SPIRITUALIA

Primejdia mărturisirilor despre Nicolae Steinhardt/ de Marius Vasileanu

21 oct 2010 Autor: Vasileanu Marius

La doar un an de la foarte apreciata monografie semnată de George Ardeleanu şi la doi ani după începerea editării operei omnia Nicolae Steinhardt (la Ed. Polirom), avem plăcuta surpriză să constatăm că subiectul nu este nicidecum epuizat. Dimpotrivă, poate abia de acum vor porni studiile majore despre opera marelui critic, eseist şi scriitor care a ales să fie botezat în închisorile comuniste, iar apoi să devină monah creştin ortodox.

Tânărul Călin Emilian Cira, masterand în cadrul Facultăţii de Istorie, Memorie şi Oralitate în Secolul XX şi student, totodată, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, ne face o reală surpriză prin publicarea cărţii "Convorbiri despre N. Steinhardt" (vol. I, Ed. Eikon, 2010).


Fiind o carte de interviuri, iată-i pe cei care au răspuns întrebărilor lui Călin Emilian Cira în acest prim volum (dintr-o plănuită serie de trei): Pr. Mina Dobzeu, PS Justinian Chira, Pr. Serafim Man, Pr. Emanuil Rus, Pr. Ioan Pintea, Pr. Vasile Filip, Pr. Ştefan Iloaie, Pr. Macarie Motogna, Virgil Bulat, Virgil Ciomoş, Cornel Cotuţiu, Adrian Popescu, Aurel Podaru, Vasile Manea, Alexandru Vlad, Aurel Codoban, Nicolae Băciuţ, Vasile şi Doina Cormoş, Florian Razmoş, Maria Cogălniceanu, Iosif Viehmann, George Ardeleanu, Florian Roatiş - după cum se poate observa, oameni simpli, dar şi cunoscute personalităţi. Unii l-au întâlnit pe Steinhardt faţă către faţă, alţii au scris doar texte de referinţă.

"Există mărturii, mai ales din partea celor tineri, că scrisul Monahului Delarohia (cum semna acesta uneori - notă MV) a transformat destine, a provocat alegeri existenţiale, a fost hotărâtor în ceea ce priveşte convertirea multor inşi nedecişi la Hristos", arată Pr. Ioan Pintea, unul dintre cei mai apropiaţi şi cunoscuţi ucenici ai lui Steinhardt, în prefaţa cărţii. Aşadar, pe lângă impactul direct avut asupra celor cu care s-a intersectat, Nicolae Steinhardt induce multora, astăzi, mai ales tinerilor, vectori de reaşezare destinală - la peste două decenii după ce a plecat din această lume…
Tinerii sunt şi au fost "beneficiarii" de prim ordin ai unei personalităţi atât de vii şi dinamice, se constată, pentru că, probabil, numai un spirit în curs de maturizare (spirituală) este capabil să-l aprecieze în adevărata sa anvergură. Până nu e prea târziu, până nu intervine, inexorabil, virusul blazării.
Acest adevăr se poate desprinde şi din convorbirile & mărturisirile volumului de faţă. Aşa cum au apărut peste ani cărţi sau interviuri scrise cu şoferul lui Marin Preda ori cu românul care făcea uneori, în ultimii ani, oficiile administrative ale soţilor Christinel şi Mircea Eliade - scrieri pline de candoare de altfel, dar limitate, evident, la zborul la joasă altitudine a proaspeţilor "eroi", tot astfel putem decanta în jurul lui Steinhardt oameni de diverse structuri sufleteşti şi preocupări lumeşti. Dar, nota bene, întrucât omul sfinţeşte locul - iar aici expresia, demonetizată deja prin abuz de folosinţă, trebuie citită la propriu! -, cei care au avut şansa să fie aproape de Nicolae Steinhardt s-au "molipsit", fie şi în cantităţi infime, de spiritul său, a cărui nobleţe nu pare să fi fost cercetată îndeajuns. Căci, spune unul dintre discipolii foarte apropiaţi, Virgil Ciomoş, "prezenţa lui te chema într-un alt loc decât cel din care vorbeai şi în care erai tu însuţi" (p. 107)…

Tot profesorul Virgil Ciomoş pune degetul pe rană, arătând spre centrul de greutate din care ar trebui pornită (credem noi) orice discuţie despre Monahul de la Rohia: «Era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii, rugăciune legată de o anume tradiţie menită a te "lega" de un Părinte, a cărei menire era tocmai aceea de a-ţi transmite duhul acestei rugăciuni, dimpreună cu acompaniamentul necesar pentru a nu rătăci pe acest dificil drum. "Acompaniatorul" Părintelui Nicolae fusese Părintele Benedict Ghiuş de la Mănăstirea Cernica, unul dintre cei trei ucenici (poate cel mai discret) al călugărului rus Ivan Kulîghin - Ioan cel Străin, cum îşi spunea el însuşi. E vorba, mai precis, de o anume transmisiune - tradiţie înseamnă, etimologic, tocmai "transmisiune" - care, în cazul lui, venea de undeva din Răsărit. Să nu uităm, însă, că Ţările Române au fost o adevărată placă turnantă a itineranţei spre Est a acestei sfinte tradiţii. Iată că, acum, ea se întorcea în persoana acestui enigmatic călugăr rus. De aceea, Părintele Nicolae frecventa regulat Bucureştiul nu numai din motive medicale (reale şi ele). Duhovnicul său de taină îl aştepta la Cernica» (p. 108-109)…
Începând din acest Centru de greutate, lucrurile decurg şi pot fi lecturate altfel. Inclusiv oamenii Bisericii, ierarhii, apreciidu-l în cu totul altă perspectivă: "S-a bucurat mereu de încurajările calde ale Episcopului său, Justinian, pe deplin conştient de importanţa prezenţei sale - ca mărturisitor şi nu numai - în lumea culturală românească" (p. 110). De aici înainte, restul convorbirilor, ba chiar al scrierilor de după convertire, s-ar putea spune, pot fi lecturate în altă cheie. Fără a diminua nicidecum plenitudinea unei personalităţi de o efervescenţă rareori întâlnită în cultura română.
"Nu vă daţi seama, tinere domn, cât de plenitudinar se trăieşte timpul, când, bătrân fiind, nu ştii dacă vei apuca ziua de mâine" - îi mărturiseşte Monahul Delarohia (deja) lui Cornel Cotuţiu (p. 121). Aceluiaşi (şi nu numai) i-a destăinuit cu un imens umor cum a ajuns să fie, el, Nicolae Steinhardt, informator al Securităţii. Fiind urmărit 24 de ore din 24 după ce ieşise din închisoare, prin rotaţie, de către trei securişti, la un moment dat unul dintre aceştia a fost înlocuit de altul, nou. Evident, oamenii poliţiei politice care acţionau cu oarecare discreţie erau obligaţi ca la ieşirea din tură să scrie un raport amănunţit despre mişcările "obiectivului". Astfel, într-o zi, urmăritul se trezeşte cu novicele la uşă: «deschide şi securistul, cu decenţă şi oarecare… jenă, se explică: "E primul meu raport şi spuneţi-mi cum se scrie corect numele dvs. în final: cu «rd» sau cu «rt»? I s-a răspuns amabil: cu «rdt». «Ei bine - a încheiat N. Steinhardt hâtru - aşa am fost şi eu o dată informator al Securităţii»" (p. 118).
Impresiile celor care au avut şansa întâlnirii sunt situate cam pe aceeaşi orbită. Entuziasmul lor este copleşit doar de răvăşitoarea cultură, de spiritul constant viu, de buna dispoziţie contagioasă, de umor şi rafinament sufletesc: "Libertatea este tema centrală a vieţii şi operei lui N. Steinhardt. Este centrul proiectului său existenţial. Această obsesie străbate întreaga creaţie", consideră George Ardeleanu (p. 264); "A fost şi un rafinat gânditor politic, cultura sa în acest domeniu fiind nu numai copleşitoare, debordantă, ci şi aleasă, esenţială. Fiind ipostaza cea mai puţin cunoscută, era firesc ca însoţirea cu el pe acest tărâm, politico-juridic, să-mi producă nu puţine delicii la lectură, şi, desigur, un evident profit", arată Florin Roatiş (p. 280); "Ceea ce consider important în discuţiile mele cu Părintele Steinhardt ţine de chestionarea, acută pentru mine în acea perioadă, asupra sensului vieţii", subliniază Aurel Codoban (p.180). "Mi s-a părut printre cele mai inteligente persoane bune, printre cei mai inteligenţi oameni buni pe care i-am văzut vreodată. În general, oamenii buni, cei despre care se spune că sunt oameni buni, generoşi, îngăduitori, foarte rar putem spune şi că sunt foarte inteligenţi. Inteligenţa se leagă de obicei cu neutralitatea, cu arbitrul, cu severitatea, nu cu generozitatea. Aveam de data aceasta, am un exemplu că inteligenţa poate fi dublată de generozitate şi bunătate", mărturiseşte Alexandru Vlad (p. 176).
Şi mai era uneori Pr. Nicolae un duhovnic exemplar, dar, desigur, nonconformist. Iată ce i-a spus, spre stupoarea monahilor martori, unui bărbat beţiv despre care soţia tocmai i s-a plâns că o bătea: «Părintele Nicolae s-a ridicat spre el uşor şi-i zice: "Să ai grijă. Să nu mai bei că dacă bei o să te paralizeze!". Şi atunci a pus mâna imediat pe cârja care era sprijinită de spătarul scaunului şi o pune drept la el la nas şi-i zice: "Şi ai să paralizezi şi o să te c… pe tine, mă, şi nu o să te întoarcă nimeni pe pat. Ai auzit? Dacă te comporţi aşa" (p. 88)…
În fine, se cuvine un cuvânt de admiraţie pentru autorul cărţii, ale cărui intervenţii, poate prea timide, într-o ascendentă şlefuire, dau rigoare şi culoare întregului demers. În mod limpede, o carte-eveniment. Şi un exemplu de proiect care ar merita să fie preluat şi de alţi tineri studioşi. Căci există încă în cultura română mari personalităţi a căror forţă de iradiere ar trebui cercetată (şi) în această modalitate.
Dar, fără îndoială, foarte puţine despre a căror viaţă să se poată afirma, precum o face Pr. Emanuil Rus, astăzi stareţul Mănăstirii Bixad, cel care a fost începând din 1971 până la moarte alături de Monahul Delarohia (p. 89): "Noi ne lăudăm de atâtea ori cu Părintele Cleopa sau cu alţi mari duhovnici… E adevărat N. Steinhardt nu a fost preot. A fost numai monah. Dar eu spun: calitatea duhovnicească a Părintelui Nicolae poate de multe ori este mai mare decât a unor duhovnici cunoscuţi"...
În aceasta constă primejdia mărturisirilor despre Nicolae Steinhardt: locul prezenţei sale ne va atrage imparabil.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.10.2010

 
Cuvinte cheie:
Nicolae Steinhardt

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide