Analiză

Bursele internationale isi deschid portile pentru romani. Oare?

07.01.2003, 00:00 11

De la 1 ianuarie romanii pot cumpara oficial actiuni in strainatate, in urma ridicarii restrictiilor privind fluxurile de capital. In portofoliul oricarui investitor roman pot exista actiuni celebre - General Electric, Microsoft sau IBM in loc de Petrom, BRD sau SIF, asta daca se vor dovedi mai rentabile. Dar, daca General Electric creste cu 15% intr-un an, ceea ce inseamna mult pentru marii investitori straini, BRD poate creste cu 20% in echivalent dolari; in acest caz actiunea romaneasca este mai rentabila.

Unde poti investi
Dupa trei ani de rezultate negative, printre care se numara si scaderea cu 32% pe parcursul anului trecut a indicelui bursier Dow Jones Stoxx Index, calculat pe baza a 600 dintre cele mai performante companii europene, inceputul anului 2003 isca controverse printre analistii in strategii bursiere.
Optimistii cred ca piata ar putea creste cu 20%, recuperand o parte din pierderile anului trecut, iar cei mai putin increzatori mizeaza pe castiguri de pana la 10%.
"Principala caracteristica a pietei valorilor mobiliare este aceea ca actiunile vor creste, dar nu spectaculos, in vreme ce obligatiunile vor pierde din valoarea lor de piata", spune Abhijit Chakrabortti, global equity strategist in cadrul JP Morgan, estimand o crestere medie a burselor globale de circa 15% in 2003.
La nivel global, chiar si cei mai increzatori sunt de acord ca Europa nu este un plasament bun, deoarece dezvoltarea economica si profiturile sectorului corporatist vor creste mai rapid in Statele Unite, iar companiile asiatice vor fi cele care vor profita cel mai mult de pe urma redresarii economiei globale. Previziunile expertului de la JP Morgan sunt de 10%, pana la 12%,an privinta ritmului de crestere a burselor europene, comparativ cu 15% in Statele Unite si un salt de 20% a pietelor asiatice, inclusiv a celei japoneze.

Un an de cosmar
Cu siguranta, 2002 a fost unul dintre anii de cosmar pentru investitori: companiile si-au micsorat continuu estimarile de profit, indicii bursieri au inregistrat cresteri in doar trei luni ale anului, iar declinul pietei bursiere globale a fost cel mai dramatic, din 1974. Doua prabusiri majore au avut loc in iunie-iulie, si apoi in septembrie si la inceputul lunii octombrie, iar toate cele 18 sectoare industriale reprezentate in compozitia indicelui Stoxx index, au inregistrat scaderi procentuale de peste 15%.
Cele mai dezastruoase pierderi le-au inregistrat sectorul tehnologic, care s-a dovedit extrem de vulnerabil la miscarile pietei, si cel de media, care a fost zguduit de evolutia aproape de colaps a gigantului grup francez Vivendi Universal. Descurajati de asemenea pierderi record, investitorii s-au concentrat pe obligatiuni, ceea ce a adus nivelul randmentului bondurilor guvernamentale europene la un nivel atat de scazut incat se situeaza sub profiturile pe termen lung promise de companiile de asigurari clientilor, iar ratele pietelor monetare sunt chiar mai putin atractive.

Totusi, actiunile sunt de preferat
Richard Davidson, seful echipei de strategie pe titluri mobiliare europene, de la Morgan Stanley, unul dintre cei mai rezervati analisti ai anului trecut, crede ca actiunile vor reprezenta o alternativa mai avantajoasa investitiilor in obligatiuni in 2003, pe masura ce profiturile sectorului corporatist european sunt in crestere pentru prima data din 2000. Davidson avertizeaza investitorii in privinta actiunilor din sectorul bunurilor de larg consum si a produselor alimentare, care sunt supraevaluate, in opinia sa. Actiunile companiilor farmaceutice vor avea un start timid in 2003, dar ar trebui sa inregistreze o evolutie superioara mediei pietei, pe intreg anul.
Chakrabortti, de la JP Morgan, se declara in favoarea actiunilor companiilor din sectoarele cu evolutie ciclica, cum sunt cele industriale, din domeniul calculatoarelor si a producatorilor de semiconductoare, dar nu si cand este vorba de Europa: "Suntem in favoarea actiunilor industriale, la nivel global, insa cele care sunt disponibile in Europa sunt de calitate scazuta".

Anul trecut, pierderi cumulate de 2,8 trilioane dolari
Dupa ce 2002 a adus cea mai dramatica prabusire a cursului bursier din anii 1970, investitorii spera intr-o redresare a pietei americane de capital anul acesta, incurajati de tendinta de crestere a principalilor indici bursieri, care la inceputul lunii octombrie si-au revenit de al nivelul minim al ultimilor cinci ani. O situatie similara de revigorare aparenta s-a inregistrat insa si anul trecut, fara ca trendul ascendent sa poata fi mentinut mult timp.
Dupa trei ani consecutivi de evolutie nefavorabila a pietelor, reprezentand cea mai indelungata perioada de pierderi bursiere din ultimele sase decenii, investitorii americani nu mai au incredere in previziunile optimiste, care pot fi oricand demolate de izbucnirea conflictului armat in Irak sau de cresterea somajului.
Indicele bursier de referinta de pe piata americana, Dow Jones Industrial Average, a scazut cu 16,8% anul trecut, cel mai mare declin anual inregistrat din 1977, iar indicele compozit Standard & Poor's 500 a pierdut 23,4%, in cel mai dificil an, din 1974.
Investitorii au suferit pierderi cumulate de 2,8 trilioane dolari, din investitiile in actiuni ale companiilor americane in 2002, dupa cum rezulta din scaderea valorii de piata a indicelui Wilshire 5000, care ia in calcul aproape toate companiile americane listate la bursa. Valoarea totala a actiunilor americane a atins 17 trilioane dolari in martie 2000, si a scazut la circa 10 trilioane la sfarsitul lui 2002.
Optimistii subliniaza ca un al patrulea an consecutiv de pierderi ar fi un eveniment putin probabil si iesit din comun, deoarece acest lucru s-a intamplat doar o singura data in secolul trecut, intre anii 1929-1933, si tot o singura data in secolul al XIX-lea, intre anii 1836-1839, spune Phil Roth, analist in cadrul firmei new-yorkeze de brokeraj Miller Tabak & Co.
Parerile investitorilor sunt insa impartite. In vreme ce unii spera intr-o redresare in forta, altii cred ca balonul de sapun din sectorul tehnologic nu a fost pe deplin amortizat.
Datele istorice sugereaza ca, in cazul unei reveniri, aceasta va fi una puternica. In 1991, dupa o perioada mai scurta de declin al pietelor, indicele bursier Dow Jones a crescut cu 20%, iar in 1975, dupa doi ani de pierderi, acesta a castigat 38%. Media valorii de piata a actiunilor companiilor celor mai performante (blue-chips) a crescut spectaculos cu 67% in 1933, dupa marea criza. Totusi, majoritatea analistilor sunt mai rezervati referitor la redresarea macroeconomica si la revenirea burselor, deoarece recesiunea a fost de aceasta data mai blanda. Estimarile expertilor de pe Wall Street ajung pana la 10% in ceea ce priveste cresterea indicelui Standard & Poor's 500 pentru anul 2003, insa subliniaza ca exista factori care pot amplifica evolutia burselor. O rezolvare rapida a conflictului din Irak, de exemplu, ar duce la castiguri rapide din cresterea cursului bursier. De asemenea, deprecierea masiva a dolarului ar stimula exporturile si ar aduce profituri substantiale companiilor multinationale. Relansarea vanzarilor, in contextul reducerii masive a costurilor, ar putea creste profiturile cu 15% sau 18%, in loc de 10%, spune Fred Taylor, de la firma new-yorkeza de servicii financiare, U.S. Trust.
Cursul bursier va reactiona probabil la acest gen de stiri, insa pe fondul neincrederii generale in evolutia pietelor bursiere, este dificil de prevazut amploarea impactului, motiv pentru care majoritatea analistilor estimeaza castiguri modeste pentru 2003.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO