Auto

Mai vrea cineva masina de 5.000 de euro?

23.03.2005, 00:00 20



Asteptata de multa vreme, varianta de echipare de baza pentru Dacia Logan, adica masina care urma sa coste aproximativ 5.000 de euro, nu isi va face aparitia nici in acest an.


Cel putin asa au anuntat reprezentantii producatorului local, explicand ca o decizie finala va fi luata in perioada urmatoare. Lipsa de clienti interesati de variantele ieftine ale Logan, invocata de francezi, naste totusi o intrebare: catre ce se vor orienta clientii de Solenza, o masina care costa mai putin de 5.000 de euro, dupa scoaterea din productie a modelului din aceasta primavara?


Producatorul local Automobile Dacia a anuntat saptamana trecuta amanarea lansarii modelului Dacia Logan de 5.000 de euro, adica cea mai ieftina versiune a gamei.


"Din cele peste 54.000 de masini Logan comercializate in cele sase luni de la lansare, ponderea variantei 1,4 MPI Ambiance (al carei pret de pornire este de aproximativ 5.800 de euro - n. red.) este de aproximativ 8%", spun reprezentantii producatorului local de automobile.


Ei justifica prin aceasta amanarea pentru moment a lansarii variantei de 5.000 de euro (mult mai saraca in echipari), mai ales ca primele locuri in topul vanzarilor sunt ocupate de variantele de echipare de top.


Lipsa interesului pentru echiparea de baza a Logan vine cum nu se poate mai bine pentru producatorul local, caci se stie ca in general  echiparile de varf sunt cele care aduc marjele de profit cele mai mari pentru producatorii de automobile.


Iar Dacia a reprezentat an de an o sursa de pierderi pentru Renault, care a anuntat la fiecare inceput de an o diminuare a pierderilor inregistrate pentru ca la sfarsitul anului, cand se tragea linie, pierderile inregistrate sa fie mai mari ca in anul precedent.


Logan ar trebui sa permita producatorului local, potrivit planurilor anuntate de managementul companiei, sa treaca din acest an pe profit, in conditiile in care compania va intra in liga selecta a celor care inregistreaza afaceri de peste un miliard de euro anual.



In loc de Solenza


Tot ca urmare a interesului mare pentru Logan, managementul Dacia a decis sa scoata de pe piata modelul Solenza, cel care a fost anul trecut cel mai bine vandut model Dacia, cu peste 31.000 de unitati .


Ce se va intampla insa cu acei clienti, aflati de cele mai multe ori la prima achizitie a unei masini, care nu isi permit sa dea mai mult de 4.500-5.000 de euro pe o masina, adica exact pretul de pornire al modelelor din gama Solenza ?


"Cu siguranta ca Dacia va ramane cu un gol in acoperirea segmentului de pret de pana in 5.000 de euro", crede Marius Carp, director executiv al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Auto-mobile din Romania (APIA).


El spune ca este posibil ca o buna parte dintre clientii de Solenza sa se orienteze catre modelul de 5.800 de euro, cat costa varianta de baza din portofoliul Logan, mai ales pe fondul dezvoltarii din ultima perioada a sistemelor de finantare. Masinile second hand raman la randul lor o alternativa in plaja de pret 4.500-5.000 de euro, insa potrivit analistilor, clientii inclinati sa cumpere o masina straina second hand nu si-ar fi cumparat o Dacia Solenza, chiar daca aceasta masina era noua.


Un alt argument pentru migratia clientilor de Solenza sau a celor pentru potentialul model de 5.000 de euro catre variantele de masini mai scumpe ar putea fi, spun reprezentantii Dacia, si evolutia cursului leu-euro din ultimele luni.


Practic, un Logan este mai ieftin in prezent in lei, cu aproximativ 10% fata de momentul lansarii sale, spun cei de la Dacia.


Ei afirma nu s-a luat inca o decizie oficiala privind renuntarea la comercializarea modelului Logan de 5.000 de euro.


"In strategia oricarui producator important sunt doua elemente importante. Pe de o parte respectul fata de clienti, care inseamna respectarea promisiunilor facute, cum este cazul lansarii variantei Dacia Logan de 5.000 de euro. Pe de alta parte, orice producator de automobile trebuie sa isi adapteze gama de produse la cerintele pietei", afirma vicepresedintele Dacia, Constantin Stroe.


In aceste conditii, din punct de vedere tehnic, proiectul Daciei de 5.000 de euro este cat se poate de fezabil, insa din punctul de vedere al marketingului se pare ca aceasta masina ar putea sa ramana doar un mit. Mai ales ca Romania era singura tara in care urma sa fie comercializata aceasta varianta.


Cel putin pentru moment, varianta de 5.000 de euro este prea ieftina pentru piata romaneasca. ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO