Bănci și Asigurări

Creditarea privată s-a majorat la finele lunii iulie cu 3,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Creditul în lei s-a majorat cu 6,1%, iar cel în valută s-a redus cu 1,3%

Creditarea privată s-a majorat la finele lunii iulie cu...

Autor: Roxana Rosu

25.08.2020, 11:04 115

Creditarea privată s-a majorat la finele lunii iulie cu 3,6% faţă de perioada similară a anului trecut, soldul împrumuturilor persoanelor fizice şi ale companiilor ajungând la 272 miliarde lei, în condiţiile în care creditul în lei, cu o pondere de 68%, s-a majorat cu 6,1%, iar cel în valută s-a redus cu 1,3%, arată datele BNR.

În termeni reali, soldul total a crescut cu 0,8%, iar pe segmentul în lei cu 3,2%. În cazul soldului creditelor în valută, scăderea a fost de 3,3% dacă indicatorul este exprimat în euro.

Pe segmentul în lei, soldul împrumuturilor a urcat la 185 miliarde lei, din care 113 miliarde lei reprezintă creditele luate de populaţie, principalul motor al creşterii, cu un avans de 10,7% faţă de iulie 2019.

În schimb, pe segmentul de companii, creditele în moneda naţională s-au redus an la an cu 0,4%.

Soldul împrumuturilor în valută, exprimat în lei, s-a diminuat la finele lunii iulie cu 1,3%, la 86 miliarde lei. Din valoarea totală, împrumuturile populaţiei reprezintă 32 miliarde lei, în scădere cu 8,2%, iar cele ale firmelor  53,8 miliarde lei, în creştere cu 3,3%.

Comparativ cu finalul lunii iunie 2020, în iulie, soldul creditării private a avut un plus de 0,8%, susţinut de creşterea de pe segmentul în lei, cu 1,3%, în timp ce la valută soldul s-a diminuat cu 0,4% (exprimat în euro, indicatorul a scăzut cu 0,2 la sută).

Creditul guvernamental a crescut în luna iulie 2020 cu 1,6%  faţă de luna iunie 2020, până la 133, 5 miliarde lei, iar în raport cu iulie 2019, acesta a crescut cu 29,5% (26,0 la sută în termeni reali).

În ceea ce priveşte depozitele, acestea au crescut cu 0,4% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 383,6 miliarde lei şi cu 13,6% (10,5 la sută în termeni reali) faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 64,1%, au crescut cu 0,5% faţă de luna iunie 2020, până la 245,8 miliarde lei, şi cu 11,5% (8,5 la sută în termeni reali) faţă de iulie 2019.

Depozitele în valută, exprimate în lei, s-au majorat cu 0,2% faţă de luna iunie 2020, la 137 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,4%, până la 28,5 miliarde euro). Comparativ cu luna iulie 2019, indicatorul a crescut cu 17,4%, exprimat în lei, şi cu 15%, dacă este exprimat în euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO