Companii

Eden Springs, lider european pe piaţa apei în sistem watercooler, negociază preluarea La Fântâna

Eden Springs, lider european pe piaţa apei în sistem watercooler, negociază preluarea La Fântăna

Autor: Liviu Iancu

18.10.2012, 19:13 206

"Comentariul meu cu privire la aceasta informaţie este no comment", a afirmat directorul general al companiei La Fântâna, Mihai Matyas, contactat de MEDIAFAX.

El a refuzat să răspundă la orice întrebare despre o eventuală tranzacţie, explicând că astfel de discuţii se poartă doar la nivelul acţionariatului.

Surse din piaţă declarau în luna februarie pentru MEDIAFAX că firma La Fântâna, deţinută de fondul de investiţii polonez Innova Capital, va fi scoasă la vânzare în acest an, iar valoarea tranzacţiei era estimată atunci la peste 50 de milioane de euro.

Anul 2012 a fost unul foarte bun pentru companie, potrivit lui Matyas, cu creşteri de două cifre ale vânzărilor. Creşterea a provenit în primul rând din dezvoltarea "neaşteptat de bună" a diviziei de purificatoare de apă.

"Compania se poziţionează ca a treia firmă de coolere ca mărime din Europa Centrală şi de Sud-Est, după Eden Springs şi Nestle Waters", a afirmat directorul La Fântâna.

El estimează că vânzările companiei vor ajunge în acest an la 25 de milioane de euro, faţă de 21 de milioane de euro anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO