Publicatchiar înainte de atentatele din 2001, romanul lui Walter Kirnanticipează în mod şocant criza financiară şi drama concedierilormasive. O carte vizionară despre ,,copiii corporatismului", Sus,în aer este şi o satiră muşcătoare la adresa capitalismului deplastic.
Romanul a fost ecranizat de JasonReitman, cu George Clooney, Vera Farmiga şi Anna Kendrick înrolurile principale (2009).
trei
Nu ştiu să existeplăcere mai mare decât consumul unui mare brand american, chiar pefundalul din reclamă. Să conduci o camionetă Ford pe drumurimaronii, de pământ. Să tragi o duşcă de Cola pe o plajă din Malibu.Să zbori cu Măreţul Vest peste inima statului Colorado. E unsentiment de împăcare şi armonie înrudit, bănuiesc, cu felul încare se simţeau vechii egipteni când priveau planetele aliniindu-sedeasupra piramidelor. Eşti la locul potrivit, eşti de parteaforţelor dreptăţii, iar dacă mâine vântul va urla, n-aredecât.
Sub mine, prinhubloul oval şi lăptos, văd o pereche de lacuri alpine lucitoare,de un albastru chimic, nenatural, ca piscinele din interiorulreactoarelor nucleare. Munţi încununaţi de antenele staţiilor radiose înalţă la sud şi la vest. Iată şi Aspenul, în zare, cu pârtiilede schi tăiate ca nişte jgheaburi de popice printre pini, cuacoperişurile metalice ale cabanelor trimiţând licăriri alesoarelui de dimineaţă în cod Morse. E o zi bună în Aerocosm. Daudrumul casetofonului şi mă bucur de câteva minute de AgerimeVerbală în căşti.
Abia-abia dacăzburăm la jumătate din capacitate - reducerile de la AerulDeşertului sunt mereu dezamăgitoare. A ajuns mai mult decât unrăzboi al preţurilor, e o adevărată operă, acest duel. TânărulSoren Morse, cu blablaurile lui de şcoală de afaceri, împotrivamaiorului Buck Garrett, asul zburător din Coreea. Comersantulversus aviatorul. Trist. Trist pentru că Garrett, comoara naţionalăneşlefuită, n-are nici cea mai mică şansă. Îşi face singurreclamele de la televizor, ca să facă economii, şi izbuteşte săpară un ciufut. Mai rău, refuză să instituie un program debonusuri. Garrett crede că biletele ieftine se vând singure, şichiar aşa e, dar numai când vine vorba de un anumit tip de clienţi- pensionarii care zboară o dată pe an, cel mult.
Ridicându-se înpicioare pe locul ei, câteva rânduri mai în faţă, o fetiţă se joacăde-a v-aţi ascunselea cu mine. Copiii şi micile secrete pe care leau mereu cu străinii, pe la spatele părinţilor. Îi fac cu ochiul,ea se ascunde. "Obligaţiune: hârtie de valoare purtătoare dedobândă fixă sau premiată; angajament." Studiez capetele altorpasageri, văzute din spate. Un moţ spiralat ca de îngheţată DairyQueen de păr cărunt, brumat, dat cu fixativ, strâns cu un şarpe deplatină. O oază de chelie lucie, cu o scobitură în centru, plină depistrui.
Oamenii cu care n-osă fac niciodată cunoştinţă mă intrigă cel mai tare.
"Recalcitrant: carese opune, care nu se lasă convins; rebel, care îndeamnă larebeliune."
Zâmbesc în minte.Totul se leagă aici sus, în aer. De partea cealaltă a culoarului,pe rând cu mine, un celebru om de afaceri, un analist de investiţiicare are propria emisiune TV şi o fundaţie pentru tineretul urbanaflat în dificultate, a adormit cu un Sprite în mâna dreaptă şiluminiţa pentru citit bătându-i drept în gura căscată şi vlăguită.Aurul dinăuntru străluceşte fantastic, o imagine sălbatică pe caremă simt straniu privilegiat s-o privesc. Stewardesa se uită şi eape furiş - schimbăm un rânjet. Gura care schimbă cursul pieţelor decapital, ia uită-te la ea: un depozit de minereupreţios!
Celebrităţile auîntotdeauna un aer rătăcit în avion. Cu cinci ani în urmă, m-amtrezit înconjurat de o trupă rock pe care o venerasem când erampuşti. Doi dintre ei stăteau singuri pe rând, iar ceilalţi doi erauînsoţiţi de fete. Frizurile, care erau trăsătura lor distinctivă -creste ţepoase, maltratate, ca nişte hălăciugi negre, lipsite destrălucire -, păreau exagerate, într-un decor atât de neutru.Tobarul, un pretins distrugător de camere de hotel căruia, zice-se,i s-ar fi înlocuit tot sângele la o clinică exclusivistă dinGeneva, mânuieşte cu stângăcie un joc video pe PSP. Solistul,starul, stă nemişcat şi se holbează drept în faţă, de parcă şi-arfi pierdut toată energia electrică şi acum aşteaptă să fie reparat.Faima sa pare să necesite o clasă superioară clasei întâi, şi nu măpot abţine să nu-l desconsider cumva, pentru că împarte o cabină cucei de teapa mea.
Atleţiiprofesionişti ies cel mai mult în evidenţă. Chiar în momentul încare au fost descoperiţi, în adolescenţă, timpul s-a oprit în loc.Să se menţină în formă şi să mănânce bine. Le sunt servite meniurispeciale, fripturi grase cu salate uriaşe şi, dacă vor mai multăsare, fac semn unui antrenor care-i spune unei stewardese, caresare imediat s-aducă. Jucătorii discută despre accidentările lor,maşinile lor, investiţiile lor în cluburi de noapte şireprezentanţe auto. E o existenţă somnoroasă, din câte îmi dauseama, complet devotată conservării energiei. Părinţii îşi împingde la spate puştii blegomani să le strângă mâna, iar atleţii le facpe plac cu minimum de efort, uneori fără ca măcar să întoarcăditamai capul. Ce inerţie, ce imobilitate! Îi invidiez pentruea.
Ăsta-i locul perfectca să priveşti America, nu acolo, jos, unde spectacolul aproape s-aterminat. După facultate, am bătut ţara cu o prietenă, burduşind unsedan Subaru cu bere şi saci de dormit şi dând cu banu', să vedempe ce autostradă o vom apuca în ziua respectivă. Fata fusese ţinutăsub aripa părinţilor, doi profesori universitari care-şiconsultaseră colegii de campus în legătură cu creşterea ei. Fărătelevizor. O listă de lecturi în multe limbi străine. Eraînnebunită după circuite de minigolf, după tarabe de fermieri pemarginea drumului, după ocheadele vicioase ale boşorogilor dinspelunci. A citit Pe drum în timp ce călătoream cu maşina,declamând paragraf după paragraf. Ştiam că sunt folosit - ghidul eibăştinaş - şi că se va lepăda de mine odată ce călătoria va facebucla înapoi la reşedinţa de vară din Nantucket a părinţilor ei,dar voiam să-i arăt ceva ce nu mai văzuse.
Am eşuat. Nu eranimic de văzut. America aia era terminată. Prea multe filmetransformaseră deşerturile în decoruri. Cafenelele deschise toatănoaptea serveau Egg Beaters, omletă din praf de ouă. Şi peste tot,de la Nebraska cea mai prăfuită, până la Louisiana cea maimocirloasă, oamenii ne aşteptau pe noi, pelerinii măreţelor rute.Ne vindeau tricouri pe care era scris Route 66 şi acceptau plata cucard de credit. Autostopiştii nu spuneau poveşti, ci dormeau, purşi simplu, iar benzinăriile erau cu autoservire, nu cu trepăduşiunsuroşi şi fără dinţi. În Kansas, prietena mea şi-a aruncat câtcolo cartea, într-o gogoşerie Dunkin' Donuts pentru camionagii, şişi-a sunat tatăl, să-i trimită bani pentru un bilet de-ntoarcere.Acum e sociolog la Universitatea de Stat Pennsylvania şi-şi creştecopiii la fel cum a fost şi ea crescută, şi mă îndoiesc că s-agândit de două ori în aceşti cincisprezece ani la vagabondajulnostru. N-ar fi avut nici un motiv. Adevărata Americă îşi luasezborul, iar noi am petrecut o vară-ntreagă amuşinând printr-oruină. Nici măcar atât. Printr-o ruină de butaforie.
Culegătorul-de-acţiuni televizat se trezeşte şi-şi suflănasul, apoi inspectează batista oferită de compania aeriană, săvadă dacă n-a pierdut ceva aur pe-acolo. Îmi dau jos căştile şideschid catalogul Mall-ului Aerian vârât în buzunarul scaunului,căutând cadouri de nuntă. Mall-ul Aerian garantează livrarea înziua următoare a bunurilor comandate în timpul zborului, prinaerofon, şi oferă produse neobişnuite, de negăsit în magazine:stilouri cosmice din argint, a căror cerneală curge de jos în sus;ceasuri deşteptătoare care proiectează ora pe tavan; planşeînclinate portabile, pentru combaterea durerilor de spate. Uneoricad în plasa acestor năstruşnice produse-minune, trimiţându-leînainte la hotel, astfel încât să le găsesc aşteptându-mă, purtândo etichetă cu numele meu, la recepţie. Am o slăbiciune pentrumaşinăriile care emit zgomot alb, imitând cascade sau valuri ce sesparg de ţărm. În ultima vreme, nu mai pot dormi fărădrăciile-astea. Cel pe care-l am acum e programat pe "rupere denori, vara" şi-abia aştept să-i dau drumul diseară.
Îmi limitezopţiunile la un robot care coseşte peluza şi care poate descopericablurile îngropate (dislexica de Julie însă o să citească greşitinstrucţiunile şi-o să trimită trăsnaia, înclinată pe-o parte, pânăpe trotuarul de vizavi) şi, varianta mai sigură, un "sistem" deşase valize fasonat din nailon dur, cu inserţii de Kevlarultrarezistent. Nu e setul pe care l-aş cumpăra vreodată pentrumine- eu împachetez puţine lucruri, prefer pielea naturală, pentrucăldura ei şi pentru că rosăturile şi zgârieturile alcătuiesc oarhivă fosilizată a călătoriilor mele -, dar, pentru Julie şiKeith, cuplul plimbăricii anuale până-n Florida şi-al turului ŢăriiSfinte cu autocarul, pe care mama şi Drăguţul de El li le-au oferitîn loc de lună de miere, aceste valize ar trebui să fie cireaşa depe tort. Buzunare berechet, pentru farmacia personală a lui Julie,rezistente la pete în caz că vomită pe ele.
Fata a depăşit demult stadiul de făptură delicată. Mă sperie.
Deşi Kara n-o sămi-o ierte niciodată, săptămâna asta îi datorez lui Keith oprezentare succintă, întreaga istorie a cazului, începând cufictiva campanie de căutare de fotomodele, pe când Julie n-aveadecât cinşpe ani. Ca toate celelalte puştoaice localnice prinse înplasă, a încetat să mai mănânce. S-a îndopat cu laxative. Cândiniţiatorii s-au topit cu taxele lor de admitere, ea şi încă vreocâteva prostănace au continuat să ţină regim de slăbire. Au începutsă fure de prin magazine, un club de mici delincvente. Şcoala achemat asistenţii sociali din St Paul. Au avut loc o percheziţiepentru droguri, o tentativă de sinucidere. În cele din urmă, cevale-a făcut pe fete să se dea pe brazdă. S-au rotunjit. Şi-auterminat studiile. Au căpătat un pic de raţiune.
Cu excepţiasurioarei mele. Atâtea necazuri! Căsătoria adolescentină. Divorţuladolescentin. Anul petrecut la şcoala de masaj. Mofturile cumâncarea şi pastilele. Un al doilea soţ rasist, băgat la InstitutulFederal de Corecţie din Sandstone, Minnesota, pentru că falsificaseobligaţiuni bancare la un xerox color. Abia recent, în ultimii doiani, a coborât un soi de pace peste Julie, un nou ţel: are grijă deanimalele rănite, la o fermă a organizaţiei Humane Society. Arechiar şi o diplomă acum - tehnician veterinar licenţiat - şi, cutoate că-i încă slabă, privirea i se îndreaptă acolo unde-şi mişcăochii, ceea ce simt că-i un progres.
Şi-acum, nunta asta!Keith ăsta! Îi dau doi ani pân-ajunge din nou în spital.
- Îmi cerscuze.
Expertul în acţiunibursiere se uită la mine.
- O întrebare,domnule. Ştiu cine sunteţi şi ştiu că nu se cuvine să vă-ntrebasta...
- Nicio problemă.Sunt obişnuit cu astfel de lucruri.
- Dac-ar fi săcumpăraţi o singură acţiune, mâine - una prima-ntâi, drept cadou,pe termen lung, pentru cineva care nu prea se pricepe să-şidirijeze propriile afaceri -, care ar fi aceasta?
- Beneficiarul esteminor?
- Fundamental, da.În realitate, are treizeci şi unu de ani.
-Nonconformist?
- Într-un gradfoarte mare. Da.
- Sex feminin,presupun?
- Excesiv defeminin.
- Înregulă.
Expertul îşi curăţămina de aur cu limba. Se gândeşte, mă ia în serios. Fiebinecuvântat. Există graţie divină în Aerocosm. Dau peste ea tottimpul.
- Aş recomandaGeneral Electric, dar nu pot. Trusturile lor media mă jignescmoralmente. O investiţie pe termen lung trebuie să-şi înalţesufleteşte proprietarul. Chestia asta nu-i aşa de bine cunoscută,dar printre clienţii mei se numără şi Biserica Luterană Americană,ceea ce presupune un anumit standard.
Mă simt plin deinspiraţie. Pe bune că sunt. Omul e un gigant. Şi, când te gândeştică, fix acum, îl am doar pentru mine!
- O să-ţi spun cele-am spus şi episcopilor luterani: încarcă-te cu Chase Manhattansub şaizeci de cenţi. Chase e copilul tău. O casă clădită pe ostâncă.
•
Singura escală înacest zbor e Elko şi, cunoscând Elko aşa cum îl cunosc, nimeni n-osă coboare şi n-o să urce când aterizăm. Un oraş ciudat -restaurante basce la fiecare colţ de stradă, câteva cazinourimititele, kilometri întregi de cartiere de rulote şi unboutique de chiloţei comestibili pentru prostituate, peStrada Principală. Odată, am petrecut acolo o seară, cu unmiliardar. Al o sută patrulea pe lista Forbes a celor maibogaţi patru sute; fusesem chemat să reduc numărul angajaţilor dela fabrica de jucării a familiei sale. Omu' făcea cumpărăturipentru o fermă de cai şi era dornic să viziteze un bordel, dar nusingur. M-a pus să-i ţin portofelul, în caz că se ivea vreoproblemă, şi m-am trezit că scotocesc prin el, în timp ce omu' sedistra. Simţeam eu că portofelul unui miliardar ar putea să-mi deao lecţie. Înăuntru, am găsit un permis de conducere expirat, acărui fotografie m-a convins că individul îşi făcuse o operaţieestetică. De asemenea, un card de credit. Alb. Nu platinum, alb.Când mă gândesc la Elko, mă gândesc la acel card palid şi la cepoate el cumpăra. State întregi. Deşertul însuşi. După cemiliardarul a terminat ce-avusese de făcut cu fata, ne-am întors laavionul lui cu reacţie, care avea cabine de dormit gemene. Prinperetele despărţitor, l-am auzit masturbându-se, seducându-se pe ovoce imitată de femeie, care suna ca de pe un disc cu veveriţecântătoare.
Ceea ce nu-ţidoreşti cu nici un chip, mi-aduc aminte că m-am gândit în noapteaaia, e să joci vreun rol în visele unui astfel de om. Mi-e frică demiliardari, deşi nu din aceleaşi motive ca lui taică-miu. Dacăţelul lor nu ar fi decât stăpânirea lumii, am fi cu toţii mult maiîn siguranţă; problemele se ivesc atunci când ei se lovesc deoameni.
Dau din nou drumulcasetei mele, apoi o închid. Prea multe cuvinte într-o singură zi,simt cum mi se-nceţoşează mintea. Stewardesa se-apleacă spre mine.Sunt sigur c-o cunosc.
-Domnule?
- Tu eşti Denise.Chicago-Los Angeles.
- Tocmai am fostmutată săptămâna trecută. Coboară vocea: Avem nişte probleme cu unpasager. Bărbatul în cămaşă de golf - mi-l arată cu degetul -, delângă doamna de-acolo?
- Da?
- E în stare deebrietate. O deranjează. Ştiu că vă bucuraţi s-aveţi un rând doarpentru dumneavoastră...
- Nicio problemă.Adu-o. O să-mi mut lucrurile.
- Zboară până laReno.
- Trimite-oîncoace.
Îmi formez primaimpresie mai repede decât alţi oameni. Felul în care femeia percepespaţiul e complicat, fiecare mişcare a ei pare să fie rezultatulunei alegeri între exact două alternative, una întru totul corectă,cealaltă complet greşită. Se opreşte şi, în acest răstimp, îşicântăreşte deciziile, ridicându-se pe jumătate din scaun, apoi detot, rotindu-şi umerii şi apoi gâtul, fiecare acţiune decisivă şiseparată, ca a unei insecte. Nu e neatrăgător modul în care seopreşte şi porneşte, dar trădează o duplicitate dureroasă, deparc-ar fi rămas cândva paralizată, în urma unui accident, şi ar fitrebuit să-şi antreneze muşchii, la terapie. Eu însumi am fostimplicat într-un astfel de accident cândva, deşi vătămările pe carele-a produs nu mi se cade să le judec.
În loc s-o las sătreacă de mine, pe locul de la fereastră, o zbughesc eu un scaunmai încolo, cu geanta în poală. După ce a fost prinsă în capcanălângă un beţivan, femeia va vrea să aibă o cale deieşire.
- Ce jigodie! spuneea.
- Par să fie pestetot, zilele-astea.
- Mi-e teamă că-iatrag. Probabil că transmit vreun soi de semnal.
- E vorba de noroc,ca la loz în plic. Suntem aşezaţi pe locurile noastre de uncomputer.
Aşa că, iată-ne!De-acum totul a fost decis: pe ce ton vom face conversaţie, cât deaproape unul de altul vom sta, cât de adânc vom săpa fiecare înpovestea celuilalt. Astfel de negocieri se petrec într-o clipită -sunt gata chiar înainte să-ţi dai seama că au început şi tot ce seîntâmplă apoi între doi străini nu e decât o extensie a acestuicontract instantaneu. Am făcut deja faţă unui duşman comun,beţivanul, ne-am dovedit deja superioritatea umană, dar cam ăstaare să fie totalul, pun pariu. Razele noastre vectoare suntstabilite: mereu înainte, paralele, dar sortite să nu se atingă, sănu se intersecteze. Dragostea are nevoie de conflict, de coliziune,numai că noi fuseserăm osândiţi la înţelegere, laempatie.
Ea nu este aleasainimii mele. Lista devine din ce în ce mai scurtă. O să glumim şi-osă ne prostim, ne putem descoperi chiar vechi afinităţi, dar întrenoi totu-i terminat, iar eu, unul, mă simt uşurat.
- N-ar fi trebuitsă-i permită îmbarcarea. S-a urcat la bord duhnind, spune. Credeamcă FAA-ul are nişte reguli referitoare la asta.
- Nu se aplică decâtla clasele economic şi a III-a. Bine-ai venit în junglă!
- Eu suntAlex.
- Ryan.
Alex, ghicesc eu, eun soi de artistă, deşi nu genu' cu nasu' pe sus, pe care nu-lsuport. Lucrează pe contract. A învăţat să se vândă. Ochelarii eiurâţi o dau de gol: ramele lor babane, întunecate, care abia-abiase menţin pe partea fericită a graniţei care ne desparte de prostulgust, au un aer ironic, de magazin de chilipiruri, menit sătransmită ideea de independenţă şi eclectism. Înainte de CTC, pecând mai făceam încă marketing, am lucrat din când în când cugraficieni: accesoriile erau totul pentru ei. Ar fi fost în staresă poarte pantaloni din pânză de sac groasă, dac-ar fi găsit ocurea haioasă cu care să-i combine.
- Te duci la Reno cutreabă, sau pentru aventură?
Se încruntă:
-Aventură?
- Pariuri,zic.
Îmi dau seama căAlex nu joacă la pariuri, dar simt că se consideră un spirit liber.O să fie măgulită c-am putut s-o confund cu un parior.
- Nu, dar mi-arplăcea să-nvăţ. Ador mesele de barbut. Toate glumiţele, toatătrăncăneala... Sunt aici ca să muncesc - coordonezevenimente.
- Nunţi?
- Şi congrese, şievenimente caritabile. Erzaţ instant de ambianţă, specialitateamea.
Examinez douăposibile răspunsuri la acest comentariu pe care, mulţumităcasetelor de Agerime Verbală, îl şi înţeleg. Unu: o să combatironizarea propriei munci. Pare matur şi spiritual, da, dardepăşeşte măsura şi vei deveni tu ciuca miştoului. Doi: o să râd. Os-o las să se beştelească singură, până când va ajunge pe bunedeprimată, iar apoi o să intervin cu vorbe încurajatoare şi sfaturiînţelepte, izvorând din experienţa mea cu directori deveniţi deprisos, care şi-au tot minimalizat valoarea slujbelor, până în ziuacând şi le-au pierdut şi s-au prăbuşit plângând şi dând din craci,sau au mers cu maşina până pe malul râului şi-au înghiţit o sută deNurofene. Îmi închipui că are cam douăzeci şi opt de ani saupe-acolo, punctul în care femeile de carieră au gustat succesul şişi-au dat seama c-au fost fraierite. Un moment decisiv - acum seinstalează durerea, dorul. Uneori le împinge spre căsnicie şifamilie. Alteori le-mboldeşte spre devotament pentru o cauză. Şibărbaţii ating acest punct, desigur, numai că la ei rareori setraduce în schimbări majore. Aşa mi s-a-ntâmplat şi mie, după ce-amtrecut de douăşcinci de ani, când am început să pricep că CTC nu edoar o slujbă temporară. Mi-am cântărit alternativele, m-am convinscă n-am niciuna, şi iată-mă - cum subzist pe bază de migdaleafumate, vânând mile.
Râd cu ea. Hai, dă-idrumu', bagă-te singură cu capu' la fund!
- Dinromanul cu acelaşi titlu în curs de apariţie la Editura ALL(Allfa), încolecţia Strada Ficţiunii - Contemporan. Traducere deIoana Novac.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
