Bănci și Asigurări

Bunea, ING Pensii: Conturile goale din piata vor scadea la 10% in cativa ani

Bunea, ING Pensii: Conturile goale din piata vor scadea la 10% in cativa ani

Emilia Bunea, CEO al ING Fond de Pensii: Pana la sfarsitul anului probabil ca vom mai avea 20.000 de clienti noi, iar in anii urmatori cate 70.000 pe an. Cifrele de anul acesta au fost semnificativ mai mari decat asteptarile noastre, probabil ca estimarile oficiale de dinainte de campanie au fost mai pesimiste.

30.09.2008, 18:18 55

Ponderea clientilor fondurilor de pensii care au conturile goale, adica cei pentru care angajatorii nu vireaza contributiile de asigurari sociale, s-ar putea reduce la 10% in cativa ani, de la circa 22% in prezent, estimeaza Emilia Bunea, noul CEO al ING Pensii, cea mai mare companie din piata pensiilor obligatorii (pilonul II).

"Nu am nicio indoiala ca ponderea conturilor goale se va reduce in timp si ca pensiile private vor avea un rol important in ceea ce priveste constientizarea participantilor ca angajatorul trebuie sa contribuie pentru ei. Este foarte greu de estimat cat timp va dura acest proces. Probabil ca se va ajunge la 10% conturi goale in urmatorii cativa ani", afirma Bunea, care a fost numita recent la conducerea celui mai mare fond de pensii de pe piata.
Ea considera ca majorarea numarului de angajati pentru care angajatorii vireaza contributiile se va datora unei evolutii normale a economiei. La ultima runda de virare a contributiilor catre fondurile de pensii angajatorii au platit asigurari sociale pentru 3,38 de milioane de clienti, dintr-un total de 4,36 de milioane. Directorul executiv al ING Pensii afirma ca aceste conturi goale creeaza ineficienta pentru companiile de pensii, din cauza cheltuielilor suplimentare de administrare.
"Administrarea unei baze de date mari si toate operatiunile cu privire la raportari inseamna bani. Sunt sume care pot parea mici la nivelul fiecarei inregistrari, dar care cumulate sunt semnificative."
ING are peste 1,4 milioane de clienti la fondul de pensii obligatorii pe care il administreaza, iar pentru 19% din acestia angajatorii nu au virat contributii in ultima luna.
Olandezii au investit circa 230 de milioane de lei (66 de milioane de euro) in compania de pensii private, bani pe care intentioneaza sa ii recupereze in urmatorii zece ani.
"Investitia a fost mare, dar proportionala cu dimensiunea afacerii construite. Planul nostru este sa ajungem la break-even dupa sapte ani, dupa care, probabil in cativa ani, vom putea vorbi despre recuperarea investitiei."
Din cele 66 de milioane de euro, cea mai mare parte a mers in plata comisioanelor pentru agentii de marketing si in campania publicitara realizata in timpul campaniei initiale de aderare. Bunea spune ca, dupa investitia initiala, nu vor mai fi necesare sume mari pentru mentinerea afacerii. "Strategia noastra se axeaza in jurul consolidarii cotei de piata si a pozitiei de lider."
In prezent, ING detine o treime din piata pensiilor obligatorii.
Investitiile totale ale administratorilor de pensii sunt estimate la circa 600 de milioane de euro.
ING a incasat pana acum contributii in valoare de aproape 54 de milioane de euro de la clienti, iar pana la sfarsitul anului estimeaza ca va ajunge la active de 90 de milioane de euro (312 milioane de lei).
"Pana la sfarsitul anului probabil ca vom mai avea 20.000 de clienti noi, iar in anii urmatori cate 70.000 pe an. Cifrele de anul acesta au fost semnificativ mai mari decat asteptarile noastre, probabil ca estimarile oficiale de dinainte de campanie au fost mai pesimiste."
In ceea ce priveste criza financiara internationala, directorul executiv al ING considera ca aceasta ar putea avea un efect pe termen scurt asupra pietei de pensii si de asigurari de viata.
"E posibil ca pe fondul informatiilor din piata clientii sa fie nelinistiti, iar aici este rolul nostru sa le explicam ce inseamna criza si ca 'financiar' nu inseamna 'rau' prin definitie. Pe de alta parte, este cu siguranta o perioada aventuroasa pe pietele financiare. Ca va exista o criza, o cadere a pietelor, m-am putut astepta. Economia este ciclica si tindem sa uitam ca in 1998 a fost criza din Rusia, iar in 2000 criza dotcom si prabusirea Enron. Nu m-am asteptat insa la dimensiunile acestei crize."
Bunea l-a inlocuit recent la conducerea ING Pensii pe Radu Vasilescu, dupa ce acesta a demisionat pentru a-si incepe propriul business in consultanta financiara.
Noul CEO al celei mai mari companii de pensii de pe piata a ocupat pozitia de director financiar in cadrul ING Asigurari de Viata, iar inainte de aceasta a fost vice-CEO al companiei de asigurari Interamerican.
"Este un drum logic si frumos, sunt foarte motivata de aceasta evolutie. Miscarea catre ING este o provocare, pentru ca este cea mai mare companie de pe piata."
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO