În momentul în care preşedintele John Fitzgerald Kennedy era împuşcat mortal, la 22 noiembrie 1963, mă aflam încă în oraşul meu natal, Bucureşti, fiind unul dintre cei trei adjuncţi ai şefului serviciului român de spionaj, DIE (Departamentul de Informaţii Externe). În acele zile, DIE nu era nici mai mult nici mai puţin decât o filială a serviciului de spionaj sovietic, PGU (Pervoie Glavnoie Upravlenie, Direcţia I principală a KGB). DIE îşi plătea ofiţerii pe 20 a lunii, la fel cum făcea şi PGU, pentru a comemora înfiinţarea, la 20 decembrie 1917, a CEKA, precursoarea KGB.
Pe vremea ceea, la conducerea DIE se aflau tot felul de comunişti sovietici, bulgari, germani sau unguri „romanizaţi”, care mai înainte de a fi recrutaţi de PGU lucraseră pentru sovietici fie la Moscova, fie în străinătate. Deasupra tuturor acestor ofiţeri PGU care pozau în români, se aflau ofiţeri PGU sovietici nedeghizaţi, care erau numiţi razdevca (termenul rusesc pentru „informaţii externe”). Aceştia nu erau plătiţi de DIE şi nu deţineau nicio poziţie oficială în cadrul organizaţiei, pentru a nu putea fi influenţaţi de români. Cu toate acestea, acţiunile în care se implicau ei depăşeau cu mult simpla consiliere. Iar şeful lor se purta de parcă era ţarul neîncoronat, autocratul organizaţiei. Una peste alta, erau mai mulţi vorbitori de limba rusă decât români nativi în DIE, deşi aceştia din urmă, printre care mă număram şi eu, începeau să ocupe poziţii tot mai importante în cadrul serviciului. Rămânea însă general valabil faptul că, cu cât accentul slavic al unui ofiţer era mai evident, cu atât te puteai aştepta ca poziţia lui să fie mai înaltă în ierarhia serviciilor secrete „surori”, ale căror operaţiuni erau aproape în întregime dirijate din Uniunea Sovietică.
În noaptea de 22 decembrie 1963, la câteva ore după ce ajunsese la Bucureşti vestea despre asasinarea preşedintelui Kennedy, şeful consilierilor razdevca, pe care noi îl cunoşteam ca generalul Ruslan Sergheievici Romanov (care era de fapt un nume conspirativ – ca o practică generală, PGU nu le dădea voie consultanţilor din cadrul DIE să-şi divulge adevărata identitate), l-a chemat la el pe şeful DIE, Nicolae Doicaru, împreună cu adjuncţii acestuia. Ruslan Sergheievici ne-a spus că tocmai fusese sunat pe linia securizată de la biroul central al PGU de la Moscova, primind ordin să pună imediat la dispoziţia Moscovei orice informaţie, indiferent cât de nesemnificativă ar fi putut părea, pe care DIE ar fi deţinut-o sau o obţinea cu privire la asasinat. Imediat după aceea, am trimis o telegramă circulară prin care informam cu privire la ordinul respectiv, către toate birourile noastre din Statele Unite şi din Europa Occidentală. (DIE folosea termeni ruseşti românizaţi în toate documentele şi acţiunile sale oficiale. Astfel, cuvântul pe care PGU îl folosea pentru a desemna birourile din străinătate ale serviciilor de spionaj din blocul sovietic, rezidentura, a devenit după romanizare, „rezidenţă”, un cuvânt fără niciun fel de semnificaţie în limba română.)
Nici nu am apucat bine să trimitem aceste telegrame circulare, că Ruslan Sergheievici a şi primit un nou telefon de la Moscova. După ce a lăsat receptorul în furcă, arătând destul de agitat, ne-a dat instrucţiuni să punem DIE sub „alertă de gradul C”, ceea ce însemna că toţi şefii din DIE, împreună cu adjuncţii lor, urmau să fie convocaţi la sediul organizaţiei. Toate serviciile secrete din întregul bloc sovietic au fost puse, de asemenea, în alertă, a adăugat el. După aproximativ încă o oră, la cererea Moscovei, Ministerul român al Afacerilor Externe a trimis un ordin către toate ambasadele sale din Statele Unite ale Americii şi Europa Occidentală să raporteze orice amănunt, oricât de nesemnificativ, pe care angajaţii acestora l-ar fi putut afla despre asasinarea lui Kennedy. Potrivit spuselor şefului razdevca, toate ambasadele sovietice ale Europei de Est din Occident primiseră aceleaşi instrucţiuni. (Mulţi ani mai târziu, defectorul sovietic Arcadi Şevcenco, care în 1963 era trimisul URSS la sediul central al ONU din New York, scria în jurnalul său: „Aproape imediat [după asasinat], Moscova ne-a avertizat că trebuia să fim extrem de circumspecţi şi să raportăm absolut orice amănunt, indiferent cât de nesemnificativ ni s-ar fi părut, în legătură cu ceea ce se întâmplase”.)
În aceeaşi noapte, şeful razvedca de la DIE ne-a informat că Lee Harvey Oswald, omul care tocmai ce fusese arestat în Dallas pentru că trăsese în Kennedy şi într-un ofiţer local de poliţie, era un puşcaş marin american care defectase în Uniunea Sovietică în 1959 şi se întorsese în America trei ani mai târziu. După alte câteva ore, şeful razvedca a primit un nou ordin de la Moscova, prin care ni se cerea să trimitem o notă informativă către toate birourile noastre din Statele Unite, Europa Occidentală şi Japonia, să sisteze orice contacte cu agenţii din străinătate. (Scriitorul Edwin Jay Epstein a descoperit, în timp ce făcea cercetări în legătură cu moartea lui Kennedy, că în exact aceleaşi momente serviciul cubanez de spionaj, DGI, dădea instrucţiuni ca toţi agenţii din întreaga lume să rămână în ambasade, iar toate dosarele DGI să fie sigilate şi ascunse.)
Din volumul în curs de apariţie la Editura Corint. Traducere din limba engleză de Cristina Ispas
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
