Bănci și Asigurări

Cum se vede criza americana prin ochii bancherilor romani?

Cum se vede criza americana prin ochii bancherilor romani?

Click pentru imaginea marita

19.03.2008, 19:38 32

Finantarile in euro pe termen lung se vor scumpi si pentru clientii bancilor romanesti, ca urmare a crizei de lichiditati de pe pietele internationale, in timp ce probabila intrare in recesiune a economiei americane a condus deja la cresterea aversiunii fata de risc a investitorilor internationali si ar putea sa afecteze si cresterea economica pe plan local.
Intrebati de ZF despre posibilele efecte pe plan local ale crizei din sistemul financiar american, bancherii romani atentioneaza ca slabirea investitiilor, care a adus deja deprecierea leului si scaderea bursei, ar putea sa aduca si corectii, cel putin de perceptie, pe piata imobiliara. Totodata, in conditiile unei reduceri a intrarilor de fonduri din strainatate si finantarea deficitului de cont curent (care s-a bazat anul trecut mai mult pe indatorare externa) va deveni mai dificila.
"Efectul crizei internationale se vede in primul rand in costul finantarilor. Creditarea, cel putin pe zona imobiliara, se face in principal in euro. Ca atare, influenta principala este ca pe fondul crizei de lichiditati ne putem astepta la o crestere a costului creditului", atentioneaza Sergiu Oprescu, presedintele executiv al Alpha Bank.
Ionut Dumitru, seful departamentului de analiza al Raiffeisen Bank, considera de asemenea ca principalul efect pe care il vom vedea va fi scumpirea fondurilor.
"Finantarea deficitului de cont curent in structura actuala va fi dificil de realizat in conditiile turbulentelor de pe pietele externe. De asemenea, ar putea sa apara si efecte indirecte manifestate prin relatiile comerciale cu UE: o recesiune in Statele Unite repercutandu-se asupra cresterii economice in zona pietei unice, care este princiapul nostru partener comercial", subliniaza Dumitru.
Singura veste buna este ca scenariul crizei din Statele Unite nu s-ar putea repeta si pe plan local, intrucat nu au fost inca dezvoltate instrumentele financiare sofisticate de tipul celor care au dus la inrautatirea turbulentelor pe piata americana.
"Aparitia crizei sistemului financiar din SUA se datoreaza unui cumul de factori, printre care inovatia in sistemul financiar, care se afla mult inaintea capacitatii de reglementare a autoritatilor, presiunile politice pentru oferirea de case cat mai multor alegatori americani cu posibilitati limitate de plata, dar si lipsa de scrupule a bancherilor si agentilor imobiliari", afirma Dragos Cabat, presedintele CFA Romania. Criza sistemului financiar american a fost declansata in vara trecuta, cand creditorii au constatat ca foarte multi clienti cu bonitatea financiara precara intrasera in incapacitate de plata. Executarea ipotecilor a condus insa rapid la un exces de oferta pe piata imobiliara, care a provocat scaderea preturilor.
"Dupa astfel de situatii, autoritatile de reglementare sunt presate sa vina cu masuri suplimentare adaptate la experienta, insa niciodata nu poti acoperi totul. Capitalismul este o creatie imperfecta, care lasa loc initiativei private, iar in domeniul financiar exista atat de multa creativitate incat este greu de prevazut ce se mai poate intampla", comenteaza Dan Pascariu, presedintele Consiliului de Administratie al UniCredit Tiriac.
El crede ca experienta prin care trece Bear Sterns este o lectie si pentru piata romaneasca. "Pe o piata atat de subtire ca a noastra nu resimtim direct socurile produse, insa in ultima instanta este o lectie pentru toata lumea, un indemn la prudenta. Este clar ca bancile universale, cu structuri de business mai echilibrate, traverseaza mai bine astfel de perioade."
Mihai Bogza, presedintele Consiliului de Administratie al Bancpost, noteaza ca nu a fost vorba de fraude, ca in cazul bancilor romanesti care s-au prabusit in anii '90, ci de erori mari de management al riscului. "Concurenta puternica a fortat bancile sa se aventureze in teritorii in care riscul s-a dovedit mult mai mare decat fusese anticipat. Face parte din regulile jocului ca unii sa fie perdanti, pentru ca evolutia activitatii bancare in sensul crearii de noi produse s-a impletit mereu si cu escuri."
Si Dan Pascariu subliniaza ca bancile care au avut cele mai mari probleme pana acum au fost cele concentrate de investment banking. "Si-au asumat niste riscuri exagerate si prea concentrate, pe baza pariurilor facute pe anumite evolutii ale pietelor. Pariurile s-au dovedit necastigatoare si cum riscurile nu erau dispersate ca in cazul bancilor comerciale, au aparut problemele. E drept si ca cineva nu si-a facut datoria ca administrator al riscurilor."
Sergiu Oprescu considera ca aparitia unei situatii similare pe piata locala este improbabila.
"La nivelul anului 2007, pentru portofoliul de finantari imobiliare indicatorul 'loan to value' (valoarea creditului raportata la valoarea garantiilor aduse) a fost de 60%-65% pe medie, astfel ca exista o marja de protectie, chiar daca preturile ar scadea", spune Oprescu. El sustine totodata ca pe plan local majoritatea creditelor sunt contractate pentru achizitionarea unei locuinte primare si nu pentru finantarea caselor de vacanta, astfel incat clientii sunt foarte atenti la rambursarea ratelor. "Probabilitatea de neplata este foarte mica si chiar daca acest risc se produce, pierderea este redusa. Pe termen mediu si lung, se mentine un decalaj intre cererea foarte mare si oferta, cel putin pe rezidential, insa bancile locale ar putea sa devina la randul lor mai reticente in finantarea proiectelor rezidentiale."
Lucian Anghel, economistul-sef al BCR, remarca faptul ca modelele utilizate de banci nu au putut anticipa dimensiunea riscurilor. "Este necesara cresterea gradului de transparenta in ceea ce priveste riscurile asumate, iar aceasta zona poate sa faca obiectul unor reglementari mai stricte."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO