În lumea atât de tenebroasă a „spionajului sexual”, circulă o serie de „istorii” referitoare la cazuri care au rămas neelucidate sau despre care nu s-au făcut publice informaţii „adevărate”, „reale”, astfel încât ele au alimentat un fel de „folclor”, uneori cu amănunte picante, gustate de public.
Dar, vorba proverbului italian „Se non è vero è ben trovato” ( „Chiar dacă nu este adevărat, este o bună găselniţă”).
Un preşedinte „activ”
Fără îndoială că Sukarno (născut Kusno Sosrodihardjo) (1901-1970) a fost cea mai importantă personalitate politică a Indoneziei din prima jumătate a secolului XX: conducător al luptei de eliberare de sub dominaţia olandeză, oponent al cuceririi Indoneziei de către Japonia şi primul preşedintre al ţării o perioadă îndelungată (1945-1967). Pe de altă parte, Sukarno s-a numărat printre liderii politici ai „lumii a treia”, câştigându-şi un real prestigiu.
Şi viaţa familială a preşedintelui Indoneziei a fost cu „adevărat” furtunoasă, fiind căsătorit de şase ori nu numai cu indoneziene, ci chiar cu o… japoneză de 19 ani şi cu o fată de 15 ani, Fatmawatti, fiica unui şef de trib din Sumatra.
Dar despre viaţa sa sentimentală şi sexuală au circulat o serie de „legende”, după care preşedintele Sukarno era o persoană „activă” nu numai din punct de vedere politic, ci şi… sexual. Se pare că a a avut numeroase „aventuri galante”, care i-au sporit prestigiul sexual, care, în Indonezia, se bucură de o apreciere deosebită. Se poate spune că Sukarno a ştuit să tragă din acestea şi un anumit prestigiu… polititic. „Gurile rele” spun că avea amante şi în diferite colţuri ale lumii. Se pare că, la un moment dat, a declarat: „Doar aşa puteam să mă simt superior faţă de albi şi să-i supun voinţei mele… Dar posedarea unei femei albe era o chestiune de mândrie naţională pentru mine.”
Se spune că, în cursul deplasărilor sale, agenţi ai CIA au reuşit să-1 fotografieze pe preşedinte în cursul unei întâlniri amoroase şi, atunci când i s-au adus „instantaneele” la cunoştinţă ar fi declarat: „Vă rog să-mi comandaţi cinci din astea, trei din celelalte şi patru din fotografia aceasta deosebită.” Tot lui i-ar aparţine şi afirmaţia după care „Femeia e ca arborele de cauciuc: bună până la 30 de ani.”
A început în tren
Serviciul israelian de spionaj „Mossad” a fost destul de prezent pe „frontul secret al sexului”, dar, în acelaşi timp, toate acţiunile sale în acest mediu au fost păstrate sub „pecetea tainei”, astfel încât despre ele, de cele mai multe ori, circulă doar zvonuri.
Un asemenea zvon îl priveşte pe Arie (Liova) Eliav, care, la începutul anilor 1960 deţinea postul de agent de informaţii la ambasada Israelului de la Moscova. Odată, pe când Eliav călătorea cu trenul de la Moscova la Leningrad, o tânără (de fapt agentă a serviciului sovietic de spionaj) a intrat în vorbă cu el. Discuţia a continuat la un hotel şi s-a încheiat cu un amor furtunos. Dar diplomatul israelian nu „şi-a pierdut” capul şi a întrerupt ulterior orice legătură cu tânăra, după ce şi-a informat superiorii.
O „istorie” la Bucureşti
Mai imprudent a fost un ambasador al Israelului la Bucureşti în anii 1950, care a întreţinut relaţii sexuale cu a angajată. A primit apoi o scrisoare prin care era anunţat că acea salariată a rămas însărcinată, ceea ce dădea posibilitatea de a fi şantajat. Speriat şi-a informat superiorii, „cazul” ajungând la cunoştinţa lui Iser Harel, şeful Mossadului din acea vreme, care a dispus ca ambasadorul să părăsească imediat România, evitându-se astfel declanşarea unui „scandal diplomatic”. În tot cazul, reiese şi faptul că şi serviciile de informaţii româneşti cunoaşteau metoda „capcanei de miere”.
Puţin se ştie şi despre felul în care o agentă a Mossad-ului, Cheryl Llason, cunoscută sub numele de „Cindy", cea care 1-a prins în „capcana de miere" pe „spionul atomic" Mordehai Vanunu.
Un alt „caz ciudat”
…a fost acela în care a fost implicată, la începutul anilor 1990, Rhona Ricci, o tânără celibatară care funcţiona ca ofiţer de presă al ambasadei Marii Britanii la Tel Aviv, care a căzut în cursa care i s-a întins de către Rifat Al Ansari, cel de-al doilea secretar al ambasadei Egiptului, care, de fapt, era căsătorit. Tânăra s-a implicat atât de mult în această relaţie încât a acceptat să-i transmită diplomatului egiptean documente secrete. Dar serviciile de informaţii britanice şi „Mossad”-ul vegheau. După o urmărire îndelungată, s-a decis să se ia măsuri pentru a scăpa de Ansari. Finalul a fost tragic pentru Rhona care a fost somată să se prezinte de urgenţă la Londra, unde a fost arestată şi condamnată pe termen scurt.
Salvat de preşedinte
O istorie similară, despre care, de asemenea, se ştie foarte puţin a fost aceea în care a fost implicat Muhamad Basiuni, ofiţer de informaţii cu gradul de colonel, trimis ca ataşat militar la Damasc. Se pare că, deşi cunoştea foarte bine metoda „capcanei de miere”, Basuni a întreţinut relaţii „vinovate”. A fost rechemat, dar nu a suferit consecinţe fiind…prieten cu preşedintele Mubarak. Ba chiar, ulterior, a fost numit ambasador în Serbia.
Din volumul „Biografiile secrete ale spionilor. Viaţa privată a agenţilor”, în pregătire la editura Cetatea de scaun
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
