Bănci și Asigurări

Daca Finantele n-au nevoie de bani, iar BNR atrage tot mai putin, sa creasca creditul in lei

20.10.2005, 19:46 14

Dupa ce Banca Nationala a subtiat drastic absorbtia de lichiditati de pe piata monetara interbancara, nici Ministerul Finantelor nu a mai ridicat vreun leu in decurs de o luna, accentuand presiunea pe care o resimt bancile comerciale pentru a extinde creditarea in lei pentru a scapa de surplusurile de bani.

Astfel, luna octombrie se va incheia fara nici o licitatie de titluri de stat, Finantele urmand sa anunte de-abia in cursul saptamanii viitoare programul emisiunilor pe care intentioneaza sa le lanseze in ultimele doua luni ale acestui an.

Invocand inexistenta unei nevoi de lichiditati, Ministerul Finantelor a intrerupt astfel exercitiul publicarii in avans a programelor trimestriale de licitatii, in conditiile in care unul din obiectivele pentru 2006 ar fi anuntarea unui calendar anual.

Sumele care ar urma sa fie ridicate in noiembrie si decembrie depind si de socotelile in curs privind o noua rectificare a bugetului de stat. Anterior au existat discutii privind o evetuala majorare a deficitului la 1,5% din PIB.

Lipsa unei ritmicitati a emisiunilor de titluri de stat intarzie o data in plus dezvoltarea unei piete secundare lichide a titlurilor de stat, care sa dea adevarate referinte de dobanda, pe termene medii si lungi. Chiar daca Ministerul Finantelor a extins in cursul acestui an maturitatile obligatiunilor de stat pana la 10-15 ani, curbele de randamente ale acestora sunt inca fragile, mai ales ca emisiunile nu au o frecventa cat de cat stabila.

De asemenea, piata resimte din ce in ce mai mult lipsa unor instrumente cu scadente scurte intermediare, mai ales pe sase luni.

In ciuda promisiunilor mai vechi ale BNR, certificatele de depozit pe sase luni nu si-au mai facut aparitia, desi acestea erau invocate drept un instrument util in comunicarea bancii centrale cu piata, pentru cunoasterea reciproca a asteptarilor privind evolutia dobanzilor si a inflatiei.

Cu toate acestea, BNR continua sa emita numai certificate pe trei luni. Aceasta este de altfel si singura scadenta "scurta" la care apeleaza din cand in cand si Ministerul Finantelor, pentru reglarea unor probleme de lichiditate, reusind chiar sa obtina dobanzi mai scazute decat banca centrala. In rest, scadentele de pana la un an inclusiv raman descoperite, fara nici o referinta la nivelul pietei.

La ultima licitatie de luna aceasta, BNR a plasat certificate de depozit pe trei luni la o dobanda medie de 4,34% pe an, reprezentand un nou minim istoric, in conditiile in care nivelul cel mai de jos acceptat a fost de 2,99%, reflectand apetitul disperat al bancilor de a mai scapa de o parte din lichiditati.

Cat priveste Ministerul Finantelor, ultima dobanda obtinuta la trei luni a fost de 5,4% pe an, in timp ce dobanzile la obligatiunile de stat variaza intre 6,4 si 7,49% pe an, fara diferente mari, chiar daca scadentele merg de la doi la cincisprezece ani, indicand o data in plus relevanta scazuta a acestor instrumente ca reper de pret al banilor pe termene mai lungi.

In contextul in care atat BNR, cat si Finantele intra din ce in ce mai putin pe piata, este de asteptat ca presiunea asupra dobanzilor sa se mentina ridicata in perioada urmatoare, desi acestea au coborat bine in zona real negativa, fiind departe de a mai acoperi inflatia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO