Bănci și Asigurări

Cine vrea să fie purtător de cuvânt pentru bancheri? Salariul, peste 10.000 de euro pe lună

Cine vrea să fie purtător de cuvânt pentru bancheri? Salariul, peste 10.000 de euro pe lună

Autor: Ciprian Valentin Botea

08.06.2011, 23:35 2956

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a demarat o acţiune derecrutare a unui candidat pentru funcţia de preşedinte executiv alorganizaţiei, care va asigura managementul curent al organizaţieişi reprezentarea în relaţiile cu autorităţile, în baza mandatuluiacordat de consiliul director.

Bancherii au votat în luna aprilie modificarea statutuluiasociaţiei, astfel încât consiliul de administraţie a fosttransformat în consiliu director, noua structură fiind formată dinşapte membri, incluzând un preşedinte şi un vicepreşedinte.

Una dintre cerinţe este ca viitorul preşedinte executiv să aibăexperienţă într-o poziţie de conducere în top managementul uneiinstituţii de credit. Pe perioada mandatului, preşedintele executivnu poate deţine alte funcţii.

Conform unor surse din piaţă, preşedintele executiv va avea unsalariu la nivelul unui şef de bancă, respectiv peste 10.000 deeuro pe lună.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO