Petru Poantă
Opera lui George Coşbuc, Editura Şcoala Ardeleană
Ne aflăm aproape de încheierea „Anului Coşbuc”, dar puţine sunt semnele prin care instituţiile noastre de cultură îşi arată preţuirea faţă de poetul de la Hordou, de la a cărui naştere sărbătorim 150 de ani. Excepţie fericită fac, în mod firesc, Bistriţa natală şi Clujul universitar, care şi-au unit forţele pentru a scoate de sub tipar, la Editura Şcoala Ardeleană, volumul Opera lui George Coşbuc, semnat de regretatul critic şi istoric literar Petru Poantă. Prima formă a acestui eseu a apărut în 1976, la Editura Dacia, când autorul avea 29 de ani. Maturitatea şi fineţea analizei estetice, dar şi a filiaţiilor ideologice ale poetului au fost remarcate prompt de critica de specialitate, care a sesizat noutatea demersului critic: lectura modernă a unor texte clasice, tentativa de a le scoate din prejudecăţile istoriei literare, de a le re-valoriza şi a le aduce în zona sensibilităţii estetice actuale. Revizuit şi adăugit, de-a lungul anilor, în alte două ediţii, actualul volum alătură textului iniţial şi alte contribuţii critice ale criticului clujean. Este vorba despre consistentele studii introductive ale ediţiei „George Coşbuc, Opere”, apărută sub îngrijirea sa (primele cinci volume), sub auspiciile Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud.
Polemic încă de la primele rânduri cu „clişeele durabile” încrustate de-a lungul timpului în memoria literară de voci ale unor autorităţi în materie, cu grăbite şi, adesea, nedrepte caracterizări, criticul le constată şi identifică sursa acestora. El semnalează tentativele de acreditare a imaginii unui Coşbuc rural, tradiţionalist (în sensul simplist al termenului). „S-a întâmplat un fenomen curios – explică autorul. Formaţia intelectuală a lui Coşbuc a fost confundată cu temele dominante ale poeziei şi publicisticii sale (ţăranul, satul, lumea tradiţională), iar ideologia sa literară, redusă la ideologia sămănătorismului şi a poporanismului”. Sunt citaţi, în context, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Titu Maiorescu, care, deşi nu a consacrat un studiu special lui Coşbuc, a lăsat posterităţii aprecieri care vor influenţa receptarea sa critică, dar şi George Călinescu, cu portretul pe care îl creionează în a sa „Istoria literaturii...”
Premisa de la care Petru Poantă îşi începe analiza este concentrată în două propoziţii: „George Coşbuc este, poate, cel mai dificil poet român. Şi mă gândesc la o dificultate de un tip aparte, care nu se referă la puterea noastră de a-l înţelege şi de a-l simţi, ci la lipsa unor criterii ferme prin care să-i evaluăm originalitatea”. Capitolul care se deschide cu aceste cuvinte memorabile, „Coşbuc în critica literară”, radiografiază istoriografia receptării critice a operei coşbuciene, critică a criticii de o consistenţă specială, cu formulări tranşante, aproape aforistice, cu subtile analize comparative. Trecând în revistă aprecierile la adresa operei poetului ardelean, Petru Poantă consemnează că, în esenţă, două au fost punctele de vedere diferenţiate asupra operei sale, doi poli critici reprezentaţi de Constantin Dobrogeanu-Gherea şi de Vladimir Streinu. De aici s-au desprins, apoi, eclectic, celelalte multe interpretări, prezentate cu obiectivitate şi discernământ critic. Bibliografia urmărită de autor este aproape exhaustivă; şi nu este vorba doar despre articole prilejuite de varii evenimente, ci de studiile monografice consacrate lui Coşbuc sau de capitole din istorii ale literaturii române. Se regăsesc alături, fiecare cu argumentele sale, critici din generaţii diferite, de la Pompiliu Constantinescu şi Eugen Lovinescu la Nicolae Manolescu şi D. Vatamaniuc, de la Octav Şuluţiu, Gavril Scridon şi Ion Negoiţescu, la Dumitru Micu, Mircea Scarlat şi Adrian Fochi.
Metodologia analizei lui Petru Poantă are rigoarea unei rezolvări matematice, dar şi fantezia luxuriantă a unei opere de artă. Criticul abordează, pe rând, diversele coordonate ale universului coşbucian cu minuţiozitatea şi temeinicia unui curs academic, le analizează pe linia surprinderii coerenţei lor interioare şi, în cele din urmă, fixează modelele culturale din care derivă. Astfel, este decriptat „Codul eroticii”, sentimentul naturii („Peisajul ideal”), „Spectacolul vieţii”, sentimentul patriotic („Eroicul, poezia patriotică şi socială”). Rigurozitatea analizelor este egalată doar de spiritul polemic, acid dar argumentat, faţă de prejudecăţile care s-au acumulat pe parcursul exegezei coşbuciene. Autorul se războieşte cu acestea şi, în replică, încearcă să definească în ce constă originalitatea poetului. Iată-l, de pildă, în cazul erosului din poezia lui Coşbuc, demonstrând netemeinicia teoriei celor care, dorind să indice concepţia „sănătoasă” a poetului, „atrag atenţia asupra unui fapt minor, anume că idila se desfăşoară întotdeauna în procesul muncii. Ţăranul, spun aceştia, iubeşte muncind. Observaţia nu-i lipsită de semnificaţii, dar prin eroarea implicată”. La fel de tranşantă este şi concluzia capitolului consacrat sentimentului naturii: „Peisajul coşbucian – afirmă criticul – nu este o copie a formelor de relief, după cum nu-i nici o oază de linişte opusă civilizaţiei moderne. El este elaborat; se datorează mai degrabă unui model cultural decât unei spontaneităţi naturale. El traduce o concepţie despre civilizaţie şi nu o opoziţie la aceasta. De aceea, ca ideologie literară, Coşbuc rămâne net superior sămănătorismului”.
Opera lui George Coşbuc este o re-lectură modernă a unui poet clasic. De altfel, Petru Poantă precizează de la începutul demersului său critic că volumul îşi propune reabilitarea „scriitorului cultivat şi profesionist a cărui operă a avut un extraordinar impact asupra contemporanilor săi”. Elogiul pe care îl face poetului ardelean nu este unul de circumstanţă, derivat dintr-un entuziasm factice, ci construit pe argumente solide. I s-a reproşat lui Coşbuc că are „prea puţină cultură generală, nu cunoaşte destul nici istoria veche, nici societatea modernă”? Criticul răspunde prompt: „Deşi i-a lipsit studiul sistematic şi riguros, de tip academic, Coşbuc e în realitate bine iniţiat în literatura clasică (latină şi greacă), dar şi în cea germană şi română. Are, apoi, o pasiune de savant pentru cultura tradiţională, în special pentru mitologie, precum şi pentru problemele de limbă. E interesat de «psihologia popoarelor», o disciplină nouă în epocă, producând el însuşi nişte ingenioase comentarii asupra mentalităţilor poporului român prin intermediul unor proverbe ori al diverselor sărbători, obiceiuri şi superstiţii”.
Exemplele se pot înmulţi. Fiecare capitol al volumului oferă satisfacţia descoperirii unor asemenea aprecieri încărcate de un entuziasm sincer, dar bine cumpănit. Reţinem, pentru final, una din formulările concluzive, care, la patru decenii de la scrierea sa, are tăietura fermă a diamantului: „Coşbuc, ca şi orice alt mare scriitor clasic sau romantic, are o valoare estetică şi una de reprezentare, care nu se perimează şi nici nu pot fi contestate. În istoria poeziei româneşti, el rămâne veriga tare prin care se face ieşirea din eminescianismul de imitaţie sterilă şi se produce deschiderea spre un alt tip de imaginaţie şi chiar spre nişte modalităţi ludice ale poeziei“.
Proiectul editorial este realizat sub egida Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud prin Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud. De menţionat că volumul face parte dintr-o serie aniversară „George Coşbuc 150” care mai cuprinde exegeze coşbuciene semnate de Gavril Scridon, Andrei Bodiu, Andrei Moldovan, dar şi Divina Comedia a lui Dante în traducerea lui Coşbuc, redată anastatic şi însoţită de un studiu introductiv semnat de Irina Papahagi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
