Incepand cu numarul 2 (martie 1969), revista Echinox isi schimba redactorul-sef. Acesta va fi universitarul Ion Pop, "alegere providentiala", dupa cum apreciaza criticul Petru Poanta in cartea sa "Efectul Echinox sau despre echilibru", in curs de aparitie la Editura Biblioteca Apostrof. (Radu Constantinescu)
O data cu numirea noului redactor-sef in persoana lui Ion Pop, au mai venit in redactie Delia Crisan, Liviu Zapartan, Ionel Reghini (atunci presedinte al CUAS al Universitatii, astazi un eminent jurist) si Gaal Gyorgy, in locul lui Viragh Denes.
Absenta a inca trei nume poate nedumeri: Horia Badescu, Adrian Popescu si Ion Mircea. Ei sunt, impreuna cu Dinu Flamand, primii poeti echinoxisti cu "marca", insa, din diverse motive, nu au fost cooptati in redactie. Horia era student in ultimul an si nici nu se antrenase in batalia administrativa pentru revista. Ion Mircea purta "stigmatul" boemei. Isi asumase rolul de "copil teribil" al generatiei. Ramasese repetent in anul doi, intr-un gest de sfidare a conventiilor universitare, incercand sa-si acrediteze imaginea nu atat a unui "om revoltat", cat a poetului "decadent". Adrian, in schimb, era figura "angelica" a gruparii, cu o ciudata vocatie a marginalitatii parca, lipsit, cel putin in aparenta, de instinctul parvenirii.
Ar mai fi de observat ca nu toti redactorii amintiti au contribuit efectiv la aparitia revistei. Fondatorii de drept si de fapt sunt studentii de la Filologie: Eugen Uricaru, Marian Papahagi, Petru Poanta, Dinu Flamand, Olimpia Radu, Vincentiu Ilutiu, Marcel Runcanu, Peter Motzan si Adrian Popescu. Dupa multi ani, au inceput sa apara legende apocrife despre fondatori. De exemplu, in numarul aniversar din 1994 (25 de ani de la aparitie), pe prima pagina este reprodus un tablou al pictorului Vasile Gheorghita, cu explicatia: "Grupul intemeietorilor": Stefan Damian, Vasile Sav, Marian Papahagi, Mariana Bojan, Ion Pop, Ion Mircea, Olimpia Radu, Eugen Uricaru, Adrian Popescu, Marcel Constantin Runcanu. Echinoxismul a insemnat, fara indoiala, un spirit al locului, devenind extrem de contaminant dupa aparitia revistei. Gruparea originara insasi a fost permisiva la adeziunile ulterioare, ratificandu-i retroactiv pe Gavril Moldovan, Stefan Damian, Mariana Bojan, Mircea Ghitulescu, Mircea Muthu, Vasile Musca, Andrei Marga, Aurel Sorobetea s.a. Exista, deci, echinoxisti de redactie, legitimati, si echinoxisti prin adoptie, de regula colaboratori.
Pentru o persoana care nu a cunoscut mecanismul administratiei comuniste si relatia acesteia cu politicul, amanuntele convocate adineauri nu vor avea, probabil, nici o noima. Astazi oricine poate edita o revista si nu-l impiedica nimeni sa fie redactor-sef. In celalalt regim, o asemenea aparitie avea nevoie de o decizie politica la cel mai inalt nivel. O revista insemna, prioritar, un mijloc de propaganda, asadar un centru de putere, fiind pusa, astfel, sub autoritatea partidului.
In cazul Echinox-ului, lucrurile erau si mai complicate: ca publicatie "de tineret", ea trebuia aprobata si de catre UTC, si de catre partid, si asta, de la organele locale pana la cele centrale. Pe aceste trasee, intesate de sefi cu staff-urile lor vanitoase, apareau cele mai surprinzatoare piedici, un soi de "praguri" sau "probe", precum intr-un foarte exigent ritual de initiere. Era suficient ca pe traseu o singura persoana influenta sa-si faca suspiciunea credibila si totul se ducea de rapa. Local, pragul ultim si decisiv il reprezenta Comitetul judetean de partid, respectiv primul-secretar. Din cate imi amintesc, aici nu am intampinat rezistenta. Primul-secretar, care parea un tip simpatic si colocvial, ne-a primit de cateva ori, pana cand, in sfarsit, s-a "lamurit". Cred ca si ideea unei reviste trilingve i-a apartinut.
Dar cam in acelasi interval se mai intamplase ceva: nu stiu pe ce filiera, reusiseram sa-l invitam la cenaclul Echinox pe proaspatul ministru al Tineretului, Ion Iliescu, actualul presedinte al Romaniei. Intalnirea a avut loc la Facultatea de Filologie, in sala nr. 5, si, in principal, s-a discutat despre infiintarea unei reviste studentesti la Cluj. Ion Iliescu a surprins printr-un discurs deloc conventional si de un liberalism frapant. A lasat sa se inteleaga ca venise tocmai pentru a se interesa de initiativa grupului nostru, ceea ce echivala cu insasi satisfacerea ei. Aceasta disponibilitate neasteptata a anulat orice reticente ale autoritatilor locale. Exista chiar banuiala ca cineva dintre noi are o relatie oculta la "varf". Oricum, aveam un avantaj si puteam negocia profilul revistei de pe alta pozitie.
Eugen Uricaru, cel mai descurcaret si mai tupeist dintre noi, s-a ocupat, apoi, de toate formalitatile. Controlul oficialitatilor implicate direct s-a relaxat, asa ca ne-am format singuri redactia si am construit primul numar fara inhibitii. Esential era ca Echinox-ul sa apara si sa fie receptat ca o revista publica, de interes national, si nu ca o simpla publicatie universitara, cu un circuit inchis. Si asta am reusit de la primul numar. A fost pusa in vanzare, inclusiv prin sistemul de difuzare a presei, expediata in celelalte centre universitare si la redactiile revistelor din tara. Un tiraj de 4.000 de exemplare asigura un impact semnificativ.
Reactiile favorabile nu au intarziat si au continuat pe tot parcursul anului 1969. Intrase in constiinta publica si nu oricum. Lumea buna ne lua in serios, pana si cu oferte de colaborare. Nicolae Manolescu, bunaoara, a trimis un text amplu si foarte critic despre romanul lui Camil Petrescu Un om intre oameni, text respins de cenzura.
Dar recunoasterea oficiala cea mai magulitoare atunci a venit din partea Uniunii Scriitorilor. In decembrie 1969, revista Steaua sarbatorea 20 de ani de la aparitie. La festivitati participa un grup de scriitori din Capitala impreuna cu presedintele Uniunii, Zaharia Stancu. Spre consternarea oficialilor clujeni, acesta a acceptat o intalnire protocolara cu echinoxistii, la sediul Asociatiei Scriitorilor, declarandu-si ritos solidaritatea cu "mai tinerii colegi"; o intalnire valoranta, care ne satisfacea orgoliul de scriitori si confirma statutul public, extrauniversitar, al revistei.
Gestul lui Zaharia Stancu ne situa, in fond, pe acelasi nivel cu Steaua.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
