Najat El Hachmi s-a născut în 1979 în Maroc, la opt ani aemigrat cu familia în Catalonia, a studiat la Universitatea dinBarcelona şi a publicat prima ei carte în 2004. Romanul tradus acumîn româneşte*, pentru care a câştigat Premiul Ramon Llul, cel maimare din Catalonia, dar şi un premiu de prestigiu francez, a apărutîn 2008.
Este povestea unei fete nenumite care trăieşte multă vreme înumbra tatălui patriarh, tiranic, autoritar, crud şi violent, cam caorice mascul din familiile musulmane care menţin tradiţia şiconsideră femeia inferioară, ca urmare supusă. Din acest punct devedere, felia de viaţă islamică descrie condiţia femeii şi,fireşte, are o viziune feminină asupra vieţii. Dar autoarea adaugăacestor demersuri câteva obsesii sexuale, pagini tulburătoaredespre relaţiile dintre fete şi o rezolvare neaşteptată adestinului care nu e lăsat să se împlinească. Eroina se mărită, înmare măsură contrar dorinţei ei, cu un tânăr incapabil de iubire,care în scurt timp e dezinteresat de toate şi, ca atare, părăsit.Tânăra femeie îşi ia destinul în propriile mâini şi decide că emomentul "să termine cu ocolişurile": se poartă cum vrea, mănâncăce vrea şi când vrea, se mută singură într-un mic apartament,trăieşte singură, îşi caută de lucru, decide să-şi continuestudiile şi se înscrie la facultate, se simte liberă, pentru cădecide singură. "Încetul cu încetul m-am obişnuit cu viaţa decelibatară, nu e greu, nu mai trebuie să întrebi pe nimeni ce vreala cină." Chiar dacă lumea tradiţională musulmană consideră căfemeile divorţate sunt femei de mâna a doua, eroina nu renunţă niciatunci când tatăl-patriah insistă să se întoarcă acasă, o urmăreştela serviciu şi la noua ei locuinţă, îi face vizită după vizită,toate moralizatoare, aducând-o în pragul disperării. "Începusem sămă cam satur de atâtea urmăriri, de atâtea obsesii fără rost, depovara enormă de a fi tu însăţi şi nimic mai mult. Mă gândeam să-ldenunţ, dar mama îmi spunea te rog nu face asta, destul am ajuns derâsul lumii. Până când mi-au zis la lucru că aşa nu se mai poate,şi am plecat eu ca să nu mă dea ei afară." Şi atunci eroina recurgela singura armă care i-a mai rămas, la răzbunarea supremă - seculcă cu unchiul ei, fratele tatălui-patriarh, când acesta e întrecere prin oraş, adică face exact ce acesta îi făcuse mamei, cudecenii în urmă. Ultimul capitol al romanului se cheamă chiar "Orăzbunare în toată regula". "Chiar atunci (după actul sexual -n.n.), în acel moment, s-a auzit soneria, iar pe supraveghetorulvideo am văzut faţa tatei. Un tată care n-avea să mai fie niciodatăpatriarh, nu cu mine, fiindcă ceea ce avea să vadă nu se va puteaniciodată povesti, o trădare atât de profundă nu şi-ar fi putut-oînchipui nici măcar el, cu atât mai puţin din partea prea iubiteisale fiice."
O carte surprinzătoare, foarte bine scrsiă, foarte binetradusă.
*) Najat El Hachmi - Ultimul patriarh, Editura Curteaveche. Traducere din limba catalană şi note de Alexandru M.Călin
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
