Pe coperta I apare un fragment din Pascal Bruckner, caruia Dan Sociu, prin mijlocirea Vivianei Musa, a ajuns sa-i scrie epistole romanesti cu deschidere europeana. Stranse la un loc, acestea compun cartea de fata, pe a carei ultima coperta regasim si o recomandare haioasa a lui Andrei Codrescu. Deschizand, apoi, Urbancolia, dam peste un CV de o pagina, in care sunt mentionate si alte performante ale autorului. “In 2006, revista 22, in urma voturilor a peste 20 de critici literari, l-a desemnat ca fiind cel mai bun tanar poet al momentului.” “In 2007, la Colocviul Tinerilor Scriitori Cluj, a fost votat de colegii de generatie ca fiind cel mai popular tanar scriitor.” Herta Muller l-a invitat la Literaturfestival Berlin, in 2007, iar Mircea Cartarescu l-a recomandat pentru o bursa la Akademie Solitude, in 2008.
Trei lucruri se desprind din acest scrupulos inventar biobibliografic, incluzand referintele critice. Primul ar fi ca Urbancolia nu se poate sa nu fie citita ca o carte nemaipomenita. Al doilea, ca ludicul si relativistul Dan Sociu se arata extrem de serios si de preocupat cand este vorba de etalarea succeselor sale. Iar al treilea, si cel mai semnificativ din punctul meu de vedere, e ca tocmai aceasta afisare, cu intarirea exagerata a elementelor “de escorta”, indica nesiguranta tanarului autor. Nesiguranta poetului talentat care, trecand intr-un alt gen literar, ar vrea sa treaca si drept prozator.
Fata de poezie, romanul este mult mai popular. Iar o colectie ca Ego. Proza, de maxima vizibilitate, te poate proiecta pe un ecran panoramic, aducand notorietate, incasari, traduceri in limbi de circulatie internationala, contracte in strainatate, intrarea intr-un circuit incomparabil cu cel strict local. Dan Sociu forteaza, in mod vizibil, patrunderea intr-un sistem contemplat pana acum din afara. Intreaga autofictiune pe care o scrie este orientata in aceasta directie a exportului.
Un prozator veritabil n-ar face niciodata asa ceva. Esential este el, cu universul sau fictional; si abia apoi ne mai gandim si la restul lumii. Insusirile scriitorului (iritante, intr-o prima instanta, pentru departamentul de marketing) sunt incapatanarea, solipsismul, autismul. Dar, treptat, sistemul este obligat sa observe particularitatile subiectului, pentru a-l putea integra si utiliza. Sistemul e flexibil si adaptabil, nu creatorul. Te apuca un acces violent de ras daca te gandesti ca Proust ar fi putut scrie barem un rand pentru a satisface un tipar de succes comercial. Asa scriu, pe hectare intregi de coli editoriale, Cezar Petrescu, Sandra Brown, George Sovu, Pavel Corut...
In spiritul si cu retetele lor adaptate si-a redactat Dan Sociu Urbancolia, adaugand o nota autoironica si parodica menita sa faca produsul mai digerabil. Cartea se citeste intr-o ora si se lasa acoperita de uitare inca mai rapid. Ceea ce se retine este efortul autorului de a bifa, punct cu punct, trendurile literare. Autofictiune si mizerabilism? OK, folks, iata autofictiune si mizerabilism. Dan Sociu, eroul onanist al cartii scrise de Dan Sociu (acum o sa apara Naratologul de serviciu si o sa ne explice, inca o data, diferentele dintre cei doi), cu viciul lui solitar si cu fata oarecum dezagreabila (“Cearcane, vinisoare sparte pe obraji si pe gat, cosuri, dinti stricati”), este antieroul perfect. “Delicios de pasiv”, “gaga rau”, alcoolizat si melancolizat, daca nu idiotizat de atmosfera provinciala si de propria-i neputinta in toate cele. Doriti cumva amintiri din comunism? Autorul ofera un capitol intreg, calificandu-l ca “obligatoriu” pentru a ne arata ca mentine o distanta ironica. El stie, ca si noi, ca amintiri despre comunism s-au tot scris in ultimii ani, si atunci se arata ludic si lucid, cu ecart, postmodern in toata puterea cuvantului.
Sa nu ignoram insa teoriile conspirationiste, in mare voga dupa Revolutie si irigand subteran scoala de proza a maestrului Pavel Corut. Urbancolia e realizata pe o schema conspirationista tare, marcata insa ca atare si astfel relativizata. Acolo unde Corut delireaza bland pe marginea conflictului dintre securistul patriot si bubulii diriguitori din umbra ai Planetei, Sociu vine cu o istorie si mai abracadabranta, trasa insa pe cantul dintre fictiv si nonfictiv. Un ofiter american antitero, specializat in torturarea prizonierilor, agent CIA, se deplaseaza in Romania si ajunge, impreuna cu o seducatoare tipa numita Diriga, la bietul onanist din Botosani. Derrin infiinteaza o televiziune prin cablu, CoCoTV, apoi un saptamanal, Curierul de Botosani, prin care se deruleaza reportaje cu copii amarati, orfani si pseudoorfani, din Moldova inecata in mizerie si bautura, A quoi bon? Copiii vor fi exploatati in diverse moduri si industrii. Ca material uman pe piata neagra medicala. In ramura pedofiliei si a pornografiei juvenile. In fine, intr-un asa-numit plan NOMA, dirijat de ofiterul Derrin si care prevede recrutarea unor Inocenti: copii si adolescenti est-europeni caracterizati de indiferenta, lipsa de afectiune si deruta morala.
Notele jenante ale cartii apar laolalta cu alibiurile autorului. Autofictiunea lui pare mizerabila fiindca perspectiva din care e scrisa este asumat mizerabilista. “Romanul” n-are nici o noima intrucat asta impune planul NOMA. Amintirile, confesiunile, dialogurile, scenele sunt joase pentru ca aceasta e altitudinea fixata de la bun inceput.
Incapabil de a scrie un roman, Dan Sociu a dat, in Urbancolia, un roman in bataie de joc, o zero-proza supralicitata ca o cacealma la poker. Iar Pascal Bruckner (care nici el nu e usa de biserica, dar este un prozator) figureaza aici pe post de mana moarta...
*) Dan Sociu, Urbancolia, Editura Polirom, Iasi, 2008, 208 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
