Chiar daca s-ar fi crezut ca s-au vandut toate biletele de concediu in Insulele Cayman, un paradis fiscal cu traditie, companiile interesate mai pot gasi inca cazare de lux pentru fondurile scapate de sub povara taxelor si impozitelor din tara de bastina.
Dupa scandalul Enron, sarmul Caraibelor pare sa fi atras si miliardele lipsa din conturile Parmalat, intr-un scenariu demn de Triunghiul Bermudelor. Situatia companiei italiene a ajuns pe prima pagina a ziarelor de indata ce s-a aflat ca una dintre filialele instalate in Caraibe a mintit in legatura cu existenta a circa 3,9 miliarde euro. Filiala Bonlat era detinuta de o firma din Malta, care la randul sau apartinea unei companii luxemburgheze detinuta de Parmalat.
Din nou, problema delicata a paradiselor fiscale a ajuns in atentia mass-media si a comunitatii de afaceri, aducand noi dispute si controverse, desi zona ar trebui sa fie mai presus de orice banuiala din moment ce majoritatea marilor banci din lume au filiale aici, cele mai mari firme de avocatura sunt la curent cu fiecare dolar care trece prin conturile clientilor lor, iar marile companii de audit controleaza derularea acestor operatiuni perfect legale.
Si totusi, misterul persista: "preferam sa nu ne pronuntam asupra acestui subiect", declara una dintre companiile din fostul "Big Five" (devenit "Big Four" tot in urma unui scandal izbucnit din Caraibe). PricewaterhouseCoopers, KPMG, Deloitte & Touche si Ernst & Young sunt toate reprezentate in Caraibe, darn u comenteaza asupra afacerilor mai dubioase ale marilor corporatii globale, care pot avea, ca petrolistii de la Total, filiale in Barbades, Bermude sI Panama. Nu se pot obtine precizari nici in ceea ce priveste natura serviciilor "complete de administrare de fonduri direct, sau prin intermediul filialelor CLMS (Jersey) sau CLMS Bahamas" oferite de banca franceza Credit Lyonnais companiilor, conform website-ului bancii.
Tot pe internet BNP Paribas semnaleaza ca filiala sa din Cayman se adreseaza "marilor companii", pentru ca ulterior sa dezminta ca ar lucra pentru companii: "functionam ca banca privata". In mod ilar, banca arunca vina asupra informaticianului care a facut website-ul si care se pare ca a inventat o filiala inexistenta in Bahamas. Apoi, reprezentantii bancii admit, pentru Le Figaro, ca activitatile cu pricina sunt de fapt operatiuni banale de trezorerie si reasigurari. "Centrele noastre offshore exploateaza doar supletea normelor juridice", spun angajatii altei banci franceze. Spre exemplu, o companie vrea sa titlurizeze un portofoliu de creante, creind o structura financiara ad hoc in Insulele Cayman sau in alt loc privilegiat din punct de vedere fiscal. Acest vehicul financiar poate incasa capitalurile, fara a fi nevoie macar de o nota de informare. Cu banii recoltati, firma poate rascumpara creantele companiei, fara ca tranzactia sa atraga atentia fiscului, fiind vorba de o entitate locala.
"Normele de drept care reglementeaza contractele sunt flexibile, procedurile de emisie a valorilor mobiliare sunt flexibile, iar fiscalitatea este minimala", explica un avocat francez specializat in drept comercial. "Totul este legal, si aplicam aceleasi norme prudentiale bancare ca si in Franta", arata un bancher.
In privinta reasigurarilor, lucrurile sunt la fel de simple. Marile companii sau firmele de asigurari, prefera sa-si regrupeze primele in centre offshore, unde nu sunt impozitate. Pe scurt, este vorba de optimizare fiscala.
Cum ramane atunci cu evaziunea fiscala?
Confruntati cu aceasta intrebare, avocatii francezi scot rapid articolul 209-B din Codul fiscal general, care prevede ca o companie franceza care detine mai mult de 10% dintr-o alta firma, trebuie sa plateasca impozite statului francez pentru rezultatele acestei entitati. In practica insa este dificil de identificat proprietarul ultim al unui trust, spun avocatii. "Noi ne auditam clientii cu aceeasi rigoare peste tot in lume", spune Luc Decornoy, presedintele KPMG Franta. "Este adevarat insa ca existenta unui numar mare de norme diferite ne ingreuneaza controalele", admite Decornoy.
Ultima dovada a perfectei integrari a centrelor offshore in structurile corporatiste o reprezinta noile contracte pe care acestea le pot incheia cu tarile "normale". Din acest punct de vedere, Insulele Cayman sunt exemplare, bursa de aici fiind recunoscuta din 1999 de London Stock Exchange, astfel incat la Londra sunt admise la tranzactionare valori mobiliare emise in Cayman, mai ales titlurile fondurilor speculative din Insule. In plus, din 2001, tranzactiile cu titluri ale acestor fonduri pot fi finalizate la Bruxelles, prin sistemul Euroclear.
In ciuda solutiilor fiscale si juridice pe care le permite, sistemul creeaza si anumite dileme sociale. "Problema este ca aceste capitaluri reprezinta bani obtinuti din acte de coruptie si crime, care pot fi spalati foarte usor prin aceste mecanisme, datorita opacitatii ststemului, astfel incat nu poti sti cine iti sunt partenerii de afaceri", spune Rene Ricol, presedintele IFAC (federatia mondiala a expertilor contabili). "Putem sa ne amagim cu ideea ca am putea reda transparenta acestor centre offshore, dar in realitate acest lucru nu este posibil".
Colapsul Enron ilustreaza acest paradox. Compania inregistra intense activitati de tranzactionare, dar fara respectarea normelor prudentiale, si asta se intampla dupa ce in 1998, deturnarea fondurilor LTCM tragea un semnal de alarma referitor la consecintele flexibilitatii exagerate.
Iar acestea nu sunt decat doua exemple extreme printre miile de potentiale cazuri similare, care ar trebui sa preocupe autoritatile fiscale. " In Franta, directorul unei agentii bancare locale este obligat sa semnaleze toate operatiunile care depasesc 8.000 de euro, ceea ce este incurajator, dar in schimb, permitem ca miliarde de euro sa circule nestingherite prin centrele offshore, ceea ce este absurd ", subliniaza Ricol. " In cursul unei anchete, am acces la situatiile financiare raportate in Franta in 48 de ore, si daca observ iesiri suspecte de capital in strainatate, pot cere informatii suplimentare. In cazul unor tari aceasta cerere poate fi indeplinita dupa luni sau ani de asteptare ", explica judecatorul de instructie Renaud Van Ruymbeck.
Pentru moment, comunitatea internationala de afaceri predica transparenta. Organizatia Transparency International, prezidata de Daniel Lebegue, recomanda la randul ei " suspendarea tuturor relatiilor financiare cu centrele offshore necooperante ", aceasta fiind si recomandarea OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica). Uniunea Europeana si Statele Unite sunt insa mai putin categorice asupra acestui subiect.
Evaziunea tulbura Congresul SUA
Cresterea vertiginoasa a deficitului bugetar american, fraudele descoperite la companii cu renume precum Enron, Parmalat sau HealthSouth, si campania legislativa au reamintit alesilor in Congresul SUA, prea putin interesati pana acum, chestiunea evaziunii fiscale. Daca in anii '90 republicanii voiau sa limiteze responsabilitatile si mijloacele de actiune ale autoritatilor fiscale (Internal Revenue Service - IRS), au ajuns sa fie de acord cu vanatoarea celor care evita plata impozitelor.
Falimentul grupului energetic Enron, in decembrie 2001, explica usor aceasta schimbare de atitudine. Compania anuntase actionarilor sai ca a obtinut un profit de 2,3 miliarde de dolari intre anii 1996-1999; in acelasi timp insa, in declaratiile fiscale ale Enron aparea o pierdere de 3 miliarde de dolari. Pentru a organiza toata aceasta "pacaleala", destinata evitarii platii impozitelor, Enron infiintase 881 de filiale offshore, dintre care 692 in insulele Caiman.
O serie de bilanturi din diferite parteneriate neincluse in registrele contabile incepand cu 1997 au permis companiei energetice sa nu inregistreze contabil datorii in valoare de 500 milioane dolari. Aranjamentele si operatiunile au fost atat de complexe, ca chiar si acum, la mai bine de doi ani dupa faliment, expertii autoritatilor fiscale americane inca nu reusesc sa afle toate subtilitatile.
Cazul Enron nu este insa unic. General Accounting Office (GAO), echivalentul american al curtii de conturi, a anuntat luna trecuta ca a descoperit peste 400.000 de contribuabili despre care se crede ca ar fi implicati in diverse scheme de evaziune fiscala. In majoritatea cazurilor, contribuabilii apeleaza la aceste paradisuri fiscale. GAO estimeaza de asemenea ca prin aceste scheme, bugetului federal american ii scapa printre degete 40 miliarde de dolari.
La randul lor, membrii Congresului au decis sa ia masuri impotriva consultantilor fiscali care aproba astfel de operatiuni. Senatorii americani ancheteaza si conditiile in care un fost inalt oficial al IRS, Sean Foley, responsabil cu negocierile dintre autoritatile fiscale si companiile multinationale, a fost angajat de un gigant al auditului, KPMG. Rolul sau consta in prezent in a explica reglementarile pe care chiar el le modificase, in perioada in care lucra pentru IRS. Astfel de "transferuri" de la IRS in sectorul privat ar putea fi blocate in lunile viitoare.
Totusi, administratia Bush nu si-a schimbat parerea in privinta politicii sale, anuntate in luna iulie a anului 2001, de catre Paul O'Neill, secretarul Trezoreriei. Acesta a declansat o controversa in sanul OCDE (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), denuntand eforturile unor state care, sub pretextul ca lupta impotriva evaziunii fiscale, vor sa impiedice concurenta fiscala intre tari.
"Ma deranjeaza presupunerile potrivit carora un nivel de impozitare scazut este considerat in mod obligatoriu suspect", a declarat O'Neill.
Cateva luni mai tarziu, evenimentele din 11 septembrie 2001 au determinat Statele Unite sa se mobilizeze, fortand paradisurile fiscale sa coopereze cu statele dezvoltate pentru a descoperi si distruge circuitele ascunse de finantare a retelelor teroriste.
Washingtonul refuza in continuare sa considere centrelor offshore "vinovate" pentru practicile lor. Cu toate acestea, diplomatii americani fac presiuni asupra micilor state pentru a le convinge sa coopereze cu autoritatile fiscale in cautarea teroristilor si a posibilelor fraude. Deja au fost incheiate acorduri de schimb de informatii cu Aruba, Antigua si Barbuda, cu insulele Bahamas, insulele Virgine britanice, Insulele Caiman, Guernesey, insula Man, insula Jersey si Antilele olandeze.
OCDE versus Uniunea Europeana
Desi OCDE incearca din 1996 sa impuna un grad mai mare de transparenta in functionarea cetrelor offshore, anul trecut Uniunea Europeana a dat o lovitura grea reformelor in curs de adoptare.
Dupa ani de negocieri, OCDE a reusit sa convinga in jur de 30 de centre offshore, printre care insulele Caiman, Bermuda, Malta si Cipru, sa transmita incepand cu anul 2006 informatii privitoare la detinatorii de conturi bancare. Intelegerile incheiate au reprezentat o mica revolutie pentru aceste "micro-tari" care au facut din secretul bancar esenta activitatilor lor. Numai cinci state - Andorra, Liberia, Liechtenstein, insulele Marshall si Monaco - au ramas pe lista neagra a organizatiei mondiale. Chiar si Nauru, o mica insula din oceanul Pacific, a fost stearsa de pe aceasta lista cu o luna in urma.
In anul 2003, Europa a dat insa proiectului OECD lovitura dupa lovitura. In ianuarie, Uniunea Europeana a "iertat" trei dintre statele sale membre, Luxembourg, Austria si Belgia, de furnizarea informatiilor de ordin fiscal catre organizatia mondiala. In schimb, acestea vor preleva prin retinere la sursa impozitele aferente veniturilor din dobanzi obtinute de titularii depozitelor. In primii trei ani de la intrarea in vigoare a directivei europene, in 2004, aceste state vor preleva 15% din impozite prin retinere la sursa, in al patrulea si al cincilea an cota va creste la 20%, iar incepand cu 2010 nivelul va ajunge la 35%. Trei sferturi din incasari vor fi retrocedate tarii de origine a detinatorului depozitului respectiv. Insa cum poate fi cineva sigur ca nivelul impozitelor corespunde realitatii, in conditiile in care se mentine cea mai stricta confidentialitate a operatiunilor bancare?
Lovitura de gratie a UE a venit doua luni mai tarziu. Dupa o disputa intre cele 15 state ale Uniunii si Elvetia, aceasta din urma a reusit sa mentina in vigoare reglementarile privind secretul bancar. Cu toate acestea, Europa si-a aratat coltii, amenintand chiar confederatia elvetiana cu sanctiuni in cazul in care va refuza sa coopereze.
Situatia s-a rezolvat intr-un final, dupa ce Elvetia a fost convinsa sa semneze un acord asemanator cu cel incheiat cu Austria, Luxembourg si Belgia. Este inutil sa se mai precizeze ca in urma acestui acord cu Uniunea Europeana, nici Elvetia nu mai trebuie sa indeplineasca cerintele OCDE.
Ultimele noutati arata ca Elvetia este pe punctul de a inscrie in constitutie prevederea privind secretul bancar. Consiliul national, una din cele doua camere ale parlamentului, a votat o motiune in acest sens in decembrie 2003.
In aceste conditii, era foarte previzibil ca Insulele Caiman si alte paradisuri fiscale se vor declara lezate prin acordurile incheiate chiar de ele cu organizatia internationala. Mai mult, proiectul OCDE nu mai include Hong Kong-ul, si nici Singapore. Imediat dupa reuniunea din octombrie 2003, St. Vincent si Grenadine s-a razgandit in privinta angajamentelor anterioare. Celelalte paradisuri fiscale cer acum OCDE sa gaseasca o modalitate prin care sa se mentina o oarecare egalitate intre ele si concurentii lor pe plan fiscal.
Parmalat, pierdut prin paradisuri fiscale
Cel mai recent scandal, care a tinut multe saptamani prima pagina a ziarelor, are in centru grupul agroalimentar italian Parmalat, al carui fondator, Calisto Tanzi, si mana sa dreapta, Fausto Tonna (directorul financiar), si-au insusit fonduri de miliarde de dolari.
Dificultatile companiei au iesit la iveala la sfarsitul anului trecut, totul incepand in momentul in care Parmalat nu a reusit sa incaseze 560 milioane de dolari din vanzarea unui pachet de actiuni ale Epicurum, un fond obscur de mare risc din Insulele Cayman. Tot in luna decembrie, Bank of America a informat firma de audit a Parmalat, Grant Thornton, ca Bonlat Financing Corporation, o subsidiara din Insulele Cayman, nu figureaza cu nici un cont in valoare de 3,9 miliarde de euro in evidentele bancii. In urma anchetei a reiesit ca Gianfranco Bocchi, vicepresedinte al Parmalat, a falsificat o scrisoare care atesta existenta acestui cont. Pe 27 decembrie, un tribunal din Parma a declarat ca grupul italian este insolvabil.
Mai tarziu, autoritatile care investigheaza disparitia unor fonduri ale companiei evaluate la peste 14 miliarde de dolari au descoperit ca Parmalat detinea o retea impresionanta de filiale offshore.
Una dintre acestea, Satalux, era inregistrata in Luxemburg si pare a fi in centrul operatiunior organizate de Tanzi. Satalux este detinuta de doua companii apartinand familiei Tanzi, ambele avand sediul in cutii postale. Consiliul de administratie al Satalux era format din trei membri: unul era Eric Fort, avocat la Mercuria, o filiala a celui mai mare cabinet de avocatura luxemburghez, Arendt & Medernach (A&M), care s-a ocupat de inregistrarea in Luxemburg a firmei offshore. Ceilalti doi erau NYTE Investments, companie cu sediul in Delaware, un paradis fiscal de pe coasta estica a SUA, si o persoana cu nume fals, cu domiciliul in New York.
Chiar si firma de contabilitate, Themis Audit, era inregistrata intr-un paradis fiscal - Insulele Virgine britanice. Potrivit anchetei autoritatilor, Satalux a ajutat la deturnarea celor aproximativ 500 milioane de dolari detinute de misteriosul fond Epicurum, ale carui active au disparut fara urma.
O alta societate infiintata de Mercuria, numita Third Millenium ("al treilea mileniu"), apartinea lui Fausto Tonna. Actionarul cel mai important al acestei cutii de scrisori era chiar fondul Epicurum. Dizolvata in iulie 2003, Third Millenium a publicat bilantul de lichidare fara a convoca adunarea generala extraordinara a actionarilor.
Unul din cei mai importanti avocati de la A&M, Paul Mousel, a declarat pentru ziarul Le Monde, dezvinovatindu-se: "Cand o companie straina, foarte cunoscuta, vine la Luxemburg pentru a infiinta o societate cu scopul de a emite obligatiuni, intermedierea fiind asigurata de un grup de banci cu reputatie, prestatorii de servicii financiare nu-si pun nici un fel de intrebari".
Gelcaux este o companie belgiana care s-a ocupat de infiintarea in Luxemburg a trei filiale ale Parmalat: Parmalat Soparfi, Food Reinsurance si Newport. Aceste firme au in comun un obiect de activitate vag, bilanturi cu pierderi, cosmetizate periodic pentru a fi prezentabile, participatii incrucisate si prezenta in consiliul de administratie a lui Fausto Tonna. De la Parmalat Soparfi pornea lantul de participatii inregistrate in insulele Caiman, prin care au trecut fonduri ilicite.
In urma anchetelor a reiesit ca Marele Ducat de Luxemburg a fost "sufletul" operatiunilor Parmalat. Valoarea totala a imprumuturilor obligatare contractate se ridica la 7,5 miliarde de euro, toate titlurile financiare emise fiind cotate la bursa luxemburgheza.
Mici, dar cu burse
Liderii a opt state din regiunea Caraibelor planuiesc de mai bine de un an crearea unei aliante economice si unificarea pietei valorilor mobiliare din regiune, care de cativa ani de zile se straduie sa atraga atentia investitorilor si a comunitatii internationale de afaceri, care sunt mai interesati de infiintarea diverselor vehicule financiare aici, si nu de tranzactii bursiere.
Bursa estica a titlurilor de valoare din Caraibe (Eastern Caribbean Securities Exchange) a reusit sa atraga pana in prezent doar doua companii care au dorit sa fie listate pe aceasta piata, pe care ritmul tranzactiilor este abia moderat.
In viziunea diverselor guverne care iau parte la Organizatia Statelor din Estul Caraibelor, aceasta bursa tanara este "un instrument critic pentru dezvoltarea economiilor din regiune", contribuind la liberalizarea miscarilor de capital intre state. De asemenea, bursa Caraibiana joaca un rol important in planul Caricom (Carribean Community) de a creea o piata regionala prin conectarea operatiunilor cu pietele bursiere mai vechi, din Barbados, Jamaica si Trinidad-Tobago.
Printre avantajele care vor fi oferite companiilor pentru a incuraja inscrierea lor la bursa se numara scutirea de taxe. De asemenea, guvernele caraibiene intentioneaza sa dezinvesteasca mai multe firme de stat si utilitati si pot fi oferite actiuni investitorilor privati si institutionali din regiune.
Totusi progresul tratativelor este ingreunat de aspectele particulare ale culturii de afaceri din insule, care sunt contrare planurilor de extindere a pietei bursiere, spune un bancher din regiune. Multe dintre companii sunt afaceri de familie si proprietarii acestora sunt reticenti fata de varianta listarii la bursa deoarece se tem ca vor pierde controlul in favoarea unor persoane din exterior si vor fi tinta preluarilor ostile.
Bursa est-caraibiana are un sistem de monitoare bazat pe tranzactii electronice si spera sa atraga mai multe dintre cele 28 de societati pe actiuni din insule, care totalizeaza o capitalizare la valoare contabila de circa 400 milioane dolari. Alte oportunitati sunt reprezentate de piata titlurilor de valoare detinute de stat, care totalizeaza 450 milioane dolari in regiune.
In ciuda startului lent, bursa din Caraibele de est are avantajul unui mediu de tranzactionare complet informatizat, in care platile sunt decontate la o zi de la incheierea tranzactiei, si este un element important pentru realizarea unei piete comune in insule, in opinia lui Baljit Vohra, presedintele bursei. "In prezent acordam o deosebita atentie tranzitiei de la pietele nationale individuale la o piata unica regionala".
andreea.melinte@zf.ro ; anca.stoicescu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
