Analiză

Recesiunea din Vest deviaza exporturile romanesti de mobila catre noi destinatii

03.10.2003, 00:00 25



Constranse de recesiunea economica din Occident, care le-a diminuat veniturile din export, companiile romanesti producatoare de mobilier isi indreapta atentia catre alte piete de desfacere. Olanda, Marea Britanie, tarile scandinave, dar si pietele Europei de Est au devenit tot mai atractive pentru exportatorii romani de mobilier.



Noua orientare se desprinde din datelele statistice, dar mai ales din declaratiile producatorilor, care vorbesc foarte des despre o schimbare de strategie.



"Se observa o crestere a exporturilor in tari precum, Anglia, Olanda, Suedia, Italia, in timp ce exporturile in Germania si Franta au ramas relativ constante. In acelasi timp, se constata o intensificare a eforturilor producatorilor pentru cresterea exporturilor pe pietele Europei de Est", spune Aurel Rizea, director executiv al Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania (APMR).



Exporturile cu destinatia Anglia si-au majorat ponderea in total de la 6% in primul semestru al anului trecut la 6,7% in prima parte a acestui an, arata datele semestriale furnizate de (APMR).



Principalele destinatii de export au ramas totusi Germania si Franta, ambele cu peste 20% din total.



"In Germania, unde recesiunea este foarte puternica, cererea de mobilier a scazut cu aproape 30%", spune Leon Grigore Gatina, director general al companiei Mobicrasna din Satu Mare, cu vanzari totale de circa 4 miliaone de euro. "Compania noastra incearca sa-si redirectioneze exporturile catre pietele nordice cum ar fi Suedia sau Norvegia", adauga el.



Firmele romanesti care vor sa intre pentru prima oara pe aceste piete, se lovesc de concurenta puternica, de gusturile si asteptarile diferite ale consumatorilor, costurile mai mari cu transportul, potrivit lui Gatina.



Veniturile realizate de exportatorii romani de mobila au fost anul acesta influentate de doi factori cu efecte contrare: pe de o parte recesiunea economica pe care au traversat-o statele occidentale a diminuat volumul vanzarilor pe aceste piete, iar pe de alta parte aprecierea monedei unice a dus la cresterea valorii in lei a exporturilor, avantajandu-i pe exportatori.



Pe primele sase luni ale anului 2003, exporturile de mobila au fost 348 milioane de euro, in crestere cu 5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In acelasi timp, si importurile au crescut cu 9,2% la aproape 50 de milioane de euro. In pofida conditiilor nefavorabile la export, ponderea acestora in totalul productiei a crescut anul acesta la 79% fata de 74%, anul trecut.





Mobexpert tinteste spre Balcani



Grupul Mobexpert, in schimb, mizeaza in viitor pe piata autohtona, dar si pe alte piete asemanatoare din Balcani: Bulgaria, fostele state iugoslave. Mobexpert, cel mai important grup din industria mobilei din Romania, anunta in aceasta vara un proiect de expansiune in Balcani prin constructia a cel putin cinci magazine in capitalele acestor state.



"Gusturile sunt asemanatoare cu cele ale romanilor, veniturile sunt similare, iar competitia nu este foarte puternica. In plus, in Bulgaria si fosta Iugoslavie nu exista magazine de acest gen, iar un centru comercial de dimensiunile IKEA nu se justifica", a spunea Dan Viorel Sucu, patronul companiei.



Pe de alta parte, insa, exporturile de mobilier in Est sunt limitate de taxele vamale mari impuse, potrivit lui Rizea.





Statele CSI: cerere mare, dar si riscuri mari



O alta piata spre care privesc cu interes producatorii romani de mobilier este cea a fostelor tari CSI. Desi au cerere destul de mare, aceste piete inspira neincredere exportatorilor romani. "In aceste tari, cererea este mare si factorul pret are o importanta foarte mare, ceea ce ii avantajeaza pe exportatorii romani", spune Maria Butunaru, manager adjunct la compania Mobex din Targu Mures, cu o cifra de afaceri anuala de 12 milioane de euro.



"Retinerile producatorilor fata de aceste piete sunt vin insa din faptul ca intre statul roman si aceste tari nu exista acorduri bilaterale care sa garanteze plata exporturilor in cazul in care importatorul nu isi onoreaza obligatiile. Pentru a exporta intr-o astfel de tara, firma solicita plata anterior livrarii marfii, ceea ce ingreuneaza foarte mult afacerea", afirma Butunaru.



Tot teama de incertitudine, dar si concurenta marilor grupuri externe sunt principalele motive pentru care producatorii romani privesc cu scepticism piata Rusiei.





"Explozia" ratelor...ceva mai tarziu



Piata interna este in prezent destul de mica - in jur de 20% din productia totala este vanduta la intern - insa dezvoltarea recenta a sistemului de vanzari in rate deschide drumul pentru cresterea vanzarilor in urmatorii ani. Analistii spun insa ca o explozie puternica a vanzarilor in rate pentru mobila - cum a fost cea pentru produse electrocasnice - nu va avea loc in acest an, ci , cel mai devreme la sfarsitul anului viitor.



Pe de alta parte, piata interna este disputata tot mai agresiv de importatori - in prima jumatate a anului, importurile de mobila au crescut cu 9% fata de anul trecut la 50 de milioane de euro. Cel mai mult se importa din Italia Italia, aproape jumatate de total, urmand Germania (cu 20%) si Franta (cu 10%). In timp ce importurile din Italia si Germania si-au diminuat usor ponderea fata de anul trecut, importurile din Franta au crescut de la 8% anul trecut, la peste 10% in acest an.



"Mobila din Italia si Germania, desi mai scumpa fata de mobila romaneasca, a fost preferata de unii consumatori cu venituri mai mari, pentru designul modern, accesoriile de cea mai buna calitate, incorporarea de aparatura electrocasnica de la firme renumite, finisaje atractive, desi materialele folosite nu difera de cele ale mobilei romanesti", a mai spus Rizea.



"In acelasi timp, consumatorii cu venituri mici prefera de multe ori mobila din Polonia, pentru preturile mai reduse, conditiile mai avantajoase de livrare si de plata, desi unele materiale nu sunt de cea mai buna calitate", a adaugat el.





Pe termen lung, crestere mai lenta



"Pentru acest an anticipam o crestere cu 10% a industriei mobilei, dar pe termen mai lung ritmul de crestere va fi mai mic, din cauza presiunilor concurentiale ale celorlalte tari deja membre ale comunitatii europene", a spus Aurel Rizea, presedinte executiv al APMR.



Calculata in dolari, productia de mobilier pe primele sase luni ale anului a crescut cu 18% fata de anul trecut, insa exprimata in euro productia a scazut a scazut foarte putin la 440 de milioane de euro.



Anul trecut, productia de mobilier a fost de 830 milioane de euro, din care aproape 650 de milioane de euro au fost exportate, iar 180 de milioane vandute pe piata interna. Importurile au fost de aproape 106 milioane de euro, ceea ce inseamna ca vanzarile totale pe piata din Romania au fost de 286 milioane de euro.



Numarul de companii romanesti care activeaza in industria mobilei era anul trecut de 3.100, iar pentru anul trecut nu exista inca informatii in acest sens.





Investitii mari in aval



In ultimii ani, mai multe companii au investit sume importante de bani in fabrici de procesare a lemnului din Romania, industrie in aval fata de cea a mobilei. Invrestitiile anunta o crestere a ofertei de placi de lemn, cherestea - materii prime pentru industria mobilei. Printre acestea se numara grupul Italian Frati si firma austriaca Holzindustrie Schweighofer, care au ales orasul Sebes pentru a investi 180 de milioane de dolari intr-o fabrici de placi din aschii de lemn (MDF, PAL), si 70 de milioane de euro intr-o fabrica de cherestea.



Firmele Losan din Spania si Werzalit din Germania au investit in fabrici de cherestea la Brasov, respectiv Lugoj, iar compania finlandeza Finnforest a construit doua fabrici la Comanesti si la Calarasi.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO