Un epifenomen al vieţii noastre intelectuale este polarizarea discuţiilor pe seama noilor apariţii ţinând de istoria artei în jurul numelor la modă mai curând decât pe seama lucrărilor meritorii. Cu toate acestea, mersul înainte al cercetării în domeniu înregistrează paşi înainte şi înafara publicităţii. Un exemplu în acest sens este volumul colecţionarului de artă şi, totodată, al criticului şi istoricului artei, universitarul albaiulian Cornel Tatay-Baltă, Caleidoscop artistic (Alba Iulia, Ed. Altip, 2013, 200 p.). Studiile din paginile lui trec în revistă, pe verticala cronologiei, fenomene artistice şi personalităţi din secolele al XVIII-lea – al XX-lea, multe din ele legate de Blaj şi de Transilvania, dar lăsând loc şi celor care evocă plasticieni contemporani precum pictorii Aurel Dumitru, Rodica Lazăr, Radu Aftenie, Traian Brădean, Nicu Stancu, Ion Lazăr ori Aurel Nedel, sculptorul Ioan Deva. Firul roşu care pare să traverseze acest miscelaneu de cercetare savantă şi receptare proaspătă a creaţiei recente din plastica legată de Blaj şi de provincia vestică a ţării este ataşamentul condeierului blăjean faţă de fenomenul artistic din oraşul natal şi din regiunea unde locuieşte. Nu avem, totuşi, de a face cu înregistrarea unor fenomene provinciale, ci cu integrarea într-un peisaj al plasticii româneşti a câtorva dintre cele mai importante ipostaze locale şi zonale ale ei. Interesat, fără îndoială, de generaţiile contemporane cu sine, Cornel Tatay-Baltă încearcă să dea seama şi de precedentele prestigioase ale acesteia în domenii precum xilogravura modernă – cu modelele ei veneţiene ori din alte părţi ale Imperiului Habsburgic –, litografia, imaginile conexe tiparului. Evocarea artei xilogravorului blăjean Ioaniţiu Endrédi, identificarea modelului până acum necunoscut al unei xilogravuri din „Mica Romă”, recuperarea surselor de inspiraţie pentru Molitvenicul (1784) blăjean din vremea ridicării lui Horia ori retrasarea colaborării tipografiei din Braşov cu cea, faimoasă, din Buda acoperă, prin sondaje binevenite, interesul faţă de tipul şi modalităţile de împlinire ale efervescenţei artistice din mediile româneşti transilvane ale sec. al XVIII-lea. Din veacul următor, atenţia istoricului artei se îndreaptă către imaginile din cartea lui Vasile Aaron, Patima şi moartea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, apărută la Sibiu, în 1829, şi spre izvoarele care au oferit inspiraţie iconarului care a pictat iconostasul bisericii Cuvioasa Paraschiva din Răşinari (1785).
Atent la specificul oraşului căruia i-a dat strălucire Inochentie Micu-Klein şi ierarhii care i-au urmat, autorul se interesează, într-o succintă dar grăitoare retrospectivă, de aspectul militant al plasticii din oraş, restituind o imagine de ansamblu în care modernitatea de viziune anturează şi exprimă adeziunea la idealurile naţionale şi confesionale ale locului.
Portretele şi evocările de artişti contemporani, unii dintre ei prieteni ai autorului, îmbină perspectiva colecţionarului ataşat de lucrările comentate cu analiza specialistului. În consecinţă, cele trei ipostaze ale lui Cornel Tatay-Baltă, cea de iubitor de artefacte, de cunoscător erudit şi de universitar dedicat înţelegerii şi explicitării plasticii şi a istoriei sale, se împletesc în chip fericit, oferind cititorului posibilitatea de a cunoaşte un om de o calitate nu foarte răspândită în zilele noastre alerte, când contemplarea dedicată domeniilor muzelor a devenit frugală, încropită din mers şi, tot mai mult, parcă, marginală.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
