Analiză

Anul trecut bancile straine au tras in sus toata piata. Cota controlata: 44%

12.09.2003, 00:00 14

Cota detinuta de retelele de banci internationale pe piata romaneasca a crescut, intre 2001 si 2002, de la 38% la 44%, ritmul fiind mai alert decat in Europa de Sud-Est privita in ansamblu, unde cresterea a fost de 3%, la 62%, potrivit studiu comparativ  publicat de Bank Austria Creditanstalt. Din valoarea cumulata a activelor sectorului bancar roman, de 13,6 miliarde de euro, activele bancilor straine s-au cifrat la 6 miliarde de euro, valoare egala cu cea din Bulgaria, unde insa activele totale din sistem s-au ridicat in 2002 la 7,4 miliarde de euro.
Cresteri peste medie s-au mai inregistrat in Bosnia si Hertegovina, de la 31% la 56%, si in Bulgaria, de la 70% la 81%. Pe langa cele trei tari, au mai fost incluse in raport Croatia, Republica Ceha, Ungaria, Macedonia, Polonia, Serbia si Muntenegru, Slovacia si Slovenia.
Singurele intrari pe piata ale unor mari jucatori straini sunt posibile prin privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR), care incepe in aceasta toamna cu cei doi investitori institutionali - BERD si IFC, dar si a Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), care se afla insa de-abia intr-un proces de restructurare pregatitor pentru privatizare. Astfel s-ar inclina definitiv balanta in favoarea capitalului strain pe piata bancara.
BCR ocupa pozitia 20 in topul bancilor din Europa Centrala si de Est.
Dintre marile grupuri bancare prezente in regiune lipsesc din Romania banca belgiana KBC, francezii de la Credit Lyonnais, austriecii de la Erste Bank si italienii de la Intesa.
Posibilitatile reduse de extindere pe piata clientilor companii, preseaza o parte din bancile straine care s-au axat pe acest segment la jumatatea anilor '90, sa se orienteze si spre piata serviciilor de retail. Aceasta este singura posibilitate de a-si mentine pozitii de top pe piata bancara.
Activele Societe Generale/Banca Romana pentru Dezvoltare au fost, in 2002, de 984 milioane de euro (16,4% din activele totale ale bancilor straine), iar cele ale ABN Amro au atins 687 milioane de euro (11,4%).  Raiffeisen a inregistrat active de 681 miliarde de euro (11,3%) la finalul anului 2002, ING de 674 miliarde de euro (11,2%) si BA-CA/HVB de 546 miliarde de euro (9,1%).
Principalele banci din Romania au fost Banca Comerciala Romana, cu active de 4,195 miliarde de euro, reprezentand 30,8% din activele sectorului bancar, BRD (1,923 miliarde de euro - 14,1%), Casa de Economii si Consemnatiuni (1,027 miliarde de euro - 7,5%), ABN Amro (687 miliarde de euro - 5%) si Raiffeisen (681 milioane de euro - 5%).
Dupa criteriul activelor, Banca Comerciala Romana s-a situat pe locul 20 (locul 21 in 2001) in clasamentul bancilor regionale, avand active de aproximativ cinci ori mai reduse decat lidera clasamentului - banca poloneza PKO BP (20,663 miliarde de euro). In primele zece locuri s-au mai situat bancile CSOB (Republica Ceha), Bank Pekao (Polonia), Ceska Sporitelna (Republica Ceha), Komercni Banka (Republica Ceha), PBH BPK (Polonia), OTP (Ungaria), Bank Handlowy Nova (Polonia), Ljubljanska Banka (Slovenia) si ING Bank Slaski (Polonia).
In 2002, activele bancare totale din Europa Centrala si de Est au fost de 341 miliarde de euro, in scadere cu 3,1%, cele apartinand bancilor straine cifrandu-se la 210,5 miliarde de euro (62% din total).
Fata de 2001, activele totale din regiune ale bancilor internationale au crescut cu 2%, ceea ce semnaleaza ca expansiunea regionala a acestor institutii continua, desi intr-un ritm mai lent decat in anii trecuti. In 2001, cota bancilor straine a avansat cu 34%.
"Cu toate acestea, piata bancara din Europa Centrala si de Est a sfidat incetinirea cresterii economice globale si a inregistrat crestere, spre deosebire de alte piete. Cresterea va continua in anii urmatori", a apreciat Martin GrA1ll, directorul diviziei Europa Centrala si de Est la Bank Austria Creditanstalt (BA-CA).
Expertii BA-CA prognozeaza ca piata bancara central si est-europeana va consemna o rata medie anuala de crestere de 9% pana in 2006.
Expectativele se bazeaza pe observatia ca rolul institutiilor financiare este inca redus in aceste tari. Activele bancare raportate la PIB reprezinta putin peste 75%, comparativ cu 200% in zona euro.
Sectorul bancar regional va fi impulsionat si de apropiata extindere a Uniunii Europene, integrarea urmand sa mareasca stabilitatea sistemului financiar. Pietele din zona vor deveni tot mai atractive pentru investitorii internationali, conform BA-CA.
Expertii institutiei apreciaza ca doi factori prezenti in piata bancara central si est-europeana - ratele de crestere peste medie ale veniturilor personale si nivelul de utilizare a produselor sub medie -, alaturi de scaderea dobanzilor si inflatia relativ stabila, indica un potential important de expansiune pentru bancile din regiune.
Raportul mai subliniaza ca cea de-a doua faza de consolidare a inceput deja in sectorul bancar regional, mai multe banci retragandu-se din regiune in ultimul an. In 2002, Bayerische Landesbank a vandut subsidiara bancara croata Rijecka Banka, Bankgesellschaft Berlin s-a retras din Republica Ceha si a vandut participatia la capitalul Zivnostenska Banka catre UniCredito. "Si alte institutii vor parasi piata in urmatorii ani, continuand cel de-al doilea val de consolidare", a afirmat Marianne Kager, economist-sef la Bank Austria Creditanstalt.
Datorita faptului ca Europa de Sud-Est inregistreaza cel mai mare avant din regiune, Bank Austria Creditanstalt, parte a grupului bancar HVB, si-a manifestat intentia de a-si continua expansiunea in zona. In 2002, a cumparat Splitska Banka (Croatia) si banca Biochim din Bulgaria, deschizand totodata o subsidiara bancara in Bosnia-Hertegovina. In primul semestru din 2003, banca a deschis o reprezentanta in Macedonia, iar in iulie a semnat acordul de cumparare a Central Profit Banka din Bosnia.
In regiunea Europei Centrale si de Est, bancile austriece au cea mai solida pozitie, cu 27,6% din piata (inclusiv BA-CA), situandu-se la o distanta apreciabila de bancile italiene (14,6%) si bancile belgiene (11,9%). Cele trei tari sunt urmate de Germania (8,9%), SUA (8,3%), Franta (7,5%) si Olanda (7,4%).
In functie de valoarea activelor, pozitia de lider regional revine grupului bancar KBC (Belgia), cu 24,2 miliarde de euro, care este urmat de Erste Bank (21 miliarde de euro) si de Bank Austria Creditanstalt (19,7 miliarde de euro). UniCredito, cu active de 17,3 miliarde de euro, ocupa cea de-a patra pozitie si depaseste Citigroup (12,7 miliarde de euro).
Reteaua Bank Austria Creditanstalt acopera 11 state din regiune (excluzand CSI si tarile baltice), RZB este prezenta in 10 state, UniCredito activeaza in noua state, iar unitatile Volksbank deruleaza operatiuni in opt state. KBC si Societe Generale sunt reprezentate, fiecare, in sapte tari.
Economistul-sef al Bank Austria Creditanstalt, Marianne Kager, estimeaza ca, pana in 2006, piata bancara central si est-europeana va avansa cu 42%, la 499 miliarde de euro.
O crestere deosebit de puternica - 51% - se va consemna in segmentul imprumuturilor, de la 150 miliarde de euro la 226 miliarde de euro. "Pentru a putea utiliza acest potential, o banca internationala trebuie sa aiba o prezenta locala bine ancorata. O banca ce intentioneaza sa intre in acest moment in regiune ar fi in mare intarziere", a mai apreciat Kager. razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO