra evenimentelor (arestarea lui Ion Antonescu, întoarcerea armelor împotriva Germaniei), primind asigurări că trupele germane se pot retrage în linişte, dacă se vor abţine de la "acte de ostilitate". În zilele următoare a făcut eforturi pentru informarea autorităţilor germane despre deciziile noului guvern, condus de gen. C. Sănătescu. Apropierea trupelor sovietice de Bucureşti l-a determinat să se sinucidă (2 sept. 1944), în biroul său din clădirea Ambasadei Germaniei. (S.S.)
Gerstenberg, Alfred (n. 6 apr. 1893, Grainau, Imp. German - 4 ian. 1959, Bad Tolz, Germania). Ataşat aero pe lângă Legaţia germană din Bucureşti (1 sept. 1939-27 aug. 1944), a fost (15 febr. 1942 - 27 aug. 1944) comandant şef al aviaţiei militare germane din România şi al apărării antiaeriene a regiunii petrolifere Ploieşti. Cu misiunea secretă de a asigura petrolul românesc pentru nevoile germane, G.(foto 4)a intrat rapid în cele mai influente cercuri, devenind personajul-cheie al Legaţiei germane. În discuţii cu şeful serviciilor secrete române, M. Moruzov, şi cu regele Carol II (10 apr. 1940), a obţinut continuarea livrărilor de petrol în schimbul livrărilor de armament, dând asigurări pentru securitatea şi integritatea teritorială a României, dar evitând angajamente clare. Prin numeroase note, l-a informat pe Hermann Göring de riscul sabotajelor în industria petrolieră românească în cazul ocupării militare a ţării, informaţii confirmate după capturarea unor documente franceze în acest sens (19 iun. 1940). După rapturile teritoriale (iun.-aug. 1940), lui i se va adresa gen. Ion Antonescu pentru trimiterea unei misiuni militare germane în România (7 sept. 1940), cerere acceptată în scurt timp de Hitler. G. a avut un rol important în refacerea Forţelor Aeriene Române în 1943-44, în pregătirea şi echiparea piloţilor români cu cea mai modernă tehnică de luptă germană. Ca şef al apărării antiaeriene a regiunii petrolifere Ploieşti, a obţinut trimiterea aici a Diviziei 5 artilerie antiaeriană germană (suprapusă dispozitivului brigăzii de artilerie antiaeriană română), plus mai multe escadrile de vânătoare de noapte şi de zi cu piloţi de elită, 82 de baterii, 29 de staţii de radiolocaţie de tragere moderne (Würzburg), o staţie radar "Freja" (la Otopeni), un tren antiaerian blindat, 1 000 generatoare de ceaţă artificială şi un batalion de baloane de protecţie, construind chiar un oraş fals la distanţă de adevăratul Ploieşti. Concentrarea de forţe, care i-a adus supranumele de "Herr Protektor", a făcut din Ploieşti cel mai bine apărat oraş al Axei, după Berlin şi Viena. Măsurile lui G. îşi vor dovedi eficienţa mai ales la 1 aug. 1943 (Operaţiunea "Tidal Wave"), când o formaţie masivă americană (177 bombardiere) produce pagube reduse, pierzând 53 de avioane şi 660 de aviatori. În ciuda intensificării bombardamentelor anglo-americane (apr.-aug. 1944), apărarea zonei va funcţiona la parametri ridicaţi. În seara de 23 aug. 1944, aflând de lovitura de stat contra mareşalului I. Antonescu, fără a-i consulta pe ceilalţi membri ai legaţiei şi misiunii militare germane, a contactat Berlinul, propunând înăbuşirea puciului prin acţiunea trupelor germane din Ploieşti şi Bucureşti. Informat că lovitura nu ar avea sprijinul populaţiei şi armatei, Hitler a ordonat arestarea regelui Mihai şi preluarea puterii de către Ion Antonescu sau un general progerman (24 aug.). Deşi cu forţe reduse (c. 3.000 de soldaţi cu armament uşor), la ora 8.30 G. a început atacul asupra Capitalei, pierzând posibilitatea oferită trupelor germane de a se retrage de pe teritoriul României şi deschizând conflictul cu fostul aliat (25 aug.). Pe 27 aug., cu forţele diminuate încercuite de români, G. se retrage spre Ploieşti. A doua zi va fi capturat la Gherghiţa şi apoi predat sovieticilor. (A.V.Ş.)
Din volumul în pregătire la Editura Meronia
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
