Bănci și Asigurări

Băsescu şi Boc au stabilit cu Isărescu parametrii unui nou acord cu FMI şi UE

Băsescu şi Boc au stabilit cu guvernatorul Isărescu parametrii unui nou acord preventiv cu FMI şi Uniunea Europeană

Autor: Liviu Chiru

06.01.2011, 13:41 59

Parametrii unui nou acord de finanţare, de tip preventiv, cuFondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană au reprezentattema întâlnirii surpriză de astăzi dimineaţă de la BNR la care auparticipat preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şiconducerea executivă a băncii centrale, în frunte cu guvernatorulMugur Isărescu.

"În cursul întrevederii a fost analizat stadiul derulăriiacordurilor de finanţare externă încheiate cu Uniunea Europeană,Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi alte instituţiifinanciare internaţionale. Au fost, de asemenea, stabiliţiparametrii unui nou acord de finanţare de tip preventiv cu UniuneaEuropeăn şi Fondul Monetar Internaţional", au precizatreprezentanţii BNR după întâlnire.

Tema încheiereii unui nou acord cu partenerii externi a fostprezentă în discursul autorităţilor în ultimele luni. Spredeosebire de actualul aranjmanet, care a presupus şi împrumuturiefective, un acord de tip preventiv ar presupune doar asigurareaunei linii de finanţare care să fie accesată în caz denevoie.

Detaliile unui astfel de acord ar putea fi discutaţi cureprezentanţii Fondului la sfârşitul acestei luni.
Până atunci, conducerea Fondului va lua în discuţie la sfârşitulacestei săptămâni eliberarea celei de-a şaptea tranşe de împrumut,de circa 900 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO