SERIAL ISTORIC / Rătăcind prin Balcani (II). Moloviştea, aşezarea cu cele mai frumoase femei din lume

12 iul 2010 Autor: Daniel Cain

SERIAL ISTORIC / Rătăcind prin Balcani (II). Moloviştea, aşezarea cu cele mai frumoase femei din lume

Vezi galeria foto În imagini: 1-3. Moloviştea în mai 2010. Fotografii de Daniel Cain

Asemenea Gopeşului, Moloviştea este adânc ascunsă în munţii ce par că doresc să o apere. Un drum îngust şi tot mai abrupt leagă cele două localităţi. Drum care, cu decenii în urmă, putea fi străbătut doar călare, fiind "de neputinţă de mers cu trăsura".

Vederea Moloviştei nu este cu nimic mai prejos de cea a Gopeşului, constată Ioan Neniţescu; "Ea este tot pe atât de frumoasă, pe cât de impunătoare". Lui Francis Lebrun, ziarist francez stabilit în România începutului de secol XX, Moloviştea îi pare "mai surâzătoare", datorită poziţiei sale mai joase şi "şuvoiului minunat" care o străbate. Înconjurată din toate părţile de "piscuri înalte, dintre care unele împădurite, iar altele dezbrăcate de păduri şi numai pe ici pe colo presărate cu nişte tufari, des încercaţi de dinţii caprelor", localitatea are, la sfârşitul secolului al XIX-lea, case mari de piatră, străzi curate, deşi înguste, o biserică mare şi una mai mică.

La 1892, Neniţescu găseşte aici "4.880 de suflete aflătoare în 522 de case". Alte surse dau, un deceniu mai târziu, cifre diminuate: 2.160 de locuitori şi 304 case. Un singur lucru rămâne neschimbat şi acceptat de toţi călătorii străini: Moloviştea este o comună curat aromânească. Toţi aromâni, notează Anastase Hâciu, "poate prea puţin deosebiţi de ceilalţi aromâni la înfăţişare, nepregetaţi la muncă, încăpăţânaţi în atingerea scopului urmărit, exercitând o bună parte din ei profesiuni foarte riscante, ca hangii în cele mai ascunse trecători ale munţilor peste tot cuprinsul Peninsulei, îndărătnici apărători ai credinţelor şi convingerilor lor, oricare ar fi ele, parcimonoşi cu câştigul realizat". Hanurile lor, aşezate prin sate şi trecători singuratice în creierii munţilor, nu sunt "simple case de adăpost pentru călători şi caravane", ci "adevărate centre de afaceri comerciale între vlahi şi alte populaţii (…), un fel de magazine universale".

Situată într-un loc prea abrupt pentru a putea fi exploatat şi agricol, Moloviştea are în epocă renumele unei aşezări bogate. Deşi nu se producea nimic, aici puteai afla tot ceea ce la Viena, Veneţia sau Budapesta trecea drept lux. Peste decenii a rămas şi imaginea unei localităţi în care puteau fi găsite singure cele mai frumoase femei din lume. Care aşteptau, sus în munţi, întoarcerea bărbaţilor plecaţi, cu lunile, în caravane, prin toată Europa, cu negoţ. Şi cărora li s-a dus faima de negustori de mărfuri speciale: şofranul boabe (folosit la vopsitul lânii şi mătăsurilor) şi "piperul" (boia de ardei şi de gogoşi de stejar, necesară taninului întrebuinţat la tăbăcit).

Extrem de productiv este comerţul cu lipitori. După metoda de prindere, acestea erau de două categorii: cele prinse cu pielea de bou (de calitate inferioară) şi cele prinse de trupul oamenilor (de calitate superioară). Scop în care negustorii molovişteni apelau la serviciile bulgarilor din zonă, pe care-i băgau prin mocirle, după lipitori. Marfă transportată numai noaptea pe răcoare şi ţinută în timpul zilei, în pungi, în apă. Şi pe care o desfăceau prin "toate oraşele din Serbia, Austria, Ungaria, Germania şi Franţa".

Ca în cazul Gopeşului, Moloviştea este cunoscută ca unul dintre centrele renaşterii naţionale a aromânilor. Aici se naşte şi Constantin Belimace, poetul naţional al aromânilor. În preajma lui 1900 găsim două şcoli unde se predă în limba maternă (în anul şcolar 1902/1903 sunt înregistraţi 110 elevi şi 71 de eleve, de a căror educaţie se ocupă trei institutori). În şcoala din localitate, "mai mult de propagandă decât de învăţătură", după cum recunoaşte directorul acesteia, Guşu Papacostea, sunt predate materii adaptate "intereselor şi caracterului populaţiei şi ale căror roade erau simţite de înşişi părinţii elevilor". Astfel, băieţii sunt învăţaţi "cum să scrie scrisori comerciale, cum să-şi ţină registrele de viitori băcani, hangii, birtaşi", în timp ce fetelor, "în loc de lucruri abstracte menite să scoată intelectuali", li se preda lucrul manual, "apoi scrisul şi cititul".

Etnograful Teodor T. Burada se miră, în 1889, la vederea clădirii măreţe a şcolii din localitate. "Nici într-o comună din cele în care fusesem nu găsisem un local de şcoală aşa de spaţios, o clădire anume pentru şcoală". Clădire ridicată prin subscripţie publică de locuitorii comunei. Şi în care, la început, se predă numai în greceşte. Decizia lui Papacostea de a preda în limba strămăşilor săi stârneşte mânia episcopului grec, care năvăleşte, însoţiţ de jardarmii otomani, în localul şcolii, de unde aruncă în stradă toate cărţile şi dispune arestarea învăţătorului. Spre indignarea moloviştenilor, care se aruncă asupra înaltei feţe bisericeşti, căreia copiii îi smulg barba. Este nevoie de ameninţarea fruntaşilor comunei că vor ieşi de sub jurisdicţia Patriarhiei de la Constantinopol şi vor trece sub cea a Papei pentru a li se recunoaşte dreptul de a li se preda copiilor la şcoală în limba maternă. Şi de multe alte demersuri pe lângă autorităţile otomane pentru ca slujba religioasă ţinută în biserica din Moloviştea să fie rostită în aromână. Numai după lupte sângeroase şi după procese necurmate, notează Burada, "românii din comuna Moloviştea au căpătat dreptul de a auzi în biserică Apostolul citindu-se în limba strămoşilor lor". Şi de a nu a mai auzi întreaga slujba religioasă ţinută în limba greacă.

După războaiele balcanice, Moloviştea urmează soartă nemiloasă a tuturor satelor locuite de aromâni. Noile autorităţi sârbe închid şcolile româneşti, iar în biserică nu se mai pot ţine slujbe în limba maternă. Comuna decade treptat. De la 700 de locuitori şi 140 de case, în perioada interbelică, la 98 de locuitori şi cel mult 30 de case locuite, în 2002.

Ajuns pe aceste meleaguri în 2000, călătorul german Karl-Markus Gauss crede că Moloviştea este "unul dintre cele mai triste locuri de pe pământ", unde oamenii trăiesc printre grămezi de moloz. Cu toate acestea, "locul năruirii este locuit de oameni veseli, căci cei rămaşi şi-au construit o filozofie a bunei dispoziţii". De a-şi continua existenţa printre uliţele strâmte şi porţile închise, care străjuiesc pietre năpădite de vegetaţie. Aflată şi ea în ruină, biserica "Sf. Vineri" este restaurată prin eforturile unui fost moloviştean, prosper om de afaceri. Atât de reuşit, încât astăzi trece drept una dintre cele mai importante edificii sacre din Republica Macedonia.

Într-o dimineaţă de mai, un firicel de fum se strecoară firav prin burlanul unei case cu pereţi de piatră, proaspăt văruiţi. Câţiva metri mai încolo, raze de soare pătrund nestingherite printre zăbrelele înfipte în ziduri impresionante de piatră, din care s-a scurs orice picătură de viaţă. În depărtare, doi cai pasc nestingheriţi. Iar o caravană mică urcă domol pe potecile de la marginea satului. Purtând cu ea povara eternităţii, într-un loc uitat de toţi.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.07.2010

 
Cuvinte cheie:
serial
, Balcani
, Moloviştea
, aşezare
, femei

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Abonează-te la Închide