Mircea Maliţa – Secolul meu scurt. Editura RAO
La recentul Salon Internaţional al Cărţii Bookfest, a fost lansată o carte masivă (aproape 800 de pagini), formidabilă, a unui om formidabil – Mircea Maliţa, un guru al diplomaţiei româneşti, volumul autobiografic „Secolul meu scurt”. Mircea Maliţa a fost un profesionist remarcabil: matematician, doctor în matematică; diplomat, fost ambasador în SUA (1982-1985), fost ministru adjunct de externe; fost ministru al Învăţământului; fost ambasador la ONU şi la Geneva; academician; eseist; profesor universitar, director de biblioteci în SUA. Anii ’70-’80 au fost cei mai bogaţi profesional pentru Mircea Maliţa. În anii ’70, academicianul, din postura de ministru al Educaţiei, a introdus în şcoli şi licee alte limbi străine decât rusa. La cei 87 de ani ai săi, Mircea Maliţa este în continuare un spirit vioi şi popular. Este atât de prolific încât publică în fiecare an câte o carte. Are enorm de spus, pentru că are o uriaşă experienţă de viaţă şi de diplomaţie. Este unul dintre puţinii foşti comunişti care, făcând parte din sistem, a fost – cum se spune – de partea bună.
Concepută sub forma unei autobiografii, cartea lui Mircea Maliţa face o incursiune în istoria României antebelice şi postbelice, oferind un tablou politic, economic şi cultural de o fineţe aparte şi cu o uimitoare minuţiozitate asupra detaliilor. Mai mult, lucrarea poate fi asemuită şi cu un adevărat jurnal de călătorie cu popasuri pe tot globul, datorită activităţii de diplomat, preşedinte al mai multor organizaţii internaţionale şi asociaţii pe care a avut-o autorul. El alcătuieşte o remarcabilă galerie de oameni politici, academicieni, scriitori, economişti, cât şi alte personalităţi cu alte preocupări din multe domenii, un tablou graţie căruia descoperim lucruri pe care e posibil istoria să le fi omis sau, pur şi simplu, să fi rămas în dosare secrete. Portretele creionate de Mircea Maliţa, mai ales ale oamenilor politici şi de cultură străini sunt absolut remarcabile şi e uimitor cum a cunoscut, într-o viaţă de om, mai toate personalităţile contemporane care au făcut şi au intrat în istorie.
Remarcabile sunt şi ideile cu care îşi împănează amintirile. Iată două mostre:
„Eram, aşadar, o existenţă confirmată de împrejurări prietenoase sau ostile, un om cu acte în regulă. Aveam identitate proprie, scrisă negru pe alb. Nu ştiam atunci că mă angajam într-o îndeletnicire continuă. Luasem un mosor în mână şi începusem să derulez din el un fir al identităţilor pe care le voi îmbrăţişa. Pe cea de la început scria român şi ortodox, dar era repede urmată de cele geografice. Eram orădean, bihorean şi crişean, după oraşul şi judeţul în care m-am născut şi malul râului care trecea prin ele. Voi fi şi carpatin când voi identifica strămoşii. Voi fi şcolar şi apoi licean. Gojdist la început, după numele faimosului liceu Gojdu. Am vrut să fiu şi violonist, dar am eşuat după cinci ani de încercări. Una dintre cele mai importante descoperiri pe care le-am făcut la vârsta adultă a fost aceea a identităţii pe care ţi-o dă profesiunea principală. Am rafinat această observare când am constatat că există două feluri de identităţi: una care provine din cultură şi o alta care provine din civilizaţie. Am descoperit distincţia între civilizaţie – care este universală, şi deci unică, şi culturi – care sunt specifice şi localizate, şi deci întotdeauna plurale. Ei bine, cultura dă statut şi civilizaţia, roluri. Înclinarea spre filosofia umanităţii şi literatură îţi poate oferi un statut în măsura în care creezi ceva în ele. Ştiinţele, diplomaţia şi educaţia ţineau, prin caracterul lor universal, de civilizaţie. Poţi avea roluri în ele în măsura în care reuşeşti să produci ceva. Dacă te faci medic sau inginer, rolurile primite le poţi juca oriunde, din Japonia până în Argentina. Maşinile, telefoanele, centralele, iluminatul se produc şi se folosesc după reguli identice de-a lungul meridianelor. Dar poziţia omului în societate provine din statutele pe care i le dă cultura. Cultura conferă unei naţiuni întregi statut distinct. Este formidabil acest rol al culturilor care menţin întreaga omenire într-o permanentă diversitate. Deci, în realitate, depanăm două fire de culori diferite. Unul se referă la cunoştinţele şi vocaţiile de tip universal şi celălalt ţine de specificitatea limbii şi culturii proprii. De aceea omul are statut la el acasă şi rol în lumea largă.
Identităţile mai stabile şi rolurile mai schimbătoare le-am cunoscut după aceea în întreaga viaţă. Dar am mai constatat un lucru încă de mic. Binele şi răul, frumosul şi urâtul, adevărul şi falsul nu sunt separate, aşa cum le folosim noi, ci apar mereu împreună, ca şi cum nu s-ar putea despărţi. Viziunea aceasta dihotomică face casă bună cu mintea transilvanului în care soarta a fost deopotrivă vitregă şi prielnică, putând-o domina pe una sau pe alta, în lungi perioade de timp, dar neputând să se instaleze permanent niciodată. Identităţile multiple ale regiunii în care m-am născut şi care m-a găzduit au dus şi la o mentalitate şi un comportament care se integrau bine în istoria transilvană. Acest mental avea drept axiome diversitatea imensă a culturilor şi perechile inseparabile ale opuşilor. Rezultatul poate fi enunţat pe scurt. Ceea ce contează este cuminţenia.”
Şi:
„Imperiile sunt o specie politică şi militară diferită de cea a ţărilor mici. Ele sunt conduse de un singur principiu, o singură strategie: extinderea continuă, foamea de teritorii, obsesia supremaţiei şi a dominaţiei asupra a tot ce le stă în cale.
Toate imperiile din jur i-au ajutat pe români de-a lungul istoriei lor să se elibereze de un jug şi i-au întins cu seninătate imperială un altul.”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
