Numărul de autovehicule comerciale noi înmatriculate în România a crescut în primele unsprezece luni ale anului cu 1,7%, la 21.318 unităţi, potrivit datelor ACEA - Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile si ACAROM - Asociatia Constructorilor de Automobile din România.
Categoria de autovehicule comerciale reprezentată de utilitarele uşoare, sub 3,5 tone, a înregistrat un avans de 15% în perioada ianuarie-noiembrie, ajungând la un volum de 14.670 de unităţi.
În schimb, numărul de autovehicule comerciale de peste 3,5 tone s-a redus cu 20,2%, la 5.725 unităţi, scăderea fiind similară şi în cazul vehiculelor de peste 16 tone, volumul ajungând la 5.455 unităţi.
La nivel european, numărul total de vehicule comerciale noi înmatriculate a ajuns la 2,19 milioane unităţi, o creştere cu 3,9% faţă de perioada similară din 2016.
Topul ţărilor europene este condus de Franţa cu 450.365 unitati (+7.8%), Marea Britanie cu un volum de 387.905 vehicule comerciale (-4.6%) si Germania cu un volum de 337.639 unitati noi inmatriculate (+3.6%).
Pe segmente, segmente, LCV-urile (vehiculele comerciale usoare < 3.5to) reprezinta un volum de 1.822.913 unitati, o crestere de 4.6%, MHCV (vehiculele comerciale medii, intre 3.5 si 16 to) reprezinta un volum de 337.827 unitati, o crestere de 0.3%, HCV (vehicule comerciale grele >16 to) reprezinta un volum de 273.839 unitati, o crestere de 1.1%, iar segmentul microbuzelor si autobuzelor reprezinta un volum de 36.182 unitati, o scadere de 0.7% .