Auto

Auris modifica conceptul de automobil compact in stilul specific Toyota

Auris modifica conceptul de automobil compact in stilul specific Toyota
04.04.2007, 18:08 27

Creat la centrul european de design din Franta al Toyota, modelul Auris urmareste sa muste o bucata buna din piata auto a modelelor compacte, de altfel cel mai important segment al industriei. In Romania segmentul compact a ajuns la finele anului trecut la vanzari mai mari de 50.000 de unitati, echivalentul a 25% din piata interna de autoturisme.
Dezvoltata din conceptul Auris Space, prezentat la Paris, si construita pe platforma modelului Corolla, Auris va contribui semnificativ prin tinta de vanzari de 200.000 unitati pe an la totalul de 1.200.000 de unitati, urmarit pentru toate modelele Toyota pana la finele lui 2008, in Europa. In Romania, lui Auris i s-a fixat o tinta de vanzari de 1.300 de unitati in 2007 si de 2.000 de unitati pentru 2008.
Auris inlocuieste de fapt Corolla hatchback, lucru evident daca ne gandim ca cea mai noua generatie de Corolla, a 10-a in 30 de ani, este produsa acum doar in varianta sedan.
Auris este cu doar 50 de mm mai inalta si 65 de mm mai lata decat actuala Corolla, si drept urmare arata mult mai compacta cand este comparata cu alte modele concurente din clasa sa. Produsa in uzinele din Marea Britanie si Turcia, hatchback-ul Auris are 4,22 metri lungime, 1,76 metri latime, si 1,51 metri inaltime.
Cei carora le-a placut Corolla le va placea si Auris. Aleasa cu grija, cea mai ieftina varianta, cu motorizare de 1,4 litri si 97 de cai-putere, nu solicita foarte tare bugetul si poate fi achizitionata la circa 14.700 de euro, cu taxele incluse. Cea mai scumpa varianta, cu motorizarea diesel de 2 litri si 126 de cai putere si versiunea de echipare Sol, este disponibila pentru 21.325 de euro. Varianta testata de noi dispunea de un propulsor de 16 litri care foloseste tehnologia VVT-i pentru gestionarea sistemului de combustie si care a redus consumul concomitent cu cresterea puterii. Motorul de 2.0 litri ce dezvolta 126 de cai-putere echipeaza si noul model Avensis.
Auris este mult mai spatioasa decat generatia anterioara de Corolla, si se pare ca strategia japonezilor de a desena o masina pornind de la interior a functionat pe deplin, lucru care se vede in primul rand la spatiul dintre scaunele din fata si cele din spate.
Aspectul exterior este clasic pentru segmentul compact, unde intra Ford Focus, Opel Astra sau VW Golf, dar Auris prezinta linii exterioare mai pronuntate, cu o grila fata mai aplecata si un spate mult mai rotunjit si mai lat care maximizeaza si spatiul interior pentru pasageri.
Grila fata combinata cu farurile care se prelungesc pe lateralele masinii ofera aspect unitar care integreaza bara si capota intr-o maniera din care rezulta un efect de sportivitate. Aditional, fetele laterale, cu o linie mediana aplecata spre inainte, impreuna cu stalpii frontali care fac un unghi foarte mic cu portierele, aduc un plus la capitolul agresivitate.
La interior japonezii au reusit, intr-un stil deosebit de cel al compactelor obisnuite, sa imbine bordul cu consola centrala mult inaltata, ce aduc schimbatorul de viteze si frana de parcare mai aproape de pilot si dau impresia unui cockpit de monopost. Toate comenzile, inclusiv schimbatorul de viteze au fost concentrate in jurul scaunului soferului pentru o mai mare ergonomie si functionalitate. O atentie deosebita a fost oferita chiar si usilor, ce se inchid destul de silentios, precum si sistemului audio si a celorlaltor sisteme, precum este cel de climatizare, operabile cu un minim de efort. Mostenind de la Yaris obsesia pentru multe spatii de depozitare din habitaclu, Auris dispune de spatiu considerabil si in portbagaj. Capacitatea standard de 354 de litri a portbagajului poate fi extinsa la 761 de litri prin rabatarea banchetei spate.
Motorizarile pentru Auris au fost bineinteles preluate de la Corolla. La lansare modelul a fost disponibil cu doua motorizari pe benzina, 1,4 VVT-i si 1,6 VVT-i, si doua diesel, 1,4 L D-4D si 2.0 L D-4D, toate cu niveluri de poluare echivalente Euro IV.
Toyota Auris este disponibila cu transmisie manuala sau automata, modelul echipat cu motorul diesel de 2.000 cmc fiind echipat standard cu o cutie manuala in sase trepte. Variantele de Auris echipate cu motorul diesel de 90 CP si motorul pe benzina de 126 CP dispun ca dotare optionala de noul sistem de transmisie Multimode, care permite schimbarea vitezelor cu ajutorul comenzilor de pe volan. Transmisia modelului testat a aratat ca poate valorifica cei 124 de cai-putere, cursa intre primele trei viteze fiind foarte scurta, si doar la cuplarea in treapta a 5-a fiind nevoie de o deplasare a schimbatorului mult spre dreapta.
Si la capitolul siguranta Auris sta bine. Pe langa clasicele sisteme de siguranta ABS, EBD si BA (antiblocarea sistemului de franare, distributia electronica a fortei de franare si asistarea la franare) noul model compact dispune si de sistemul VSC, ce asigura controlul stabilitatii, si de sistemul TRC, care a contribuit semnificativ pe anumite portiuni ale traseului la controlul tractiunii. Siguranta pasiva este asigurata de airbagurile frontale pentru sofer si pasager, airbagurile laterale, cele de tip cotina, si de cele pentru genunchii soferului.
Cu aceste sisteme Toyota Auris a reusit sa obtina 5 stele de la testele de siguranta Euro NCAP, dupa ce hatchbackul care inlocuieste Corolla in 5 usi a dovedit ca in caz de accident, cele 9 airbaguri pot fi de mare ajutor. Lui Auris i s-au mai acordat 4 stele pentru protectia pasagerilor copii si 3 stele pentru protectia pietonilor. Auris a devenit al cincilea model de la Toyota cu 5 stele la euro NCAP, dupa ce a acumulat 35 de puncte din baremul maxim de 37.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO