Auto

INSP: accesul în mijloacele de transport este permis doar cu mască şi la jumătate din capacitate

INSP: accesul în mijloacele de transport este permis...

Autor: Dorin Oancea

09.05.2020, 15:51 535

 Accesul în mijloacele de transport este condiţionat de purtarea obligatorie a unei măşti medicale sau non-medicale, care să acopere gură şi nasul, iar numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului şi curespectar

Se va efectua triajul zilnic al angajaţilor menţînând distanţarea de 1 metru, prin interviu şi termometrizare înainte de intrarea în tură.

Se va asigura maximizarea ratei de ventilaţie a sistemului de aer condiţionat (fără recircularea aerului din interior) şi se vor menţine ferestrele deschise (când este posibil) în timp ce vehiculul este în funcţiune.

Se va efectua obligatoriu curăţenia şi dezinfecţia vehiculului înainte de intrarea în traseu, precum şi ulterior, la un interval de cel mult 4 ore. Pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore, se va efectua curăţenia şi dezinfecţia vehiculului la începutul şi la finalul cursei. Va fi evitată măturarea uscată şi alte acţiuni mecanice pe suprafeţe potenţial contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusul. Se vor utiliza în schimb metode de curăţare umedă.

Conducătorii vehiculelor au obligaţia de a păstra distanţa socială în timpul pauzelor şi perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (şoferi, pasager, persoane adiacente parcursului, etc).

La îmbarcare/debarcare, cât şi pe timpul deplasării, pasagerii vor respectă o distanţă de minim un metru unul de celălalt.

În mijloacele de transport în comun intră-urban de suprafaţă (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz) companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spaţiului destinat transportului pasagerilor; Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanţa de minim un metru între pasageri; Pentru vehiculele cu cel puţîn două uşi, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe uşa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă uşă/celelalte uşi; Pentru microbuzele care efectuează transport intră-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

În mijloacele de transport în comun inter-urban/internaţional rutier (autobuz, autocar, microbuz), se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanţa de minim un metru între pasageri; Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spaţiului destinat transportului pasagerilor; Pentru vehiculele cu cel puţîn două uşi, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe uşa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă uşă/celelalte uşi.

În mijloacele de transport în comun pe căile ferate se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanţa de minim un metru între pasageri; Pentru vagoanele de tip cuşetă sau vagoanele de dormit, se permite transportul unui singur pasager per compartiment, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii; Este interzisă introducerea vagoanele de tip restaurant în componenţa garniturilor; Pentru toaletele din vagoane este obligatorie asigurarea apei curente, săpun lichid şi dezinfectant de mâini.

În transportul de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi supraterane se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât şi pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanţa de minim un metru între pasageri; Accesul în staţiile de metrou se va realiza în mod controlat, astfel încât, pe peroanele de aşteptare pasagerii să poată păstra distanţa de minim un metru între ei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO