Bănci și Asigurări

Eureko cumpără aur pentru a se proteja de volatilitatea burselor

Eureko cumpără aur pentru a se proteja de volatilitatea burselor

Radu Crăciun, directorul de investiţii al Eureko Pensii: Trebuie să ai în portofoliu cel puţin un activ care să crească atunci când celelalte scad. Foto Silviu Matei

Autor: Ciprian Botea

26.08.2011, 00:05 508

Fondul de pensii private obligatorii (pilonul II) administrat de Eureko, cu active de peste 70 mil. euro, a cumpărat în august 7 kg de aur pentru a-şi proteja investiţiile pe fondul volatilităţii ridicate de pe pieţele de capital.

"Aurul este o poliţă de asigurare la evenimente extreme. Trebuie să ai în portofoliu cel puţin un activ care să crească atunci când valoarea celorlalte scade", spune Radu Crăciun, directorul de investiţii al Eureko Pensii.

Aurul deţinut în prezent de Eureko ajunge la circa 0,3% - 0,4% din activele fondului de pensii, dar pe termen mediu compania intenţionează să ajungă la o alocare de cel puţin 2% din active.

Crăciun a precizat că metalul pre­ţios a fost achiziţionat în ultimele zece zile, dar spune că fondul încearcă să cumpere aur de peste un an, lovindu-se însă de obstacole legislative.

Investitorii s-au refugiat în aur în ultima lună pe fondul turbulenţelor de pe pieţele financiare, astfel că preţul a crescut cu 20% în câteva săptămâni. Pre­ţul aurului a coborât însă în ultimele zile de la maximele atinse la jumătatea lunii august, după ce situaţia de pe pieţe s-a mai calmat.

Fondul de pilon II administrat de Eureko, al cincilea fond după valoarea activelor, a obţinut în cele 12 luni încheiate la sfârşitul lunii iulie un randament de 8,6%, cel mai mare din piaţă. Randamentul anualizat a coborât însă spre 5% în prezent după corecţia din august a burselor. Circa 12% din activele de 308 mil. lei ale Eureko sunt investite în acţiuni. Investiţiile în acţiuni străine reprezintă circa 45% din total.

"Nu ne-am propus să fim un fond provincial. Nu vrem să investim doar local, ci avem o abordare globală. Când ai zeci de milioane de euro poţi să te uiţi foarte departe, nu doar la nivel local sau regional", a declarat Crăciun.

Acţiunile cu cele mai mari creşteri în ultimul an aflate în portofoliul Eureko sunt Compa Sibiu (49%), Rio Tinto (30%) şi Petrom (20%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO