Eveniment

Adrian Vasilescu, BNR: Istoria este de partea popoarelor educate

Adrian Vasilescu, BNR: Istoria este de partea popoarelor...

Autor: Adrian Vasilescu

09.05.2024, 00:00 1196

Dacă România a legiferat educaţia financiară - fixând-o ca obiectiv strategic pe termen lung, pentru un mâine care să marcheze dezvoltarea durabilă - motivaţia principală o găsim în istorie. Memoria globală reţine că doar comunităţile umane educate au reuşit să răspundă provocărilor dure prin acte dinamice,  schimbând radical, dinspre rău spre bine, cursul existenţei. Şi nu sunt puţini marii istorici ai lumii care, după ce au analizat zeci de civilizaţii, au subliniat reuşitele popoarelor care au învăţat să-şi folosească creierul ca principală resursă a dezvoltării durabile.

America însăşi, în vremea noastră, este înspăimântată că pierde cursa pentru educaţie. Japonia, totodată, care în două decenii a cedat locul doi în economia globală în faţa Chinei şi, apoi, a pierdut locul trei în faţa Germaniei, îşi aminteşte acum de timpul în care, în cursa pentru competitivitate, plasa în planul întâi strategia reuşitei prin educaţie.

Istoria Uniunii Europene conturează de asemenea - într-o etapă în care se intensifică acut bătălia pentru capital - un semnificativ tablou al popoarelor în cazul cărora educaţia este aşezată în prim-planul bătăliei pentru dezvoltarea durabilă. Pentru că, într-o vreme în care continentul e lovit de turbulenţe peste turbulenţe, capital nu mai înseamnă doar un cont în bancă în care sunt acumulate resurse financiare pentru investiţii, acţiuni la rafinării, la companii de automobile sau la cele din vârful revoluţiei digitale. Cunoştinţele ştiinţifice, tehnice, economice şi financiare sunt ele însele capital. Iată baza de plecare. Fără o cultură a competiţiei, fără o cultură de piaţă, fără creiere puse la lucru pentru a produce bunăstare nimeni în această lume nu a reuşit! Şi nu va reuşi!

Nici România nu a reuşit până în  anul 2000, când  guvernul “a bătut palma“ cu Comisia Europeană pentru aderarea la 1 ianuarie 2007, după ce la Bruxelles a fost aprobat planul pe termen mediu de dezvoltare economico-socială a ţării, un rol important revenind educaţiei financiare. De atunci, treptat, au fost făcute progrese notabile. Cu deosebire în mediul urban. Şi mai ales în centrele universitare, în oraşele mari, în care au fost mobilizate instituţiile de învăţământ superior, sucursalele şi filialele Băncii Naţionale, sucursalele băncilor comerciale. Centralele băncilor comerciale, care dispun de un numeros corp de specialişti, sunt antrenate în activităţi sistematice de educaţie financiară, cele mai multe legate de familiarizarea publicului cu exerciţiul bancar.  

Este cunoscut faptul că Banca Naţională îşi ordonează activitatea, obiectivele, direcţiile de acţiune, marja de iniţiativă şi limitele inovaţiei, ce reglementează şi ce nu reglementează, ce supraveghează şi ce nu supraveghează, potrivit legii. Şi tot legea obligă BNR să se implice în activitatea de educaţie financiară. Cum se întâmplă lucrurile? Mobilizând întregul activ, din centrala de la Bucureşti şi din unităţile teritoriale. Iar pentru coordonarea acţiunilor întreprinse a înfiinţat o direcţie de specialitate.

Cărţile publicate de-a lungul anilor, în Colecţia Bibliotecii Naţionale, sunt veritabile tratate de educaţie financiară. Lor li se adaugă - ca rezultat al acumulărilor acestei instituţii seculare, al competenţei specialiştilor pe care îi are - un imens material documentar, ce ajunge periodic la Parlament, la autorităţile statului, la publicul larg. Am în vedere, cu deosebire, pachetele de informaţii standardizate  pregătite prin grija direcţiilor de Politică Monetară, Operaţiuni de Piaţă, Modelare, Studii, Reglementări, Supraveghere, Statistică. Toate cu dublu  scop: informarea publicului şi asigurarea unei baze de date folositoare analiştilor. Ştacheta fluxului informaţional este continuu ridicată prin seriile unor manifestări de anvergură. Este de notorietate faptul că trezesc un viu interes dezbaterile, colocviile financiar-bancare, seminarile de la Banca Naţională, la care participă reprezentanţi ai comunităţii bancare, personalităţi ale vieţii economice şi financiare. Jurnaliştii sunt prezenţi într-un număr mare la toate aceste manifestări. Seminarul de cultură şi civilizaţie bancară, inaugurat în 1994, se desfăşoară cu regularitate an de an. Desigur, cu uşile deschise.

La Institutul Bancar Român, în colaborare cu Asociaţia Română a Băncilor, sunt organizate cursuri de perfecţionare pentru profesorii care predau economia în licee. Importanţa acestor cursuri este cardinală. Banca Naţională însăşi, pe cont propriu sau în parteneriat cu ARB, cu IBR si cu ASF, e un participant activ în procesul de educaţie financiară.  În acest scop, a încheiat protocoale de colaborare cu Ministerul Educaţiei, cu ASE, cu numeroase universităţi pentru a-şi spori implicarea în practica educaţiei financiare. S-a conturat astfel o perspectivă nouă.  În jurul acestei idei a fost mai întâi structurat, apoi continuu restructurat cercul virtuos al educaţiei financiare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO