Auto

Au ajuns producătorii auto germani prea dependenţi de China?

Au ajuns producătorii auto germani prea dependenţi de China?

Autor: Bogdan Cojocaru

28.10.2020, 00:05 864

Una din trei maşini germane este vândută în China. Cea mai mare piaţă auto din lume se transformă din ce în ce mai mult într-o vestă de salvare pentru producătorii auto în timpul pandemiei de COVID-19. Însă acest lucru creează şi riscuri.

„Producătorii de automobile germani sunt foarte dependenţi de China“, a declarat pentru DW Stefan Bratzel, şeful Centrului pentru managementul sectorului auto (CAM). De exemplu, anul trecut VW şi-a vândut 40% din maşinile sale în China. Dependenţa a crescut deoarece piaţa americană şi cele europene au fost lovite mult mai dur de pandemie decât China.

„Piaţa auto chineză se recuperează în prezent şi va avea o scădere de 5% sau mai puţin anul acesta. Alte pieţe vor trebui să facă faţă unor pierderi mult mai mari“, a explicat Bratzel. El crede că dependenţa are două aspecte. Pe de o parte, faptul că în acest moment China „nu numai că salvează parţial industria germană, ci şi industria globală a automobilelor, deoarece piaţa îşi revine“ este pozitiv.

Pe termen lung, însă, China ar trebui privită mai critic. „Dependenţa mai mare a producătorului de piaţa chineză îl face pe acesta, de asemenea, un pic vulnerabil şantajului“, a spus el. Atingerea unui echilibru nu este ceva uşor deoarece China are cele mai ridicate rate de creştere şi va rămâne cea mai mare piaţă mult timp de acum încolo.

„De aceea nu te poţi retrage pur şi simplu“. Bratzel crede că producătorii ar trebui să depună eforturi pentru o poziţie echilibrată pe pieţele globale. Dacă în urmă cu trei luni constructorii auto germani contemplau neputincioşi pierderi de peste 20%, trimestrul trei le-a adus semne de redresare.

Ferdinand Dudenhöffer de la Centrul pentru Cercetări Auto (CAR) vede un rol cheie pentru China în redresarea industriei auto. „China va fi din nou locomotiva industriei auto, aşa cum a fost după criza financiară“, spune el. În schimb, el nu acordă încă o mare importanţă recuperării din Europa. CEO-ul Daimler Ola K‰llenius se aşteaptă la o cerere mare de la clienţii săi din China pentru o periodă îndelungată. În ultimii zece ani, piaţa de acolo a crescut dramatic, a spus recent K‰llenius. „Ne aşteptăm la cea mai mare creştere în China în următorii zece ani“, a spus el. În plus faţă de densitatea de maşini încă scăzută în ţara cu 1,4 miliarde de locuitori, Daimler beneficiază de creşterea avuţiei clasei de mijloc. Redresarea rapidă a cererii de maşini premium în China se poate explica şi prin faptul că cumpărătorii nu şi-au putut cheltui banii pentru vacanţe scumpe în străinătate şi au achiziţionat în schimb maşini noi. În ceea ce priveşte ideea că producătorii germani de automobile sunt prea dependenţi de China, Kallenius este mai reţinut. „Ar fi o decizie greşită să spunem că suntem prea dependenţi de China. Am pierde atâtea oportunităţi“.

 
AFACERI DE LA ZERO