Procesul
După ce a fost arestat, Ion Antonescu a ajuns la Moscova, laînceputul lui septembrie 1944. Tot aici, dar separat, a fost adusăşi Maria Antonescu. Teza foarte răspândită este aceea că, în primaparte a detenţiei moscovite, Mareşalului i s-au asigurat condiţiimateriale bune, într-o vilă, scopul sovieticilor fiind acela de aobţine declaraţii incriminatoare la adresa lui luliu Maniu şi DinuBrătianu; cum Antonescu nu i-a acuzat pe cei doi, va fi mutat laînchisoare. De aici, va fi trimis, pentru a fi judecat, laBucureşti, în urma unei cereri formale a lui Gheorghe Gheorghiu-Dejcătre Stalin, în ianuarie 1946.
Transferul la Bucureşti, pentru proces s-a făcut cu ştirea şiaprobarea Marii Britanii şi a SUA. Sovieticii au vrut ca procesulşi previzibila execuţie să cadă în seama autorităţilor româneşti,pentru că ştiau starea de spirit a românilor, din ce în ce maiostilă URSS, şi nu voiau să le ofere un nou motiv deostilitate.
Situaţia este bine definită de către biograful Regelui, ArthurGould Lee: "După doi ani de terorism patronat de ruşi, româniiajunseseră la concluzia că, între două rele, Antonescu era cel maimic. Cu toate greşelile lui şi aspiraţiile personale exagerate, elera inspirat în primul rând de patriotism şi devotament pentruŢară, spre deosebire de comuniştii care sugrumau acum România."
Procesul lui Ion Antonescu din mai 1946 este unul dintresubiectele foarte mult cercetate după 1989, şi aici ilustrându-seistoricul Gheorghe Buzatu, care-şi încununează multele abordărianterioare cu un recent volum masiv - "Execuţia MareşaluluiIonAntonescu". Dezbaterile procesului şi foarte multedocumente legate de acesta au fost publicate mai de mult deMarcel-Dumitru Ciucă, în trei volume cu titlul "ProcesulMareşalului Ion Antonescu. Documente".
Cu excepţia autorilor cu totul subiectivi, istoriografiaconsemnează poziţia demnă a lui Ion Antonescu în timpul procesului:a susţinut cauza justă a războiului de reunificare a Basarabiei şinordului Bucovinei; imposibilitatea unei alte alianţe, în1940-1941, în afara celei cu Germania; şi-a asumat faptele dintimpul guvernării, cu excepţia crimelor; nu a implicat nici şefiipartidelor istorice, nici pe Rege, arătându-se monarhist până lacapăt, chiar dacă împotriva sa Regele acţionare necinstit la 23august 1944; şi-a afirmat permanent sentimentele patriotice. Toateacestea, în condiţiile în care sala de judecată, plină cucomunişti, l-a supus permanent injuriilor. Şi în afara sălii s-amontat o campanie de influenţare a opiniei publice în defavoareaacuzaţilor; peste tot se cerea trimiterea lor la moarte. Ziareleguvernamentale anunţau astfel de manifestaţii în toată Ţara; şi totele indicau numărul participanţilor: 30.000 la Ploieşti, 2.000 laCâmpina, 1.000 la Piteşti, "un numeros public" la Giurgiu, 12.000la Galaţi, 10.000 la Constanţa, 1.500 la Braşov, 20.000 la Sibiu,5.000 la Târgu Mureş, 2.000 la Craiova etc. De remarcat faptul că,în Transilvania de Nord-Est, a cărei soartă se hotăra la Parischiar în mai 1946, manifestanţii au fost predominant unguri, care-1identificau pe Antonescu cu patriotismul românesc; au folositprilejul manifestaţiilor pentru a se pronunţa împotriva rămâneriiregiunii în cadrul României. Cea mai puternică a fost la Cluj, pe15 mai, foarte "însufleţită" conform raportului Chesturii, cu 6.000participanţi; se menţiona violenta "notă antiromânească". Cuexcepţia comuniştilor, puţini la număr, românii din Cluj nu auparticipat; era luna când au început cele mai mari manifestaţii alestudenţilor români, conduşi de viitorul mitropolit BartolomeuAnania, cu caracter anticomunist şi împotriva revizionismuluimaghiar. Ce nu a răzbătut în presă a fost surprindereaorganizatorilor din diverse localităţi, atunci când au constatatexistenţa curentului proantonescian chiar în rândul manifestanţilorpe care ei îi aduseseră. La Târgovişte, unii participanţi auscandat "La moarte!", iar alţii "Sus Antonescu!", "Jos guvernul!","Trăiască Mareşalul!" Istoricul Dinu C. Giurescu, student în 1946,afirmă că, ieşind de la cursuri a văzut în Piaţa Universităţii dinBucureşti doar vreo 200 de manifestanţi care strigau "La moarte!";pentru "liniştirea acestora, cei care priveau de pe trotuarespuneau că ar fi ajuns un furtun cu apă".
S-a dorit să se demonstreze că însăşi Armata vrea executarea luiIon Antonescu. Reprezentanţi ai guvernului au fost trimişi îngarnizoane, pentru a pune în scenă aprobări colective. Însă, înmajoritatea cazurilor, rezultatul a fost negativ, reflectat fiindîntr-o serie de rapoarte care s-au păstrat, provenite de lainstituţiile militare sau de la Poliţie. Raportul Poliţiei dinOdorhei, datat 22 mai 1946, este intitulat explicit: "Militariidin Odorhei împotriva condamnării luiAntonescu" -"garnizoana din Odorhei a primit ordin să facă un referendum înlegătură cu condamnarea la moarte a ex-Mareşalului Antonescu. Înacest scop a fost adunat întreg efectivul Cercului de Recrutare şial Cercului de Exploatare Odorhei, cărora un delegat al MareluiStat Major, Secţia Propagandă, le-a expus motivele condamnării luiAntonescu. Apoi, cei prezenţi au fost întrebaţi dacă sunt pentrusau împotriva condamnării. Răspunsul, dat prin ridicare de mâini, afost împotriva condamnării, nefiind pentru condamnare decâtdelegatul MStM. În urma acestui rezultat, s-a procedat la o nouăvotare, dar şi de data aceasta toţi militarii prezenţi au fostîmpotriva condamnării."
Într-un Raport contrainformativ din 1 iunie 1946, alBiroului 2 Informaţii din Statul Major al Comandamentului Trupelorde Grăniceri, se preciza: "La Centrul de Instrucţie grăniceri,rezultatul votului asupra sentinţei de condamnare dată deTribunalul Poporului în procesul ex-Mareşalului Antonescu a fost unvot pentru, iar restul contra." Un alt raport, al Siguranţei,privea evenimentele din garnizoana Piteşti: "Înainte de 15 mai(1946), fiecare ofiţer a fost obligat de unitate, din ordinsuperior, să declare scris dacă este de părere ca marii criminalide război Ion şi Mihai Antonescu să fie condamnaţi la moarte.Difuzând această versiune, ofiţerii se scuză că au fost puşi într-osituaţie extrem de dificilă, pentru că au trebuit să dea un răspunsafirmativ, fără voia şi convingerea lor personală." La Craiova s-aprofitat de un banchet al garnizoanei, ofiţerii prezenţi scandând"Trăiască Armata, Regele, Brătianu, Maniu şi Antonescu!" Rapoartede acest fel veneau din toată Ţara.
Eforturile majore făcute de guvern pentru a demonstra că opiniapublică este ostilă lui Antonescu au eşuat în ceea ce-i priveşte pemajoritatea românilor. Indirect, era şi o plasare a acesteimajorităţi a românilor în tabăra celor care îşi dăduseră seama căarestarea Mareşalului fusese o greşală gravă; de altfel, dinconstatările Siguranţei şi Poliţiei, nici imediat după 23 august1944, populaţia nu arăta sentimente de ură faţă de fostulConducător al Statului, chiar dacă au considerat lovitura dată deRege ca necesară. SSI-ul raporta
existenţa acestui curent: pe 16 septembrie 1944 consemna faptulcă
majoritatea românilor nu sunt de acord cu blamarea, în presă, acelui care stătuse patru ani în fruntea României. "Este de semnalat- se scria - că în întreaga opinie publică nu se semnalează, faţăde vechiul regim, şi în special faţă de domnul Mareşal Antonescu, oatmosferă de ură." Zilnic, timp de doi ani, comportamentulcomuniştilor şi al militarilor sovietici a adus tot mai mulţiromâni în tabăra simpatizanţilor celui înlăturat de Rege în august1944.
Autori foarte diverşi, unii fără simpatii la adresa Mareşalului,indică poziţia demnă a acestuia în timpul procesului. BiografulFamiliei Regale, Arthur Gould Lee, înregistra plasarea de parteaacestuia a majorităţii populaţiei şi faptul că Antonescu "s-aapărat cu demnitate. (...) Dar, cuvintele lui erau zadarnice,fiindcă soarta îi fusese hotărâtă cu mult înainte." Un britanicfoarte bun cunoscător al momentului, Ivor Porter, scria şi el:"Mareşalul
Antonescu s-a comportat cu demnitate la procesul său din 1946."Pe aceeaşi linie, generalul american C.V.R. Schuyler, din ComisiaAliată de Control, scria: "Ion Antonescu a fost eroul principal. Ela dovedit un curaj imens şi o mare onestitate. (...) Antonescu paresă fie neînfricat (...), a adoptat atitudinea care-1 va înscrie înIstorie ca pe un om puternic, credincios propriilor saleconvingeri."
Procesul şi sentinţa din 16 mai 1946 nu au valabilitate juridicădin trei motive.
I. Neconstituţionalitatea Decretului Lege nr. 312/21 aprilie1945, în virtutea căruia a fost judecat Mareşalul IonAntonescu. Pebaza Jurnalului Consiliului de Miniştri din 30august 1944, a fost semnat Decretul Regal - publicat în "Monitoruloficial"din 2 septembrie 1944 - de repunere în vigoare aConstituţiei din1923. Articolul 1 al Decretului preciza faptul cădrepturileromânilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 1866,cu
modificările ce ulterior au fost aduse de Constituţia din 29martie 1923. Articolul 2 consemna: "Sub rezerva celor cuprinse înart. III şi IV, puterile Statului se vor exercita după regulileaşezate în Constituţia din 29 martie 1923." Ca urmare, DecretulLege nr.312/21 aprilie 1945 este neconstituţional, deoarece: a)Prevede, la art.3, alin, 2, că "cei vinovaţi de faptele prevăzutela art.2, alin. a - j, se vor pedepsi cu moartea (subl.n.)sau cu munca silnică pe viaţă." Şi art.3, alin. 6 consemna că "pelângă pedepse, se va pronunţa şi degradaţiunea civică, precum şiconfiscarea averii (subl.n.) în folosul Statului." Dar,Constituţia din 1923, care era în vigoare în acel moment preve de:art.15 - "Nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor." Art.16 - "Pedeapsa cu moartea nu se va putea reînfiinţa,afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp derăzboi." Chiar dacă, în art. 16 din Constituţie, se admite pedeapsacu moartea, ea este cu precizie
admisă doar în timp de război, iar procesul MareşaluluiAntonescu se desfăşura în timp de pace, în 1946. b) Decretul Legenr. 312 violează principiul constituţional al răspunderiiministeriale numaiîn faţa unor anumite organisme.Astfel, art.98 din Constituţia din 1923 preciza: "Fiecare dinambele Adunări (parlamentare), precum şi Regele au dreptul de acere urmărirea miniştrilor şi de a-i trimite înaintea Curţii deCasaţie şi Justiţie, care sin gură este în drept a-ijudeca (subl.n.)." În pofida acestei reglementăriconstituţionale, Decretul Lege nr. 312 precizează, la art. 7, cătrimiterea în judecată se face de către Consiliul de Miniştri saude către acuzatorii publici. Iar în art. 10 din acelaşi Decret Legese spune că judecarea faptelor se face de către TribunalulPoporului, c) Art. 101, alin.2, din Constituţia în vigoare la aceadată, precizat "Comisiuni şi tribunale
extraordinare nu se pot crea (subl. n) sub nici un fel denumire şi sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anumiteprocese, fie civile, fie panale, sau în vederea judecării unoranume persoane." Cu toate acestea, art. 10 din Decretul Lege nr.312 preciza: "Judecarea faptelor se va face de TribunalulPoporului." Nimeni nu poate contesta faptul că un "Tribunal alPoporului" era un "tribunal extraordinar", deci neadmis deConstituţie, d) Art.107, alin.5, din Constituţia din 1923, preciza:"Puterea judecătorească nu are
cădere de a judeca actele de guvernământ, precum şi actele decomandament cu caracter militar (subl. n.) Dar, art. 2 dinDecretulLege nr. 312 preciza: "Sunt vinovaţi de dezastrul Ţării,prinsăvârşirea de crime de război, cei care: a) Au hotărâtdeclarareasau continuarea războiului contra Uniunii RepublicilorSocialisteSovietice şi a Naţiunilor Unite." Însă, "declararea saucontinuarearăzboiului" reprezintă, indiscutabil, acte deguvernământ în legăturăcu care puterea judecătorească nu aveacăderea de a se pronunţa.
Toate acestea îndică faptul că Decretul Lege prin care a fostînfiinţat Tribunalul Poporului şi a fost judecat Mareşalul IonAntonescu, era neconstituţional.
II. Nevalabilitatea juridică este dată şi de faptul căprocesul s-a desfăşurat în totală contradicţie cu normele generaldemocratice: sub presiune politică; cu încălcarea principiuluiprezumţiei de nevinovăţie; în condiţiile unei puternice presiuniexterne din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfăşurareaprocesului, cât şi a sentinţei. Procesul a avut un caracterpolitic, afost organizat de aşa-zisele forţe democrate alemomentului, înfrunte cu Partidul Comunist; a avut drept scopcâştigarea de capitalelectoral în vederea alegerilor parlamentaredin toamna lui 1946 şi
înfăptuirea unei lovituri împotriva Partidului Naţional Ţărănescşi a Partidului Naţional Liberal. Acest ultim scop al comunişti lora fost constatat chiar de către reprezentanţii diplomaţieioccidentale acreditaţi la Bucureşti. Astfel, Burton Y. Berry,reprezentant al SUA în România, telegrafia la Washington la 3 mai1946: "Procesul criminalilor de război, al Mareşalului Antonescu şial miniştrilor săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai, esteorganizat pentru aconstitui capital electoral al Guvernuluiîn efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderulPNŢ, Maniu, şi pe cel al PNL,
Brătianu (subl. n). S-a menţionat chiar că Molotov,aflându-se la Paris, a cerut informaţii selective despre cei doi,pentru a fi folosite
în actualele discuţii ale miniştrilor de externe, şi căMareşalului şi lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentinţă maiblândă dacă-i vor implica pe Maniu şi Brătianu (subl. n.) întimpul procesului. Înscopuri politice, guvernul urmăreşte săcompromită şi altepersonalităţi."
După proces, acelaşi diplomat raporta la Washington,pe 28 mai1946: "observatorii de la faţa locului cred căexplicaţiaevenimentelor poate fi găsită în intenţiile electoralealeguvernului."
Procesul a avut loc sub o puternică presiune -regizată - astrăzii, dirijată de Partidul Comunist cu manifestăriintense chiarîn sala de judecată. Adeseori, acuzaţii au fostinsultaţi,batjocoriţi, fluieraţi de către asistenţa selectată decomunişti. Cu îngăduinţa evidentă a Completului de judecată,acuzaţii au fost întrerupţi şi combătuţi în timpul depoziţiilorlor; s-au organizat adevărate manifestaţii ostile acuzaţilor, chiarîn sala de judecată.Stenograma le-a înregistrat. Momentul maxim alacestor manifestări a fost atins la sfârşitul lecturiirechizitoriului citit de acuzatorul public Dumitru Săracu: "Zgomotmare în sală, aplauze, strigăte: «Moarte! Moarte! La moarte! Laspânzurătoare cu ei! Trăiască acuzatorii publici! Uraa!» Şedinţa sesuspendă. Mareşalul nu s-a lăsat impresionat. Şi Iuliu Maniu aînfruntat atmosfera din sala de judecată: la sfârşitul depoziţieisale ca martor, s-a dus la boxa acuzaţilor şi a dat mâna cuAntonescu."
Din volumul cu acelaşi titlu, in curs de apariţie la EdituraSemne
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
