Minciunile în care credem se transformă în adevărurile cu care trăim.
Oliver Hassencamp
Placebo, sau minciuna te face bine
Când medicul îşi asigură pacientul: „Este exact medicamentul de care aveţi nevoie!“, îi face o promisiune care se poate adeveri şi în condiţiile în care pastilele nu conţin nicio componentă activă. Placebo, adică preparate inactive pe bază de zahăr sau de amidon, cu efect garantat la 25 până la 40% din totalul pacienţilor. Pastilele placebo de culoare roşie funcţionează mai bine decât cele albe, cele mari mai bine decât cele mici, iar trei doze mai bine decât două. Şi atunci când sunt administrate de medicul-şef, reuşita este mai mare decât dacă sunt luate din mâna asistentei.
Pe vremuri, existau prinţi şi prinţese, a căror viaţă stârnea curiozitatea şi interesul oamenilor de rând, pentru care ei deveneau idealuri râvnite, greu de atins. Mica nobilime îşi construia palate de dimensiuni mai reduse, copii ale modelelor lor fastuoase, orăşenii înstăriţi îşi ridicau case pretenţioase, cu încăperi cu tavane înalte, pentru ca măcar pe dinăuntru să sugereze ceva din măreţia palatelor, aşa cum le văzuseră, la rândul lor, la micii aristocraţi. Apoi, până şi cel mai sărac ţăran avea, adesea, redingota lui „de bună”, care îi dădea senzaţia că se află ceva mai aproape de modelul său mai înstărit, negustorul.
Exact asta se întâmplă şi în zilele noastre, când suntem convinşi că dacă ştim cât mai multe despre cei din înalta societate îi şi putem imita mai cu spor. Dar foarte puţini reuşesc să îşi ofere tot ce au ei, în timp ce noi, ceilalţi, trebuie să nemulţumim doar cu câte un accesoriu vestimentar sau cu o coafură ca în filme. Şi asta poate să însemne, oare, că ne minţim singuri?
Aşa cum păunii îşi expun coada lor maiestuoasă, şi unii bărbaţi îşi etalează ceasul Breitling, costumul Armani sau stiloul Montblanc. Iar doamnele care doresc să facă impresie îşi flutură nonşalant, cu aceeaşi voluptate, paleta de accesorii de la Versace, Vuitton ori Gucci. Şi mâine s-ar putea să fie cu totul altceva en vogue. Dar ceea ce rămâne veşnic de neclintit este preţul. Care trebuie să fie exorbitant. Pentru ca toată lumea să ştie: „Nu-şi permite oricine.“ Când vrei să te impui, nimic nu impune mai mult decât luxul.
Ambalajul amăgirilor
Un model de roluri răspândit în relaţiile dintre bărbaţi şi femei este cel al perechii „protector şi protejată“. În multe cazuri, rolurile nu rămân fixe. În siguranţa relativă a unei legături stabile, rolurile se pot inversa. Bărbaţii puternici se transformă în eroi de mucava, în soţi ţinuţi sub papuc, în marionete uşor de mânuit. În timp ce unele doamne, „blândeţea întruchipată“, reuşesc să pună mâna pe hăţuri, astfel încât nimic să nu se mai poată întâmpla fără voia lor nici pe plan personal, nici profesional.
Prin urmare, după ce şi-au atins cu greu scopul de a bune bazele unei relaţii, bărbaţii îşi consideră în general misiunea îndeplinită şi îşi abandonează comportamentul agresiv, devenind mai docili şi mai puţin dornici să se impună.
Mulţi eroi îşi dezvăluie slăbiciunea după căsătorie şi multe femei blânde, de casă, se transformă în powergirls. Să fi reuşit oare să se prefacă până atunci? Să fi fost vorba de minciună? Greu de răspuns. Sigur este însă că fiecare partener, într-o relaţie, ştie foarte bine ce aşteaptă celălalt de la el. Şi că, la o atentă cercetare a propriei personalităţi, va ajunge la concluzia că nu întotdeauna se poate ridica la nivelul aşteptărilor.
De fapt, fără nicio îndoială, minţitul este o aptitudine profund umană, la care se poate recurge inteligent şi complex, cu deosebire în momentele de maximă importanţă din viaţă.
Diferenţele dintre sexe determină şi abilitatea de a minţi. Bărbaţii mint mai degrabă scurt şi hotărât, dintr-un impuls brusc sau din pură necesitate, în timp ce femeile îşi pregătesc bine terenul, cântăresc cu atenţie situaţia şi reuşesc să dea dovadă de multă inventivitate.
Actriţa Meg Ryan va rămâne în istoria filmului cu o scenă din filmul Harry & Sally, în care îi simulează partenerului său, Billy Crystal, în mijlocul unui restaurant aglomerat, un orgasm perfect – orgasmul făcând şi el parte din trusa de minciuni de prim-ajutor a unei femei. O reprezentaţie mai mult decât convingătoare, în urma căreia, o doamnă aflată la o masă din apropiere, le-a comandat chelnerilor plină de entuziasm: „Vă rog să îmi aduceţi exact meniul doamnei!“
Dacă este atacat, americanul strigă „Foc!”, şi nu „Ajutor!”, deoarece contează mai mult pe setea de senzaţional a semenilor săi decât pe dorinţa lor de a salva pe cineva. Astfel, „Foc!” se transformă într-o extrem de utilă minciună de circumstanţă.
Cum extravaganţele nu sunt la îndemâna oricui, americanii, recunoscut pragmatici, au găsit rezolvarea, într-o formulă simplă: „Fake it till you make it.” Adică, tradus liber, poartă un Rolex fals până când îţi vei permite unul autentic! Sau „Prefă-te că ai succes până când vei avea succes.”
Cu minciuna ne întâlnim zi de zi în politică, în reclame şi în viaţa profesională, dar şi în cea particulară, şi cu toate astea minciuna rămâne un tabu. Sociologii şi psihologii au demonstrat că într-o singură zi recurgem de cinci până la două sute de ori la „un mic subterfugiu” rostim doar jumătate de adevăr sau omitem detalii cu relevanţă pentru partenerii de discuţie. Iar la întrebarea „Tu minţi, din când în când?” răspunzi rapid printr-o nouă minciună. Doar nu ţi-ar mai acorda nimeni încredere dacă tocmai într-un asemenea moment ţi-ai găsi să fii onest.
Sociologii numesc modul nostru de abordare a căsniciei în societate „monogamie serială“, descriind astfel că schimbăm partenerii de-a lungul vieţii, dar încercăm cumva să îi oferim fidelitate partenerului din prezentul capitol al vieţii – „PCV”.
Antropologii ne numesc „poligami moderaţi“, făcând trimitere la faptul că suntem dispuşi să nu luăm fidelitatea foarte în serios, gândindu-ne bucuroşi şi la câte o escapadă amoroasă, cu toate că, în esenţă, preferăm să ne limităm la un singur partener.
Raportul dintre numărul amintirilor plăcute şi al celor neplăcute determină gradul de sănătate mentală. Această logică e atât de simplă, încât cercetătorii nu fac altceva decât să îi numere unui om amintirile, şi frumoase şi urâte. Corelaţia este de-a dreptul uimitoare: depresivii prezintă un raport de 1:1. Îşi aduc aminte, în cel mai bun caz, de tot atâtea experienţe plăcute cât proaste. Ceilalţi, cei scutiţi de depresii, ajung la un raport de 2:1 în favoarea amintirilor frumoase.
Minciuna poate fi mărturisită,dar
adevărul trebuie să îl păstrezi doar pentru tine.
Emil Steinberger
Bărbaţi, femei, minciuni
Vă propunem în continuare o scurtă digresiune într-o dimensiune cu totul aparte a minciunii. Industria farmaceutică şi medicii au tot interesul ca populaţia să sufere de tot soiul de afecţiuni. În ultimele decenii au fost schimbate valorile limită care indică o stare patologică, efectul fiind că o mulţime de oameni suferă de noi „tulburări“, deoarece rezultatele analizelor lor s-au plasat, brusc, în afara celor normale, iar ei s-au trezit peste noapte bolnavi, potrivit definiţiei, iar acum trebuie trataţi cu medicamente. Primele valori care au suferit modificări importante sunt ale tensiunii şi ale colesterolului.
Dar şi teza conform căreia menopauza ar produce tot atâtea dezastre ca o boală gravă, recomandând terapiile hormonale, a avut urmări deosebit de grave, deşi încă de la început s-au tras serioase semnale de alarmă. În momentul de faţă, mulţi cercetători sunt de părere că terapia cu hormoni expune pacientele la deosebit de grave.
Şi, nu de multă vreme, începând de prin 2008 şi utilitatea consumului de vitamine este pusă tot mai mult sub semnul întrebării.
Este cu mult mai recomandabil să-ţi etalezi inteligenţa prin ceea ce treci sub tăcere, decât prin ceea ce spui.
Arthur Schopenhauer
Din volumul în pregătire la Editura Baroque & Arts. Traducere din limba germana: Mihai Moroiu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
