Regele Mihai intre urcarea pe tron si abdicare (VII)

24 iun 2001 Ziarul Financiar



In vara anului trecut, o echipa PRO TV (Dan Burlac, Victor Prunaru) s-a aflat la Versoix si, vreme de cateva ore, l-a filmat pe fostul suveran Mihai I pentru un documentar de televiziune. Cu acordul Maiestatii Sale, am publicat in acest spatiu o parte din amplul interviu acordat cu acel prilej. Numarul de fata gazduieste ultimul episod.



- Ce credeti, cei din Comisia Aliata au avut o atitudine corecta fata de Maiestatea Voastra, fata de Bratianu si fata de cei cu care era el in contact?

- Nu. ai nu din vina lor, fiindca cei care erau la Bucuresti isi dadeau perfect seama ce se intampla si trimiteau telegrame cu toate informatiile exacte. Au fost franati - brutal, as spune, fata de ce ar fi putut sa faca in Romania. Asta era marea politica americana si engleza: aranjamentul cu rusii! Cu mine personal s-au purtat cinstit, pe cat s-a putut, americanii erau chiar ceva mai comunicativi decat englezii. Americanii mi-au spus din cand in cand cate ceva ce, poate, nu erau autorizati sa-mi spuna. ai numai incantare nu era sa aud ce-mi spun, din pacate. Dar prin atitudinea lor intretineau si o iluzie. Unii dintre reprezentantii lor nu se simteau prea bine insa in aceasta situatie. aeful fortei militare engleze, de pilda, s-a plans. Nu mai stiu daca a spus-o lui Ioanitiu sau altcuiva, dar in orice caz mi s-a raportat ca el se simte moralmente necinstit, fiindca trebuie sa-l minta pe Maniu.
In sensul ca Maniu spera la atat de mult din partea englezilor, iar el avea ordin sa nu-i spuna pe sleau care era pozitia acestora. Avea ordine stricte sa nu intreprinda nimic.

- Au existat in acea perioada evadari din anturajul Maiestatii Voastre?

- Au incercat cativa, cativa au si reusit, dar foarte putini, pentru ca era o strictete teribila.

- Ati stiut de decizia sovieticilor de la conferinta de constituire a Cominformului, din septembrie '47, de a inlatura monarhia?

- Ne inchipuiam noi ca se pregateste ceva necurat, fiindca chiar Groza a mentionat ceva la un moment dat: ca lumea s-a schimbat, ca democratii au fel de fel de teorii de-ale lor, ca monarhiile au inceput sa dispara, ceva de felul acesta, dar nimic precis, bineinteles.

- Vreti sa discutam si despre ziua de 30 decembrie 1947?

- Pentru asta, trebuie sa mergem putin inapoi. In toamna acelui an 1947 am fost la Londra, unde am intalnit-o pe viitoarea regina. Verii ei din Luxemburg au organizat o mica reuniune de familie, la care am intalnit-o. De la Londra ne-am dus la Lausanne, unde am stat vreo doua, trei saptamani, inainte sa ma intorc in tara. Ne-am logodit neoficial, in familie. Cum era normal, l-am trimis pe maresalul Curtii la Bucuresti, sa anunte Guvernul ca suntem logoditi si sa afle cum era vazuta acolo eventuala noastra casatorie. ai atunci Groza a zis: "Pai asta, acuma, nu se poate, costa prea mult!". Fel de fel de teorii dintr-astea prin care a lasat sa se inteleaga ca se poate face si in afara tarii casatoria. Apoi, dansa a plecat la familia ei, la Paris, iar noi ne-am intors in tara. Primirea a fost foarte rece, dar inca nu era ostila.

Ma aflam pe urma la Sinaia, imediat dupa Craciun, pregateam mesajul de Anul Nou, cand a telefonat Groza, prin maresalul Curtii, la 29 decembrie, si ne-a rugat pe mama si pe mine sa mergem la Bucuresti urgent, ca are de discutat ceva de familie. Noi ne-am inchipuit ca poate tocmai despre logodna mea era vorba, asa ca a doua zi ne-am dus acolo. El a sosit dimineata, la Palatul Elisabeta, cu Gheorghiu-Dej, neanuntat, si a inceput sa-mi spuna fel si fel de prostii: ca monarhia nu face decat sa puna piedici democratizarii tarii, ca e un lucru perimat si asa mai departe. Eu si cu mama le-am vorbit despre datoria mea fata de tara, fata de educatia pe care am primit-o. ai atunci Groza spune: "Pai tocmai despre asta e vorba, ca nu mai merg lucrurile". ai mi-a pus sub nas o hartie. Am citit-o si i-am spus: "Trebuie sa ma reculeg putin, asta nu se poate asa, trebuie intrebat poporul roman, nu avem timp pentru asta". Am trecut in incaperea de alaturi, unde erau Ioanitiu si altii, si cand am intrat acolo mi-au spus: "Telefoanele sunt taiate, santinelele si garda palatului au fost arestate si inlocuite cu trupe din divizia Tudor Vladimirescu". Unii spuneau ca erau chiar trupe rusesti in uniforma romaneasca, dar nu pot sti asta. Le-am aratat hartia, au citit-o, dar nu stiau nici ei ce sa facem. M-am intors, am incercat sa discut cu ei, am intrebat ce inseamna toate chestiile astea si atunci, la un moment dat, mi-au spus ca daca nu semnez imediat, o sa-si dea seama populatia, cel putin in Bucuresti, ca se intampla ceva, o sa iasa in strada, o sa faca demonstratii, iar ei vor fi obligati sa impuste acei o mie si ceva de studenti care erau deja inchisi. Atunci m-am uitat la mama si am spus: "O asemenea responsabilitate din partea mea - sa fie omorati o mie de oameni ca sa raman eu pe tron - nu pot sa-mi asum. Nu pot sa iau aceasta responsabilitate". Asta a fost. A trebuit sa semnez. Regina n-a spus absolut nimic, dar cand am plecat avea lacrimi in ochi. Imediat dupa aceea, am plecat la Sinaia. Era in ziua de 30 decembrie. Ne-am facut bagajele si am organizat plecarea.

Un ofiter de-al meu a ramas cu mine - maiorul Vergotti - si a organizat mersul trenului, cine pleca impreuna cu mine si asa mai departe. Pe mine nu m-au tulburat prea mult. Dar la Palat, in apartamentul mamei din Foisor, au patruns politruci care o urmareau in fiecare odaie, sa nu cumva sa ia vreo scrumiera de pe masa, s-au uitat in dulapuri sa vada ce rochii scoate, ce pantofi. Mie nu mi-au facut asta. Nu ne-au dat un termen la care sa plecam, dar ne-au trebuit doua sau trei zile sa ne strangem lucrurile. Trenul ni l-au pus la dispozitie ei, atasat la garnitura noastra normala, ne-au dat voie sa luam patru masini, o motocicleta si atat. In rest, haine, un aparat de fotografiat. Mamei i s-a dat voie sa ia numai haine. Durerile erau in plan secundar in acele momente, simteam un complet dezgust. Cum au ajuns oamenii sa fie atat de josnici, sa se comporte in felul acela?! Simteam tristete, bineinteles, dar si dezgust. Erau politisti peste tot, de parca am fi vrut sa fugim. S-a spus ca am plecat cu vagoane cu aur si alte prostii de felul acesta. Multi nu mai cred, dar unii au fost pacaliti de propaganda asta mincinoasa. Fiecare bagaj a fost desfacut si controlat. La plecare, in gara din Sinaia, a fost un spectacol dezgustator. Adusesera pe peron vreo zece, douazeci de ofiteri, i-au pus pe doua siruri, intorsi cu spatele la mine. Ce voiau sa demonstreze cu asta? In capatul sirului era un locotenent sau capitan, undeva mai ascuns, care s-a uitat putin in spate, spre mine, si i-am vazut lacrimile. Asta a fost ultima imagine pe care am avut-o. Pe urma am urcat in tren si am tras obloanele. Cand am trecut prin Brasov, la nu stiu ce curba, stransesera o droaie de ceferisti care strigau: "Traiasca Republica Socialista!". Ce voiau sa demonstreze cu asta? Cat de iubiti erau? Copilarii! Toata lumea ii ura. Cei din jurul meu erau ingrijorati ca nu cumva rusii sau comunistii sa schimbe traseul trenului si sa ne duca in Rusia. Din fericire nu s-a intamplat acest lucru. Un moment ceva mai greu a fost cand am ajuns in Austria, fiindca acolo trenul oprise in zona ruseasca, dar dupa o sedere de vreo 20 de minute, am pornit din nou si am ajuns in sectorul american. Un capitan american a intrat in vagonul nostru si ne-a salutat: "Acum sunteti liberi!".

Asta a fost. Sfarsit

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.06.2001

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Regele
, Mihai
, intre
, urcarea
, pe
, tron
, si
, abdicare
, (VII)
Vizualizari:
Printeaza
Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
vreaupresedinte.ro
Inchide