Bănci și Asigurări

BNR si-a adus aminte de coada prea lunga a leului. Decizia scurtarii ramane in tabara politica

03.11.2003, 00:00 14

Leul are din nou sanse sa scape de coada din ce in ce mai lunga de zerouri. Dupa o pauza de un an, BNR reia discutia privind nevoia denominarii monedei nationale, in conditiile in care perspectiva inlocuirii leului cu euro nu este chiar apropiata - 2010 - 2013. Subiectul revine in actualitate si dupa ce, in urma cu doua saptamani, ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, s-a declarat in favoarea denominarii pentru 2005, masura urmand a fi luata de catre viitorul Guvern. In acest caz, pregatirile ar trebui sa inceapa cat mai repede, in prima parte a lui 2004. Tanasescu a precizat ca a avut consultari pe aceasta tema cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.Anul trecut, Executivul a dat un raspuns negativ propunerii Bancii Nationale de taiere a trei sau chiar patru zerouri din coada leului, lasand masura in cauza in sarcina succesorilor.In acest moment, amanarea denominarii pune banca centrala in fata unei necesitati in crestere de a lansa pe piata o bancnota cu valoare mai mare, respectiv de un milion de lei, dat fiind ca deprecierea nominala a leului a redus hartia de 500.000 de lei la echivalentul a nu mai mult de 12 euro. In mod normal, cea mai valoroasa bancnota ar trebui sa reprezinte echivalentul a macar 40-50 de euro, insa banca centrala a amanat pana acum emiterea bancnotei de un milion.Banca Nationala nu are puterea de decizie necesara pentru a hotari denominarea leului, fiind nevoie de o lege adoptata de Parlament in acest sens."Daca se va opta la nivel politic pentru aceasta masura, ar trebui ca in 2004 sa avem deja o lege dezbatuta in Parlament, astfel incat banca centrala sa poata incepe pregatirile tehnice necesare", spune Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.De fapt, singurele griji ale BNR sunt legate de timpul necesar - in jur de 12 luni - pentru a executa din punct de vedere tehnic "comanda politica", aceasta implicand si costuri importante legate de inlocuirea tuturor emisiunilor de bancnote si monede aflate in prezent in circulatie.Banca centrala s-a simtit incurajata sa reia subiectul denominarii si de declaratiile favorabile recente ale ministrului finantelor. "Nu cred ca a fost o simpla parere personala. Probabil ca vorbeste in numele echipei din care face parte", spune Vasilescu.BNR a ajuns in urma cu doi ani la concluzia ca trebuie sa taie din coada tot mai lunga a leului, bazandu-se si pe experienta altor 13 tari din regiune, care au luat aceasta masura inca de la jumatatea anilor '90. "Daca nu facem leul greu, momentul trecerii la euro va fi in defavoarea noastra. S-ar putea sa ne trezim ca nu putem cumpara mai nimic cu bani stransi ani de zile, ceea ce ar reprezenta un factor psihologic greu de neglijat", afirma consilierul guvernatorului BNR.De asemenea, el arata ca, potrivit experientei tarilor care au facut deja denominarea monedelor nationale, aceasta masura contribuie la o scadere rapida a inflatiei. Expertii Fondului Monetar International nu sunt insa de aceeasi parere, considerand ca taierea zerourilor ramane o simpla procedura de ordin tehnic, care nu poate ajuta dezinflatia atat timp cat nu sunt asigurate conditiile macroeconomice necesareOricum, intr-o prima faza ar fi de asteptat cresteri de preturi, in conditiile in care, asa cum arata, de exemplu, experienta trecerii Italiei la euro, suprimarea unui numar important de zerouri se face cu rotunjiri ale preturilor.In conditiile actuale, Romania a ramas singura tara dintre candidatele la Uniunea Europeana care are nevoie de cinci cifre, fara zecimale, pentru a exprima cursul de schimb al monedei nationale fata de principalele valute. Intr-o situatie similara se afla Turcia, a carei lira intrece leul ca numar de zerouri din coada, insa care se pregateste de denominare.Potrivit Eurobarometrelor realizate periodic privind aderarea la Uniunea Europeana, romanii nu ar avea nici o retinere in a renunta la leu in favoarea euro, declarandu-se in proportie de peste 70% in favoarea unei asemenea schimbari. razvan.voican@zf.ro
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO