Bănci și Asigurări

BCR ofera minoritarilor 30 mil. euro pe restul actiunilor de la subsidiare

BCR ofera minoritarilor 30 mil. euro pe restul actiunilor de la subsidiare

Click pentru imaginea marita

06.11.2007, 18:32 82

Toti actionarii minoritari ai BCR Leasing, BCR Asigurari de Viata si BCR Asset Management - trei dintre cele mai importante subsidiare ale grupului BCR - isi pot vinde participatiile in cadrul unei oferte lansate de BCR si care este valabila pana pe 23 noiembrie.
Preturile fixe oferite de BCR sunt de 8,4 lei/actiune pentru minoritarii de la BCR Asset Management, in conditiile in care valoarea nominala a unui titlu este de 2 lei, 41 lei/actiune pentru BCR Asigurari de Viata, la o valoare nominala de 10 lei, si 3.400 lei/actiune pentru BCR Leasing, la o valoare nominala de 150 de lei.
Conform pretului pe actiune oferit de BCR, preluarea controlului deplin asupra celor trei subsidiare ajunge sa coste circa 30,3 milioane de euro. Cea mai scumpa este participatia minoritara de la BCR Leasing - 21,2 mil. euro, urmata de cea de la BCR Asigurari de Viata - 8,5 mil. euro.
Pe baza preturilor pe actiune avansate, cea mai valoroasa dintre cele trei este BCR Leasing, care ajunge la 340 de milioane de lei (circa 102 milioane de euro), in conditiile in care capitalul social subscris si varsat este de 150 mil. lei.
BCR Asigurari de Viata este astfel evaluata la 89,9 milioane de lei (circa 26,9 milioane de euro), la un capital social de 21.932.800 lei, in timp ce BCR Asset Management are o valoare financiara modesta, de 2,1 mil. lei (circa 629.000 euro). In cazul tuturor celor trei subsidiare, actionarii persoane fizice cumuleaza cele mai mari participatii minoritare.
La BCR Leasing persoanele fizice detin peste 10% din companie, la fel ca Financiara SA, o alta subsidiara a grupului BCR, in timp ce Omniasig, Asiban si BCR Securities detin cate 0,275%. La pretul oferit de BCR, participatia persoanelor fizice valoreaza 34,1 mil. lei (10,2 mil. euro).
La BCR Asigurari de Viata detinerile persoanelor fizice insumeaza 31,67% din capitalul social. Este vorba despre 694.580 de actiuni, care la pretul oferit de BCR ajung sa valoreze 28,4 mil. lei (8,5 mil. euro).
Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, continua astfel politica de intarire a controlului asupra bancii si a celorlalte subsidiare din grup, tinzand spre majorarea detinerilor pana la 100%.
BCR detine in mod direct 20% din actiunile BCR Asset Management, 68,33% din actiunile BCR Asigurari de Viata si 79,132 % din BCR Leasing. De asemenea, prin intermediul Financiara SA mai controleaza 10% din BCR Leasing si respectiv 39,44% din BCR Asset Management, societatea de administrare de active a grupului.
In ianuarie 2007, BCR a mai cumparat 58.000 de actiuni ale BCR Asigurari de Viata la un pret de 12,13 lei pe actiune, ajungand la nivelul actual de detinere.
Pentru cei care detin actiuni la doua sau la toate trei companiile, pretul brut total oferit de BCR in schimbul participatiilor va fi determinat prin inmultirea pretului pe actiune corespunzator fiecarei societati cu numarul de actiuni ale societatii respective pe care fiecare detinator decide sa le vanda catre BCR.
Din grupul BCR mai fac parte Anglo-Romanian Bank, BCR Chisinau, Financiara SA, BCR Securities, BCR Asigurari si Bucharest Financial Plaza. Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, incurajeaza salariatii din grup sa cumpere actiuni Erste, insa nu si pe ale subsidiarelor, pe care incearca sa le controleze total.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO