Sibiul este, cum spuneam, dupaFestivalul National de Teatru (programat in fiecare luna noiembrie,la Bucuresti, de 17 ani incoace), platforma cea mai generoasa deprezentare a celor mai bune productii teatrale romanesti. Pe langaromani, insa, aici au fost produse si cateva spectacole ale unuiregizor de origine ucraineana, care a facut furori in teatruleuropean - Andry Zholdak. Director al teatrului din Harkov, supuscenzurii de autoritatile locale, Zholdak s-a impartit in ultimiiani intre Berlin, Moscova si Sibiu, aici exceland prin montarile cu"Idiotul" (2004) dupa Dostoievski - prezentat in turneu pe intregmapamondul, "Othello!?" (2005), scris cu semnul intrebarii tocmaifiindca e complet rescris intr-o maniera vizuala ce trimite laaceea a lui Robert Wilson si "Viata cu un idiot" (2007). Consideratunul dintre cele mai inovatoare spectacole romanesti din 2007,"Viata cu un idiot" include filmare in direct si proiectiaimaginilor pe trei ecrane, spectatorul fiind pus in situatia dea-si face propriul decupaj, imaginile si sound-ul asociindu-se dupalogica videoclipului. Maniera de joc extrem de agresiva, dinamicafoarte rapida a evenimentelor, focarele multiple de actiune de pescena, dezvaluirea culiselor teatrului prin filmare in direct -transforma spectacolul intr-un produs de esenta postmoderna care aprodus socuri de receptare atat la nivelul publicului, cat si inrandul specialistilor si creatorilor de teatru.
Cand a ajuns pentru prima datala Bucuresti, in 1996, Yuriy Kordonskiy, nascut la Odessa si educatla Moscova era inca actor - unul din zecile de tineri carestudiasera la scoala Lev Dodin - si facea parte din distributiasuperproductiei Gaudeamus, semnata de profesorul lui. Avea sarevina cativa ani mai tarziu, la invitatia Teatrului Bulandra dinBucuresti, pentru a monta primul spectacol dintr-o serie care aveasa-i aduca succesul. Kordonski, astazi el insusi profesor deactorie la o universitate americana, a montat in teatre romanesti"Unchiul Vanea" de Cehov, "Casatoria" de Gogol, "Inima de caine"dupa Bulgakov (2003), "Sorry" de Aleksandr Galin, "Crima sipedeapsa", dupa Dostoievski si a devenit un adevarat membru alfamiliei pentru multi dintre actorii cu care a colaborat.Profunzimea si subtilitatea lucrului sau cu actorii, intr-o manieracoborand din aceea a lui Stanislavski, dar filtrata si modernizata,i-a adus nu numai respectul acestora, ci si adeziunea totala apublicului, montarile semnate de el ramanand ani de zile pe afis.Dintre regizorii romani, cel mai aproape ca abordare de Kordonskieste Felix Alexa. Dupa ce a studiat la inceputul carierei sale, inanii 90, cu Peter Brook si mai apoi cu Andrei Șerban, Felix Alexasi-a construit spectacolele la intersectia dintre rafinamentulvizual si vivacitatea unui Giorgio Strehler si soliditateamotivatiilor interioare, specifica lui Brook. De la Marivaux("Jocul dragostei si-al intamplarii", 2001) la contemporanii Mariusvon Mayenburg ("Chip de foc", 2004) sau fratii Presniakov ("Inrolul victimei", 2007), spectacolele lui se definesc printr-un soide nebunie interioara care inscrie personajele din varii epoci inprofilul omului contemporan.
Serban si Purcarete - "fiiratacitori"
Anul 2000 a fost intr-un felunul de rascruce pentru teatrul romanesc, nu numai pentru ca s-alansat o generatie complet "fresh", alcatuita din oameni care erauabia adolescenti in momentul schimbarii de regim din 1989, ci sipentru ca dupa acest moment s-au reintors sa lucreze in Romaniacreatori crescuti in contextul cultural de aici, dar care si-augasit in timp afirmarea in lume. Unul dintre ei, Andrei Șerban,plecat inca din anii 70 si stabilit la New York, a mai revenitimediat dupa Revolutia din 1989, dar a parasit destul de repedescena romaneasca pentru care schimbarea se vedea ca este un idealmult prea indepartat. De curand insa, in doi ani - 2006 si 2007 - amontat cinci spectacole in Teatrul National din Cluj - "Purificare"de Sarah Kane, cel mai controversat spectacol al stagiunii, "DonJuan in Soho" de Patrick Marber si "Rock-n roll" de Tom Stoppard -respectiv "Pescarusul" la Sibiu si "Unchiul Vanea" la TeatrulMaghiar din Cluj. Ultimul si cel mai reusit dintre toate, "UnchiulVanea" este un eseu dedicat teatrului prin folosirea pentru decor acladirii-monument in care e realizat spectacolul. Prima scena sepetrece cu publicul asezat pe scena, iar actorii cucerind treptattoata sala - fie mergand pe scaune, fie atarnand din loje, fiealergand prin foaiere si patrunzand in goana inauntru - iarurmatoarele au loc in culise, unde fiecare detaliu de arhitectura -cabina de lumini, scara pe care tehnicienii urca la pod etc - sunttratate teatral si devin mici alveole ce se umplu cuviata.
Prezenta lui Andrei Serban inteatrul romanesc are mai multe aspecte benefice: actorii ilasteapta cu nerabdare si, chiar daca se gasesc adesea in conflictdeschis cu el, ii raman alaturi fiind constienti ca au ce invata.Publicul e mereu curios sa-i vada productiile, fiind adesea starnitde iesirile lui in presa, in cadrul carora critica din plininertiile miscarii teatrale de aici, "iesiri" publice binecoordonate de artistul care a invatat lectia americana apromovarii. Exista, fara indoiala, in acest creator o nelinistebuna, o curiozitate mereu treaza, care face din el un "agentprovocator" de care e vitala nevoie.
Mult mai discret decatextrovertitul Andrei Șerban, Silviu Purcarete este mult mai profundlegat de Romania, unde a montat primele sale spectacole pe care sebazeaza faima lui internationala. Turneele din anii 90 cu Ubu Roicu scene din Macbeth sau cu Titus Andronicus, iar mai apoi cuDanaidele - toate puse in scena la Craiova - au facut din el celmai cunoscut regizor roman din lume. Invitat, ca si Șerban, samonteze opera, iar apoi sa conduca Centrul Dramatic de la Limoges,Purcarete isi continua cariera internationala, dar se intoarce dincand in cand in Romania, ca pentru a mai respira aerul care iilipseste. In 2005 a acceptat oferta Teatrului "Radu Stanca" dinSibiu si a montat aici "Asteptandu-l pe Godot", pentru ca un an maitarziu sa revina pentru o constructie complexa - "Faust" de Goethe,complet redesenat pentru un fost spatiu industrial, in care Iadul ereconstruit inainte de vreme pentru uzul muritorilor. Arhitect alunor spatii ample (in vara lui 2007 a montat in curtea unei abatiidin Luxemburg, cu actori romani, luxemburghezi si francezi unspectacol cu apa si foc dupa "Metamorfozele" lui Ovidiu), jonglandcu perspectiva dupa modelul din amfiteatrele grecesti, in careelementele naturii "inghiteau" fiinta umana, Purcarete e un artistcu viziune, un creator care a fecundat teatrul romanesc,imbogatindu-l, de fiecare data cand s-a aflat aici.
Pe langa creatorii autohtonitrecuti in revista aici, ale caror spectacole ar putea interesa -si unele au facut-o deja - spectatorii de oriunde, in Romania auvenit in turneu in ultimii ani nume care au facut istoria teatruluicontemporan: Lev Dodin, Patrice Chereau, Declan Donnelan, JoszefNadj, Thomas Ostermeier, Jan Lauwers, Alvis Hermanis, OskarasKorsunovas s.a. Impartind mai des scena cu ei, dupa intrarea inmileniul trei, artistii romani au inteles mai bine ceea ce uitaserain decenii de izolare, si anume ca numai unii dintre ei merita saintre in teatrul lumii.
CRISTINAMODREANUestejurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungulcelor 13 ani de scris despre teatru in ziarele "Adevarul" si"Gandul", in revistele culturale "Rampa", "Adevarul literar siartistic", "Teatrul Azi" si "Dilema veche". A realizat o serie deemisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul "Artaversus Arta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastilelui AlexanderHausvater si Casa dinauntru si asustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azila Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Estedoctorand alUniversitatii de Arta Teatrala siCinematografica din Bucuresti. Din 2008, este director artistic alFestivalului National de Teatru de laBucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
